ANEXĂ la hotărârea nr. 5 din 20.01.2021

ANEXA NR. 1 LA HCL NR. 5/20.01.2021

 

 

 

 

 

REGULAMENT

de organizare și funcționare al Consiliului Comunitar Consultativ

 

 

  1. Înființarea Consiliului Comunitar Consultativ

Art. 1. Consiliul Comunitar Consultativ la nivelul comunei Nistorești, județul Vrancea este o structură consultativă înființată prin hotărâre a consiliului local cu scopul de a sprijini activitatea de asistență socială și activitatea de protecție și promovare a drepturilor copilului, conform Legii 272/2004.

Art. 2. Consiliul Comunitar Consultativ este creat în conformitate cu prevederile art. 114 din  Legea nr. 272/2004, pe baza intenției membrilor de a ajuta benevol comunitatea, urmând ca acesta să își aducă contribuția la soluționarea problemelor de interes local pentru copii și familie.

Art. 3. Consiliul Comunitar Consultativ nu se substituie autorităților locale și are cu acestea doar relații de colaborare.

 

  1. Componența Consiliului Comunitar Consultativ

Art. 4. Consiliul Comunitar Consultativ este compus din 7 membri și are în componență consilieri locali, cadre didactice, polițist, cadru medical și preot din localitate.

 

  1. Raporturile între Consiliul Comunitar Consultativ și autoritățile administrației publice locale

Art. 5. Consiliul Comunitar Consultativ va căuta să se implice concret în descoperirea, analizarea și soluționarea cazurilor din domeniul promovării și protecției drepturilor copilului și în același timp să poată fi cunoscut la nivel local.

Art. 6. Consiliul Comunitar Consultativ nu se subordonează autorității care l-a creat.

Art. 7. Consiliul Comunitar Consultativ este o structură comunitară independentă care sprijină serviciul social pentru realizarea activității de asistență socială și protecția copilului.

      Art. 8. Consiliul Comunitar Consultativ nu se substituie autorităților publice locale și nici serviciului social.

      Art. 9. Consiliul Comunitar Consultativ recomandă Consiliului Local sau primarului luarea unor măsuri pentru soluționarea unor cazuri, fie acordarea de servicii sociale, fie luarea unor măsuri speciale de protecție.

 

  1. Raporturile între membrii Consiliului Comunitar Consultativ

Art. 10. Consiliul Comunitar Consultativ acționează ca o echipă. Între membrii săi sunt relații de colaborare. Membri consiliului au aceeași poziție în cadrul acestuia.

Art. 11. Întâlnirile de lucru se desfășoară cu sprijinul secretarului general al comunei Nistorești care asigură lucrările de secretariat.

 

  1. Raporturile între Consiliul Comunitar Consultativ și comunitate

Art. 12. Consiliul Comunitar Consultativ nu dă naștere la obligații pentru cetățenii comunei, aceștia fiind informați despre existența consiliului și rolul acestuia.

Art. 13. Cetățenii din comunitate pot participa în funcție de voința lor la întâlnirile consiliului.

Art. 14. Consiliul Comunitar Consultativ poate doar să recomande cetățenilor asumarea unor obligații și împreună cu personalul cu atribuții de asistență socială și protecția copilului, își asuma obligația de a sfătui și influența familia care beneficiază de sprijin, pentru a crește capacitatea acesteia de a se ocupa de copii.

Art. 15. Membri Consiliul Comunitar Consultativ sunt obligați să respecte toate drepturile cetățenilor, adulți și copii care vin în contact în această calitate fără nicio discriminare. Interesul copilului este principiul și reperul de bază pentru toate deciziile care privesc copiii.

Art. 16. Chiar daca majoritatea cetățenilor, potențiali beneficiari ai intervențiilor Consiliului Comunitar Consultativ sunt dezavantajați social, ei trebuie tratați cu respect, orice atingere adusă demnității persoanei fiind incompatibilă cu calitatea de membru al Consiliului Comunitar Consultativ.

Art. 17. Evitarea marginalizării  și excluderii persoanelor defavorizate și încurajarea toleranței și a spiritului de solidaritate între membri colectivității sunt premise de care depinde calitatea intervențiilor Consiliului Comunitar Consultativ.

Art. 18. Discreția, păstrarea confidențialității informațiilor cunoscute și utilizate la un moment dat de membrii consiliului constituie reguli de conduită general acceptate cu prilejul activităților de formare.

 

  1. Raporturile între Consiliul Comunitar Consultativ și alte structuri comunitare.

Art. 19. Consiliul Comunitar Consultativ este un model nou de organizare a comunității locale pentru o implicare permanentă și sistemică a acesteia în soluționarea problemelor sociale. Rolul acestua nu trebuie confundat cu rolul serviciilor sociale/compartimentelor de asistență socială care funcționează la nivel local.

 

  1. Atribuțiile Consiliului Comunitar Consultativ

Art. 20. Consiliul Comunitar Consultativ contribuie la ameliorarea stării sociale a întregii comunități.

Art. 21. Consiliul Comunitar Consultativ are în vedere promovarea valorilor familiale, a stabilității familiei și a îngrijirii copiilor de către părinți și sprijină familiile pentru asumarea acestor responsabilități.

Art. 22. Consiliul Comunitar Consultativ acționează și pentru:

  1. informarea și consilierea cetățenilor din comunitate;
  2. identifică familiile/copiii care au nevoie de orice formă de sprijin;
  3. analizează cauzele identificate sau pe cele supuse analizei primarului sau asistentului social;
  4. recomandă soluționarea cazurilor supuse analizei;
  5. adresează recomandări primarului sau consiliului local pentru ameliorarea și îmbunătățirea unor situații sociale ivite în rândul comunității;
  6. alte activități de natură socială.

Art. 23. Activitatea Consiliului Comunitar Consultativ este indrumata de către primarul și secretarul general al comunei, precum și de către asistentul social din cadrul aparatului de specialitate al primarului.