Avand in vedere:
- proiectul de hotarare initiat de catre Primarul comunei Nistorești, județul Vrancea și referatul de aprobare;
- prevederile art. 114 din Legea 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, cu modificările și completările ulterioare;
- prevederile art. 129 alin.(2), lit. d) și alin.(7), lit. b) din Ordonanța de Urgența a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ;
- referatul de specialitate a doamnei Gogoriță Anișoara, consilier în cadrul compartimentului de Asistență socială;
- avizul favorabil al comisiei de specialitate a Consiliului Local al comunei Nistorești;
În temeiul art.129 alin.(2) lit. a), art.139 alin.(1) şi art.196 alin.(1) lit. a) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ;
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art.1 În scopul spijinirii autorităților administrației publice locale în soluționarea nevoilor de servicii sociale ale comunității, se reorganizează Consiliul Comunitar Consultativ în următoarea componență:
- Preot paroh – Marcu Daniel;
- Medic – Hriscu Nicoleta;
- Șef post poliție – Bușilă Vladimir;
- Asistent medical comunitar – Ciută Gina;
- Director Școala Gimnazială Nistorești – Cornea Grațiela;
- Consilier local – Predoi Mitică;
- Consilier local – Pricop Ion.
Art.2 Se aprobă Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Comunitar Consultativ constituit la nivelul comunei Nistorești, județul Vrancea, potrivit anexei care face parte integrantă a prezentei hotărâri.
Art. 3 Cu data intrarii in vigoare a prezentei hotarari, orice alte prevederi contrare se abroga.
Art.4 Prezenta hotărâre se comunică: Instituţiei Prefectului Judeţul Vrancea, Primarului comunei Nistorești, persoanelor nominalizate în Consiliul Comunitar Consultativ și se aduce la cunoștință publică prin publicarea în Monitorul Oficial Local al comunei Nistorești.