Art.1. Se aprobă Regulamentul de premiere al elevilor din învăţământul preuniversitar care au obţinut rezultate deosebite – premiul I, II sau III la faza județeană, națională sau internațională a olimpiadelor școlare / concursurilor / competițiilor sportive prevăzut în Anexa, parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. (1) În funcție de propunerile formulate de Școala Gimnazială Măureni, primarul
comunei, prin compartimentul de specialitate, va lua măsurile necesare cuprinderii în buget a sumelor necesare plății premiilor.
(2) Valoarea premiilor cuprinse în Regulament este exprimată în lei și reprezintă limita maximă netă.
(3) Premierea elevilor se va face în funcție de nivelul performanței obținute în anul calendaristic în curs în baza regulamentului și în limita bugetului aprobat.
Art.3. Aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se asigură de către compartimentul contabilitate, buget, impozite și taxe și executări silite prin aparatul de specialitate al primarului.
Art.4. Prezenta hotărâre se va aduce la cunoștință publică prin publicare în Monitorul Oficial al comunei Măureni şi va fi comunică instituţiilor şi persoanelor interesate în condițiile art. 197 din Codul administrativ.