Art. 1. Se aprobă transmiterea dreptului de concesiune ce face obiectul Contractului nr.3525/30.07.2003 și a actelor adiționale aferente, pentru terenul situat în intravilanul comunei Mihai Viteazu, înscris în CF nr. 59246 Mihai Viteazu, nr. cadastral 59246, în suprafață de 30.000 mp, de laconcesionarul inițial S.C. TRANSILVANIA IMPACT IMPORT EXPORT S.R.L. către noul concesionar S.C. C.I.A. ABOLIV S.R.L., ca efect al dobândirii dreptului de proprietate asupra construcțiilor edificate pe acest teren.
Art. 2. Se aprobă modificarea obiectului/destinației contractului de concesiune, în sensul schimbării destinației din activitatea de depozitare și stocare materie primă, amplasare instalații și utilaje pentru producție beton și asfalt, construcție depozite de materie primă și produse finite, în activitatea de„producție preparate din carne și depozit logistic”.
Art. 3. Se aprobă prelungirea cu 12,5 ani (150 luni) a Contractului de concesiune nr.3525/30.07.2003, privind concesionarea terenului în suprafață de 30.000 mp, calculată de la data expirării termenului inițial prevăzut în contract.
Art. 4. Redevența valorică a concesiunii se va stabili și calcula în funcție de cursul BNR dolar/leu valabil în ziua facturării.
Art. 5. La finalizarea termenului concesiunii, părțile vor stabili de comun acord modalitatea de utilizare în continuare a terenului de către proprietar și concesionar.
Art. 6. Se împuternicește Primarul Comunei Mihai Viteazu, domnul Olaru Paul Cristian, să semneze Actul Adițional la contractul de concesiune inițial, în termenii aprobați prin prezenta hotărâre.
Art. 7. Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se încredințează Primarul Comunei Mihai Viteazu și compartimentele de specialitate din cadrul aparatului de specialitate al primarului.
Art. 8. Orice hotărâre sau dispoziție contrară prevederilor prezentei hotărâri se abrogă.
Art. 9. Prezenta hotărâre se comunică, prin grija Secretarului General al U.A.T., Instituției Prefectului Județului Cluj în vederea exercitării controlului de legalitate, Primarului Comunei Mihai Viteazu, compartimentelor de resort din cadrul aparatului de specialitate și societății S.C. C.I.A. ABOLIV S.R.L.și pe pagina de internet www.primariamihaiviteazu.ro.