Art. 1.
Se însușește și se aprobă documentația tehnică pentru prima înscriere în cartea funciară întocmită de S.C. LUCO CAD S.R.L., documentație aferentă imobilului cu nr. cadastral DS 13/1 în suprafaţă măsurată de 1.100 mp, reprezentând drum, care este situat în intravilanul Comunei Pesac, sat Pesac, Județul Timiș și care se află în proprietatea Comunei Pesac, Județul Timiș, conform Planului de amplasament și delimitare al imobilului cu nr. cad. DS 13/1 localitatea Pesac, Jud. Timiș care este anexat la referatul întocmit de S.C. LUCO CAD S.R.L. și care a fost înregistrat la Primăria Comunei Pesac sub nr. 2479/21.08.2025, plan care reprezintă Anexa nr. 1 la prezenta hotărâre și care face parte integrantă din aceasta.
Art. 2.
(1) Se aprobă, în conformitate cu prevederile art. art. 286 alin. (4), art. 287 lit. b) din O.U.G. nr. 57/2019, precum şi potrivit art. 14 alin. (5) și alin. (6) lit. a), art. 24, art. 28 alin. (6) şi art. 29 din Legea nr. 7/1996, prima înscriere în cartea funciară în domeniul public al Comunei Pesac a imobilului (teren) descris la alin. (1) al prezentei hotărâri, conform Planului de amplasament și delimitare a imobilului cu număr cadastral DS 13/1 localitatea Pesac, Jud. Timiș, întocmit de S.C. LUCO CAD S.R.L.
(2) Terenul intravilan DS 13/1 localitatea Pesac, Jud. Timiș, în suprafaţă totală de 1.100 mp are categoria de folosință DR, este de uz sau interes public local, nu este grevat de sarcini, nu face obiectul vreunei cereri de reconstituire a dreptului de proprietate privată sau de restituire depuse în baza actelor normative cu caracter special privind fondul funciar, respectiv în baza celor care reglementează regimul juridic al imobilelor preluate în mod abuziv de Statul Român în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 și nu face obiectul vreunui litigiu aflat pe rolul unei instanțe judecătorești.
(3) Se aprobă schimbarea destinației imobilului din categoria de folosință „DR” (drum) în categoria de folosință „arabil”, având în vedere că imobilul cu nr. cadastral DS 13/1 nu are această funcționalitate, iar atribuțiile de drum de circulație sunt preluate de imobilul DE 939 aflat în vecinătatea acestuia.
Art. 3. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se va încredinţa domnul Toma Cornel, primar al Comunei Pesac, domnul Stoian Sebastian-Manuel, inspector I asistent-cu atribuții delegate în domeniul urbanismului și amenajării teritoriului în cadrul Primăriei Comunei Pesac, precum și Compartimentul Financiar-contabil, impozite și taxe din cadrul Primăriei Comunei Pesac.
Art. 4. Prezenta hotărâre se comunică, prin intermediul secretarului general al Comunei Pesac, în termenul prevăzut de lege:
- Instituţiei Prefectului Judeţului Timiş – Serviciul controlul legalității, aplicării actelor cu caracter reparatoriu și contencios administrativ;
- Primarului Comunei Pesac;
- Consiliului Local Pesac;
- Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Timiş - B.C.P.I. Sânnicolau-Mare;
- Compartimentului Financiar-contabil, impozite și taxe din cadrul primăriei;
- Preşedintelui Comisiei centrale de inventariere din cadrul Primăriei Comunei Pesac;
- Domnului Stoian Sebastian-Manuel, inspector I asistent-cu atribuții delegate în domeniul urbanismului și amenajării teritoriului în cadrul Primăriei Comunei Pesac;
- Responsabilului CFP din cadrul instituției;
- La dosarul ședinței;
- Se aduce la cunoștința publică prin afișarea pe pagina de internet www.primariapesac.ro, la secțiunea emol.ro/pesac-tm.