Văzând că potrivit Hotărârii Consiliului Local Mihăești cu nr.3 din 25.01.2024 , a fost ales preşedinte de şedintă domnul Bălan Nicolae Octavian.
În baza referatului de aprobare nr.4243/28.03.2024 prezentat de Primarul Comunei Mihăeşti precum și raportul nr. 4244/28.03.2024 întocmit de compartimentul de specialitate din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Comunei Mihăeşti, judeţul Vâlcea asupra proiectului de hotărâre .
Având în vedere avizul consultativ al comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local Mihaesti nr. 4271-4/28.03.2024 ; 4272-4/28.03.2024 ; 4274-4/28.03.2024 , prin care se propune admiterea proiectului de hotărâre ;
Văzând raportul de avizare a legalităţii proiectului de hotărâre nr.4245/28.03.2024, întocmit de secretarul general al UAT Mihăeşti;
Luând în considerare adresa operatorului S.C. URBAN S.A. București – Sucursala Râmnicu Vâlcea, fișa de fundamentare pentru tarif/tonă.
În conformitate cu prevederile art. 129, alin. (1), alin. (2), lit. d), alin. (7), lit. n), alin. (14) din O.U.G. nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; art. 6 alin. (1) lit. k), art. 26 alin. (1), (3), (5) din Legea nr. 101/2006 privind serviciul de salubrizare a localităţilor, pentru asigurarea finanţării serviciului de salubrizare, utilizatorii achită contravaloarea serviciului de salubrizare prin tarife, în cazul în care are încheiat contract cu operatorul de servicii sau prin taxă specială în cazul în care nu are încheiat contract cu prestatorul de serviciu; art. 30 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, pentru funcţionarea unor servicii publice locale, consiliile locale aprobă taxe speciale. Taxele speciale se fac venit la bugetul local şi se încasează numai de la persoanele care beneficiază de serviciile publice locale pentru care s-au instituit taxele respective; art. 484 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, pentru funcţionarea unor servicii publice locale create în interesul persoanelor fizice şi juridice, consiliile locale pot adopta taxe speciale; art. 43 alin. (4) din Legea nr. 24/2000* privind normele de tehnica legislative pentru elaborarea actelor normative, cu modificările și completările ulterioare; Legea nr.544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, cu modificările și completările ulterioare; art. 120 alin.(1), art.121 alin.(1) și alin.(2), art. 138 alin.(1) și alin. (4) din Constituția României, republicată; art. 3 și 4 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasburg la 15 Octombrie 1985, ratificată prin Legea nr.199/1997; art.7 din Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică – Republicată, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul art. 139, alin. (1) și ale art. 196, alin. (1), lit. a) din O.U.G. nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; cu un număr de 15 voturi “pentru”, adoptă următoarea,
H O T Ă R Â R E
Art.1. Se aprobă tariful pentru plata ridicării deșeurilor menajere din depozite necontrolate, respectiv deșeurile strânse de Primăria comunei Mihăești și ridicate de firma de salubrizare de pe raza localității Mihăești, județul Vâlccea după cum urmează :
- 1050 lei / tonă, exclusiv TVA conform fișei de fundamentare transmisă de operatorul S.C. URBAN S.A. Rm. Vâlcea, conform anexei nr.1 ce face parte integrantă din prezenta hotărâre .
Art.2. Primarul Comunei Mihăești va asigura aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri, iar secretarul general al comunei va asigura comunicarea acesteia Instituției Prefectului – Județul Vâlcea în vederea exercitării controlului de legalitate, primarului comunei, structurilor responsabile cu punerea în executare și publicarea pe pagina de internet www.primaria-mihaesti.ro, Secțiunea Monitorul Oficial Local.