Nr. 36 / 30.04.2026
Caracter individual

HOTĂRÂRE

privind aprobarea colaborării interinstituționale din cadrul proiectului „Furnizare de servicii integrate în comunitățile rurale – facilitarea accesului persoanelor vulnerabile la servicii de bază eficiente și de calitate”

Inițiator proiect

Costel ARMĂȘESCU

Primarul comunei

Hotărâre

România

România

Județul Constanța

Consiliul Local al comunei Pantelimon

Comuna Pantelimon

HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL

Nr. 36 din 30.04.2026

privind aprobarea colaborării interinstituționale din cadrul proiectului „Furnizare de servicii integrate în comunitățile rurale – facilitarea accesului persoanelor vulnerabile la servicii de bază eficiente și de calitate”

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

  1. art. 7 alin. (2) Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  2. Ghidul Solicitantului-Condiții Generale aferent Programului Incluziune și Demnitate Socială (PIDS) 2021-2027;
  3. art. 1 alin. (5), art. 31 alin (2), art. 120 alin. (1), art. 121 alin. (1) și alin. (2), din Constituția României, republicată;
  4. art. 6 - art. 14 și următoarele din Legea asistenței sociale nr. 292/2011, cu modificările și completările ulterioare;
  5. art. 14 alin. (2) – (4) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
  6. H.G. nr. 440/2022 pentru aprobarea Strategiei naționale privind incluziunea socială si reducerea sărăciei pentru perioada 2022-2027;
  7. art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. e) și alin. (9) lit. a), art. 197, art. 198 și art. 199 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
  8. Procedura cadru de selecție a unităților administrativ teritoriale rurale (comune) în cadrul Proiectului „Furnizare de servicii integrate în comunitățile rurale – facilitarea accesului persoanelor vulnerabile la servicii de bază eficiente și de calitate” PIDS/586/PO4/339395;
  9. Ghidul Solicitantului – Condiții Specifice (ianuarie 2025),  Appendix 2, document care a stat la baza aprobării fișei de proiect cu titlul ”Furnizarea de servicii integrate în comunitățile rurale – facilitarea accesului persoanelor vulnerabile la servicii de bază eficiente şi de calitate” – proiect noncompetitiv finanțat din PIDS, Axa prioritară PO4.

Ținând cont de:

  1. Avizul comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local al Comunei Pantelimon;
  2. Raportul de specialitate nr. 2901/29.04.2026 întocmit de compartimentul de resort;
  3. Referatul de aprobare nr. 2900/29.04.2026 întocmit de primarul comunei Pantelimon.

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al comunei pantelimon

întrunit în a 8-a ședință extraordinară a mandatului 2024 - 2028, adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1 - Se aprobă depunerea documentelor de aplicare de către UAT Comuna Pantelimon, județul Constanța, pentru a participa în proiectul: „Furnizare de servicii integrate în comunitățile rurale - facilitarea accesului persoanelor vulnerabile la servicii de bază eficiente și de calitate”, având ca scop crearea și dezvoltarea serviciilor sociale comunitare integrate care să conducă la creșterea calității vieții persoanelor defavorizate, în baza identificării nevoilor comunitare și acordarea serviciilor de specialitate și a măsurilor de sprijin finanțate din fonduri europene.

Art. 2 - Se aprobă semnarea protocolului de colaborare dintre UAT Comuna Pantelimon, județul Constanța, și parteneriatul proiectului „Furnizare de servicii integrate în comunitățile rurale – facilitarea accesului persoanelor vulnerabile la servicii de bază eficiente și de calitate”.

Art. 3 - Se aprobă efectuarea tuturor cheltuielilor eligibile în proiectul „Furnizare de servicii integrate în comunitățile rurale – facilitarea accesului persoanelor vulnerabile la servicii de bază eficiente și de calitate”, în baza mecanismului de finanțare propus prin proiect, aferente nevoilor identificate la nivelul comunității prin diagnoza socială ce va fi efectuată în cadrul proiectului de echipa ECI, urmând ca acestea să fie decontate prin mecanismul financiar reglementat.

Art. 4 - Se aprobă suportarea din bugetul local al UAT Comuna Pantelimon, județul Constanța, a tuturor cheltuielilor neeligibile identificate, precum și toate costurile suplimentare, din fonduri proprii, în cazul în care, pentru asigurarea obligațiilor asumate în protocolul de colaborare, se impune depășirea bugetului alocat.

Art. 5 - Se asumă colaborarea pe toată perioada de implementare a proiectului, de la data semnării protocolului de colaborare și a sustenabilității, pentru o perioadă de minim 5 ani de la data finalizării proiectului.

Art. 6 - Se  aprobă  punerea  la  dispoziție  a  spațiului Biroul nr. 19 de  la  adresa str. Principală, nr. 214, sat Pantelimon, comuna Pantelimon, județul Constanța, unde își va desfășura activitatea echipa comunitară integrată.

Art. 7 - Se confirmă dreptul UAT Comuna Pantelimon, județul Constanța, de a efectua reamenajări/reabilitări/modernizări și dotări spații de lucru, iar pentru aceasta se anexează documentele justificative referitoare la: darea în administrare, concesionare, în folosință cu titlu gratuit a imobilului, pentru imobilele aflate în patrimoniul UAT (valabilitatea documentului trebuie să acopere o perioadă suficientă astfel încât să se asigure sustenabilitatea proiectului). În situația în care imobilul aparține unui terț și este dat în folosința SPAS este necesară confirmarea documentului de folosință în forma legală (notarială), valabilitatea documentului trebuie să acopere o perioadă suficientă astfel încât să se asigure sustenabilitatea protocolului de colaborare și implicit a proiectului. 

Art. 8 - Se confirmă că UAT Comuna Pantelimon, județul Constanța, deține capacitatea profesională și operațională pentru participarea ca beneficiar în cadrul proiectului, având o echipă formată din cel puțin un contabil și un responsabil achiziții publice.

Art. 9 - Se confirmă că UAT Comuna Pantelimon, județul Constanța, nu a fost sancționat în ultimii 5 ani anteriori depunerii solicitării pentru participarea în procesul de selecție a UAT-urilor rurale (comune), pentru încălcarea unor protocoale de colaborare, nerespectarea obligațiilor contractuale în cadrul unei proceduri de achiziție publică și/sau în cadrul unei proceduri de acordare a unei finanțări nerambursabile, din bugetul consolidat al statului sau bugetul comunitar sau are obligații fiscale eșalonate aflate în termen.

Art. 10 - Să respecte prevederile legislației în vigoare cu privire la egalitatea de șanse și de tratament între femei şi bărbați în domeniul muncii, nediscriminarea, luarea în considerare, în implementarea protocolului de colaborare, a tuturor politicilor și practicilor prin care să nu se realizeze nicio deosebire, excludere, restricție sau preferință, indiferent de: rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, gen, orientare sexuală, vârstă, handicap, boli cronice netransmisibile și boli transmisibile, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.

Art. 11 - Să respecte reglementările naționale și europene privind eligibilitatea cheltuielilor, promovarea egalității de șanse și a unei politici nediscriminatorii, dezvoltarea durabilă; tehnologia informației, achizițiile publice, informare și publicitate, ajutorul de stat precum și orice alte prevederi legale aplicabile fondurilor nerambursabile asigurate din Programul PIDS 2021-2027.

Art. 12 - Se împuternicește domnul ARMĂȘESCU Costel, primar al Unității Administrativ Teritoriale Comuna Pantelimon, județul Constanța, să semneze protocolul de colaborare.

Art. 13 - Secretarul general al comunei Pantelimon va transmite prezenta hotărâre către Instituția Prefectului Județul Constanța, primarul comunei Pantelimon, Compartimentul Fonduri Europene, asigurând totodată publicarea acesteia în Monitorul Oficial Local.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,

Constantin MOCANU

CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

p SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI PANTELIMON,

Melania POPIEA

cu atribuții delegate specifice secretarului general

PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

anterioare atestării autenticității Hotărârii Consiliului Local nr. 36 / 30.04.2026

PROCEDURA DE VOT UTILIZATĂ Vot prin ridicarea mâinii individual
HOTĂRÂRE CU CARACTER INDIVIDUAL
0Hotărâre care se adoptă cu votul:
majorității simple a consilierilor locali prezenți
Voturi necesare 6
1 Numărul consilierilor locali, potrivit legii 11
2 Numărul consilierilor locali în funcție 11
3 Numărul consilierilor locali prezenți la adoptarea hotărârii 10
4 Numărul voturilor „PENTRU” 8
5 Numărul voturilor „ÎMPOTRIVĂ” Voturile „ABȚINERE” se numără la voturile „ÎMPOTRIVĂ”. 2
6 Numărul voturilor „ABȚINERE” 0
7 Numărul consilierilor locali care absentează motivat 0
8 Numărul consilierilor locali care absentează nemotivat 1
9 Numărul consilierilor locali care nu iau parte la deliberare și la adoptarea hotărârii, neavând drept de vot 0
PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

ulterioare adoptării Hotărârii Consiliului Local nr. 36 / 30.04.2026

Nr.
crt.
OPERAȚIUNI EFECTUATE Data
0 1 2
1 Adoptarea hotărârii 30.04.2026
2 Comunicarea către primar
3 Data până la care hotărârea trebuie comunicată prefectului, potrivit legii 14.05.2026
4 Comunicarea către prefectul județului 07.05.2026
5 Comunicarea către persoanele cărora li se adresează
6 Devine obligatorie sau produce efecte juridice începând cu