Anexa nr. 1
la proiectul de hotarare nr. 59 din 17.08.2022
Regulament de acordare a ajutoarelor de urgență
familiilor și persoanaelor singure care se află în situații
de necesitate sau deosebite
Art. 1 Prezentul Regulament este actul administrativ care detaliază modul de acordare a ajutoarelor de urgență și a beneficiilor sociale, familiilor sau persoanelor singure care se găsesc într-o situație de necesitate sau într-o situație deosebită.
Art. 2 – Definiții:
- ajutoare sociale comunitare și de urgență – ajutoare financiare destinate sprijinirii familiei/persoanei singure pentru depășirea unor situații de dificultate sau necesitate temporară și care pot fi de natura calamităților naturale, incendiilor, pierderea locuinței, afecțiuni ale sănătății care necesită tratament costisitor sau care nu sunt acoperite integral de asigurarea asocială de sănătate, precum și alte situații de nevoie punctuale;
- persoană singură – se înțelege persoana care a împlinit vârsta de 18 ani, care locuiește singură și nu se mai află în întreținerea părinților;
- familie – desemnează soțul și soția sau soțul, soția și copiii lor necăsătoriți, aflați în întreținerea acestora, care locuiesc și gospodăresc împreună;
– persoana care locuiește și gospodărește împreună cu copiii aflați în întreținerea sa și se află în una dintre următoarele situații:
a) este necăsătorită;
b) este văduvă;
c) este divorțată;
d) al cărei soț/soție este declarat/declarată dispărut/dispărută prin hotărâre judecătorească;
e) nu a împlinit vârsta de 18 ani și se află în una dintre situațiile prevăzute la lit. a)-d);
– frații fără copii, care gospodăresc împreună și care nu au domiciliul sau reședința comună cu părinții;
– bărbatul și femeia necăsătoriți, cu copiii lor și ai fiecăruia dintre ei, aflați în întreținerea acestora, care locuiesc și gospodăresc împreună;
- protecție socială – ansamblu de măsuri și acțiuni care au ca scop asigurarea unui anumit nivel de bunăstare și securitate socială pentru întreaga populație și în mod special pentru anumite grupuri sociale.
Art. 3 Situațiile de necesitate care motivează acordarea ajutoarelor de urgență sunt următoarele:
- calamități naturale;
- incendii;
- accidente;
- epidemii;
- epizotii.
Art. 4 Situații deosebite care motivează acordarea ajutoarelor de urgență sunt următoarele:
- deces în țară sau în străinătate;
- starea de sănătate;
- alte situații neprevăzute.
Art. 5 Se stabilesc cazurile concrete de acordare a ajutoarelor de urgență prevăzute la art. 3 și art. 4, după cum urmează:
1. situația de necesitate cauzată de calamități naturale (cutremure, inundații, furtuni, alunecări de teren, căderi de arbori, zăpadă și gheață, etc.), incendii și accidente care duc la distrugerea unor bunuri (locuință, anexe gospodărești, etc.);
2. decesul unei persoane din familia beneficiară de ajutor social sau a persoanei singure beneficiare de ajutor social;
3. decesul persoanelor singure sau a persoanelor din familii fără venituri sau cu venituri reduse și nu au avut asigurate contribuții la fondul asigurărilor sociale;
4. decesul persoanelor pentru care nu există nicio persoană obligată să dispună în legătură cu înmormântarea (fără aparținători legali) sau persoana obligată se găsește într-un loc necunoscut, ori nu-și îndeplinește obligația;
5. situația medicală deosebită, apărută ca urmare a unor afecțiuni acute sau cornice, care impune efectuarea de intervenții chirurgicale și / sau tratamente post operatorii de specialitate și / sau achiziționarea de dispositive medicale, ale căror costuri nu pot fi acoperite din veniturile persoanei / familiei sau compensate partial de asigurările de sociale de sănătate;
6. situația medicală apărută ca urmare a unor afecțiuni acute sau cronice, care impun tratamente lunare, analize medicale, medicamente și/sau investigații medicale, ale căror costuri nu pot fi acoperite din veniturile persoanei / familiei sau compensate partial de asigurările sociale de sănătate;
7. situația deosebită survenită în cazul unei persoane singure sau familii care are în întreținere mai mulți copii, fără venituri sau cu venituri mici și nu pot asigura achiziționarea de rechizite, manuale, îmbrăcăminte, încălțăminte, echipamente sportive necesare copiilor pentru a urma o formă de învățământ preuniversitar;
8. situația deosebită survenită în cazul tinerilor proveniți din familii ai căror părinți au decedat sau au un singur părinte și care nu are posibilități să întrețină familia, în vederea continuării studiilor;
9. situația deosebită survenită în cazul persoanei singure lipsită de susținători legali și aflată în situația de dependență socială, fără venituri ori cu venituri mici, care nu-i permit achitarea taxelor necesare efectuării expertizelor medicale în vederea internării în instituțiile de ocrotire socială;
10. situația deosebită în care se poate afla la un moment dat o familie sau o persoană singură cu venituri mici sau fără venituri care au/are în plasament copii minori ca urmare a decesului ambilor părinți;
11. situația deosebită survenită ca urmare a decesului unei persoane în străinătate, pentru repatrierea căreia familia trebuie să suporte cheltuielile, iar costurile nu pot fi acoperite din veniturile familiei;
12. alte situații de necesitate sau deosebite apărute ca urmare a unor evenimente neprevăzute și confirmate prin ancheta socială.
Art. 6 Pentru situațiile expuse la art. 5, persoana singură / familia poate beneficia de ajutorul de urgență o singură dată în cursul unui an calendaristic.
Art. 7 (1) Acte necesare la întocmirea dosarului de acordare a ajutorului de urgență pentru situațiile de necesitate:
• solicitarea scrisă a beneficiarului;
• documente justificative: - acte de stare civilă, adeverințe de venit, proces verbal de constatare întocmit de instituțiile abilitate (ex. I.S.U.), după caz și alte documente relevante;
• ancheta socială prin care se certifică situația de necesitate, formularul fiind cel prevăzut în Anexa din H.G. nr. 50/2011 din 19.01.2011 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat;
• angajamentul scris al beneficiarilor, că vor utiliza ajutorul de urgență în scopul în care acesta a fost acordat;
(2) După acordarea ajutorului de urgență, unde situația o impune, solicitantul este obligat să prezinte facturi fiscale însoțite de bon/chitanță care să ateste cheltuielile efectuate privind materialele de construcții, etc. în termen de maxim 30 de zile de la ridicarea sumei, în caz contrar se va proceda la recuperarea sumei nejustificate.
Art. 8 Acte necesare la întocmirea dosarului de acordare a ajutorului de urgență pentru situațiile deosebite:
• solicitarea scrisă a persoanei/reprezentantului;
• documente justificative: - acte de stare civilă, adeverințe de venit, acte medicale, facturi fiscale însoțite de bon/chitanță care atestă cheltuiala. În cazul achiziționării medicamentelor, efectuării intervenției/investigațiilor medicale după acordarea ajutorului de urgență, beneficiarul este obligat să prezinte documentele financiare justificative în termen de maxim 30 de zile de la ridicarea sumei, în caz contrar se va proceda la recuperarea sumei nejustificate;
• ancheta socială prin care se certifică situația de necesitate, formularul fiind cel prevăzut în Anexa din H.G. nr. 50/2011 din 19.01.2011 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat;
• angajamentul scris al beneficiarilor, că vor utiliza ajutorul de urgență în scopul în care acesta a fost acordat.
Art. 9 Ajutorul de urgență se acordă la cererea scrisă a persoanei îndreptățite, a reprezentantului familiei sau a reprezentantului legal al persoanei îndreptățite, conform formularului de cerere din anexa la prezentul regulament. Cererea este formularul tipizat care conține date privind persoana singură / componența familiei, veniturile realizate de aceștia, bunurile deținute, precum și informațiile referitoare la nevoile special și situațiile particulare în care aceștia se află.
Art. 10 Nu se pot acorda ajutoare de urgență persoanelor singure / familiilor care dețin unul sau mai multe din următoarele bunuri:
- clădiri sau alte spații locative în afara locuinței de domiciliu;
- terenuri intravilane care depășesc 2.000 mp;
- autoturism/autoturisme și sau motocicletă/motociclete cu o vechime mai mică de 10 ani, cu excepția celor adaptate pentru persoanele cu dizabilități sau destinate transportului acestora precum și cele pentru uzul persoanelor aflate în zone greu accesibile;
- autovehicule: autoutilitare, autocamioane de orice fel cu sau fără remorci, rulote, autobuze, microbuze, etc.;
- depozite bancare cu o valoare de peste 3.000 lei (se va putea da o declarație pe propria răspundere în care se va face referire la dispozițiile art. 326 din Codul penal cu privire la falsul în declarații).
Art. 11 Dosarul conținând cererea și documentele justificative prevăzute la art. 7 și art. 8, în funcție de fiecare caz în parte, se întocmește de către solicitant și se depune pentru pentru înregistrare la registratura Primăriei comunei Perisoru.
Art. 12 Personalul din cadrul Compartimentului de asistență social verifică îndeplinirea condițiilor de eligibilitate pe baza documentelor ce însoțesc cererea, a informațiilor furnizate de celelalte baze de date deținute de autoritățile publice locale și va efectua ancheta social la domiciliul / reședința solicitanților de ajutor de urgență. În Ancheta social se evidențiază situația socio – economică și / sau medical a familiei sau a persoanei singure, se constată situația de necesitate sau, după caz, situația deosebită în care se află familia sau persoana singură.
Art. 13 În cazul în care solicitantul refuză să furnizeze actele necesare întocmirii dosarului sau informațiile necesare pentru realizarea anchetei sociale, se consider că persoana / familia nu îndeplinește condițiile de acordare a ajutorului de urgență.
Art. 14 În baza dispoziției primarului comunei Persoru, biroul financiar - contabil va efectua plata ajutorului de urgență în baza statului de plată. Titularul ajutorului de urgență va ridica de la caseria Primăriei acest beneficiu în baza actului de identitate prezentat în original, sau va comunica un extras de cont pentru virarea acestuia.
Art. 15 Dacă titularul ajutorului de urgență se află în imposibilitatea de a se prezenta pentru ridicarea ajutorului financiar, acesta poate fi ridicat de către reprezentantul legal al acestuia sau de către membrii familiei sau alte personae legal împuternicite de acesta.
Art. 16 În cazul în care titularul ajutorului de urgență a decedat înainte de ridicarea sprijinului financiar acesta nu mai poate fi ridicat de către moștenitori.
Art. 17 Nerespectarea obligației de a prezenta în termen de 30 de zile de la ridicarea sumei a actelor justificative din care să reiasă că ajutorul de urgență a fost folosit pentru scopul pentru care a fost acordat duce la neacordarea altui ajutor de urgență pe o perioadă de 2 ani.
INITIATOR PROIECT,
PRIMARUL COMUNEI PERISORU
Catalin Ionel BUCUR
Avizat pentru legalitate
Secretarul general al comunei Perisoru,
Iulia ANDREI