RAPORT DE SPECIALITATE
Referitor la:
Referatul de aprobare înregistrat cu nr.2054/24.05.2023, al domnului primarul al Comunei Petriș, prin care se propune,
Obiect: acordarea unui mandat reprezentantului Comunei Petriș în Adunarea Generală a Acţionarilor la Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Transport Public Arad pentru modificarea Statutului Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad,
Luând în considerare Hotărârea nr. 60/11.12.2019 a ConsiliuluiLocal al Comunei Petriș privind constituirea/aderarea la Asociația de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad,
Având în vedere prevederile Hotărârii de Guvern nr. 293/29.03.2023 privind modificarea şi completarea H.G. nr. 855/2008 pentru aprobarea actului constitutiv-cadru şi a statutului-cadru ale asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilităţi publice.
Ținând seama de prevederile art. III din H.G. nr. 293/2023, potrivit cărora: ”Asociaţiile de dezvoltare intercomunitară au obligaţia de a-şi modifica statutul, în conformitate cu modificările şi completările aduse prin prezenta hotărâre, în termen de 3 luni de la intrarea în vigoare a acesteia”,
Luând în considerare prevederile Cap.V, art. 22 al. 1 din Statutul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad, potrivit cărora Hotărârile adunării generale referitoare la aprobarea modificării Statutului Asociației nu pot fi votate de reprezentanţii asociaţilor decât în baza unui mandat special, acordat expres, în prealabil, prin hotărâre a autorităţii deliberative a asociatului al cărui reprezentant este;
Ținând cont de adresa Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad nr. 483/23.05.2023, prin care se solicită acordarea unui mandat special reprezentantului Comunei Petriș pentru a vota modificarea Statutului Asociației, potrivit prevederilor de la punctele nr. 6-32 ale art. I din H.G. nr. 293/2023;
Având în vedere prevederile Legii nr. 51/2006, legea serviciilor comunitare de utilități publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Legii nr. 92/2007 privind serviciul de transport public local, Ordonanței nr. 26/2000 cu privire la asociații şi fundații, aprobată cu modificări prin Legea nr. 246/2005, cu modificările și completările ulterioare și Hotărârea Guvernului nr. 855/2008 pentru aprobarea statutului-cadru ale asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilităţi publice, cu modificările și completările ulterioare;
Faţă de cele prezentate mai sus,
PROPUNEM
1. Aprobarea modificării Statutului Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad, conform prevederilor Actului Adițional nr. 15/2023;
2. Aprobarea rescrierii Statutului Asociației, potrivit modificărilor aduse la acesta prin Actul Adițional nr. 15/2023;
3. Acordarea unui mandat special reprezentantului Comunei Petriș, în Adunarea Generală a Asociaților Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad, să voteze, în numele și pe seama Comunei Petriș, următoarele:
- Aprobarea Actului Adițional nr. 15/2023 la Statutul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad;
- Aprobarea rescrierii Statutului Asociației, potrivit modificărilor aduse la acesta prin Actul Adițional nr. 15/2023.