Domeniul de intervenţie | Categorie beneficiari | Obiectiv specific | Identificarea nevoii la nivel de comunitate locală | Acţiune/Activitate/Măs uri propuse | Indicatori de rezultat | Instituţii implicate | Termen | Buget alocat |
| Persoane/familii aflate în situaţii de risc de marginalizare socială Persoane beneficiare de venit minim de incluziune | Facilitarea accesului persoanelor la beneficiile şi serviciile de asistenţă socială | Lipsa veniturilor a mijloacelor de existenţă | Consiliere şi informarea privind facilitarea accesului la venitul minim de incluziune conform Legii nr. 196/2016, cu modificările şi completările ulterioare | Număr de familii sau persoane singure beneficiare=41 | Primăria comunei Perișoru Compartimentul de asistenţă socială Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Călărași | 31 decembrie 2026 | Buget de stat |
1. Asistenţă socială | Familii şi persoane singure fără venituri sau venituri reduse Persoane beneficiare de venit minim de incluziune | Sprijin în vederea încălzirii locuinţelor în sezonul rece | Dificultăţii în ceea ce priveşte încălzirea locuinţei în perioada sezonului rece | Consiliere şi informarea privind facilitarea accesului la ajutorul pentru încălzirea locuinţei, conform Legii 226/2021, cu modificările şi completările ulterioare | Număr cereri şi declaraţie pe propria răspundere privind acordarea ajutoarelor pentru încălzire şi a suplimentului la energie=196 | Primăria comunei Perișoru Compartimentul de asistenţă socială Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Perișoru | Perioada ianuarie - martie 2025, noiembrie şi decembrie 2026 ajutoare pentru încălzirea locuinţei Perioada ianuarie- decembrie 2026 supliment pentru energie | Buget de stat |
| Persoane vârstnice cu grad de autonomie scăzut Persoane beneficiare de venit minim de incluziune | Acoperirea nevoilor de îngrijire şi îngrijire prin acordarea de servicii de îngrijire şi asistenţă la domiciliu | Persoane vârstnice care nu au familii sau ai căror membrii ai familiei nu le pot sprijinii | Consiliere şi informare privind aplicarea Legii nr. 17/2000, privind asistenţa socială a persoanelor vârstnice, cu modificările şi completările ulterioare | Număr de persoane vârstnice=21 | Primăria comunei Perișoru Compartimentul de asistenţă socială | 31 decembrie 2026 | Buget local |
| Persoane aflate în incapacitate de muncă din cauza bolii sau a gradului de dizabilitate Persoane beneficiare de venit minim de incluziune | Sprijin în vederea încadrării în grad de handicap a persoanelor cu dizabilităţii şi accesului la serviciile sociale şi beneficiile sociale | Protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap | Asigurarea aplicării prevederilor legale privind protecţia persoanei cu handicap, conform Legii nr. 448/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare | Număr de asistenţi personali ai persoanelor cu grad de handicap grav= 38 Număr de persoane cu handicap grav beneficiare de indemnizaţie= 62 | Primăria comunei Perișoru Compartimentul de asistenţă socială Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Călărași | 31 decembrie 2026 | Buget de stat Buget local |
2. Educaţie | Familii cu copii aflaţi în risc de abandon şcolar/ copii care au abandonat şcoala şi tineri cu nivel scăzut de educaţie Persoane beneficiare de venit minim de incluziune | Prevenirea abandonului şcolar prin organizarea de acţiuni şi prevenţie | Conştientizarea efectelor abandonului şcolar | Organizarea de activităţii de consiliere | Număr de copii care au abandonat şcoala=1 Număr de copii aflaţi în risc de abandon şcolar=28 Număr de tineri cu nivel scăzut de educaţie=3 | Şcoala Gimnazială nr. 1 Perișoru Compartimentul de Asistenţă Socială | 31 decembrie 2026 |
|
3. Sănătate | Persoane nevaccinate | Identificarea persoanelor nevaccinate | Necesitatea acţiunilor de informare şi conştientizare a efectuării vaccinurilor în scopul prevenţiei | Acţiuni de informare şi mobilizare în vederea vaccinării | Număr de persoane informate= 38 Număr de persoane vaccinate= 38 | Cabinetele medicilor de familie Compartimentul de asistenţă socială | 31 decembrie 2026 | Buget de stat |
Persoane/familii aflate în situaţii de risc | Identificarea persoanelor aflate în situaţii de risc | Nevoia de a monitoriza starea de sănătate a persoanelor/familiilor | Acţiuni de înscriere la medicul de familie Acordarea de servicii la domiciliu | Număr de persoane care au primit asistenţă medicală comunitară la domiciliu=0 Număr de persoane consiliate=0 | Cabinetele medicilor de familie Compartimentul de asistenţă socială | 31 decembrie 2026 | Buget de stat | |
| Persoane beneficiare de venit minim de incluziune | |||||||
4. Infrastructură | Persoane vulnerabile | Identificarea persoanelor vulnerabile | Nevoia de acces la utilităţile publice | întocmirea documentaţiei necesară pentru obţinerea unui ajutor de urgenţă | Număr de gospodării racordate la reţeaua de utilităţi publice | Compartimentul de asistenţă socială | 31 decembrie 2026 | Buget de stat Buget local |
5. Ocupare | Persoane beneficiare de venit minim de incluziune aflate în căutarea unui loc de muncă Persoane casnice Persoane cu dizabilităti | îmbunătăţirea vieţii prin asigurarea unui venit permanent care să acopere nevoile de bază | Nevoia unui venit permanent | îndrumare către Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Călărași Consiliere socială | Număr persoane luate în evidenţa Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Călărași = 12 Număr persoane consiliate= 12 | Compartimentul de asistenţă socială Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Călărași | 31 decembrie 2026 | Buget de stat |