ANEXA NR. 2 la proiectul de hotărâre nr. 109 din 13.10.2023

 

CONTRACT DE   COMODAT       

 

CAPITOLUL I: PĂRŢILE CONTRACTANTE

 

Art. 1. Comuna  Petriș, cu sediul în localitatea Petriș, nr. 253, județ Arad, reprezentată legal prin primar Ionel Gheorghe Berari, în calitate de proprietar;

și

......................................................................................................................... cu domiciliul în comuna ..........................., sat ..........................................................., nr.........., județ Arad, posesor al C.I.  seria ........ nr.......................... , eliberat de ........................................ , la data de........................................, CNP.................................., deținător de cod stupină ................  în calitate de beneficiar;

am convenit încheierea prezentului contract, în conformitate cu prevederile art. 2146 - 2157 din Codul Civil şi ale Hotărârii Consiliului Local al comunei Petriș nr. ..........., având ca scop atribuirea cu titlu gratuit - vatră de stupină permanentă în conformitate cu prevederile Legii nr. 383/2013 a apiculturii, cu modificările și completările ulterioare.

CAPITOLUL II: OBIECTUL CONTRACTULUI

Art. 2 Obiectul contractului îl reprezintă cedarea de către proprietar, cu titlu gratuit, a dreptului de folosinţă asupra suprafeței de 1977 mp din imobilul situat în Petriș, teren neproductiv identificat astfel: 

- CF 303936 Petriș,  în  suprafaţă de 52925 mp (se atribuie doar 1977 mp), categoria de folosinţă neproductiv, T 182, Parcelă 3218, conform PAD,  cu  destinaţia de vatră de stupină permanentă.

La prezentul contract este anexat Planul de amplasament și delimitare a imobilului.

Bunul imobil ce face obiectul prezentului contract este proprietatea absolută şi exclusivă a proprietarului, nu este grevat de nici un fel de sarcini, nu este ipotecat şi, nu formează obiectul niciunui fel de garanţie de nicio natură.

Beneficiarul are obligaţia de a plăti taxa pe teren stabilită în conformitate cu prevederile Legii nr.227/2015, privind Codul Fiscal cu modificările şi completările ulterioare, precum şi alte taxe prevăzute de legislaţia în vigoare (altele decât chiria/redevenţa pe teren). Întârzierea plăţii atrage plata unor  penalităţi si majorări legale, calculate la suma datorată. Prezentul contract constituie titlu executoriu privind încasarea taxelor restante.

CAPITOLUL III: DURATA CONTRACTULUI

Art. 3 Prezentul contract se încheie pe o perioadă de 25 (douăzeci și cinci)  ani , de la data de ....................până la data de ...........................................

CAPITOLUL IV: CONŢINUTUL CONTRACTULUI

Art. 4 Drepturile proprietarului

  1. de a denunţa unilateral contractul în cazul în care beneficiarul nu-şi respectă obligaţiile prevăzute în prezentul contract;
  2. să constate şi să comunice beneficiarului orice atenţionare referitoare la nerespectarea clauzelor prezentului contract;
  3. să i se restituie imobilul fără degradări sau deteriorări, în starea în care a fost predat beneficiarului la începutul contractului.

Art. 5 Drepturile beneficiarului

  1. să i se asigure de către proprietar accesul la teren;
  2. să i se asigure de către proprietar folosinţa imobilului pe toată durata contractului;
  3. să folosească bunul netulburat;
  4. să amplaseze stupii şi utilajele apicole necesare unei bune exploatări a stupinei;
  5. să preia şi să exploateze suprafaţa de teren atribuită în folosinţă gratuită ca un bun proprietar, evitând degradarea sau distrugerea lui.

Art. 6 Obligaţiile beneficiarului

  1. să respecte prevederile Legii nr.383 din 24 decembrie 2013 a Apiculturii cu modificările şi completările ulterioare;
  2. să anunţe proprietarul terenului în termen de 5 zile lucrătoare de la data când beneficiarul prezentului contract nu mai deţine familiile de albine, chiar dacă acestea au rămas pe acest teren şi au un alt proprietar;
  3. să se îngrijească de conservarea imobilului ca un bun proprietar;
  4. să folosească terenul potrivit destinaţiei sale;
  5. să nu folosească terenul în alte scopuri decât cel apicol;
  6. să nu schimbe categoria de folosinţă a terenului;
  7. să nu realizeze construcţii permanente, temporare sau alte investiţii pe acest teren;
  8. să ia toate măsurile cu privire la prevenirea şi stingerea incendiilor;
  9.  să suporte, de la data preluării bunului, cheltuielile locative;
  10. să restituie folosinţa imobilului la împlinirea termenului stipulat în prezentul contract, fară sarcini;
  11. să amplaseze panoul de identificare a stupinei conform prevederilor legale;
  12. să anunţe la Primăria comunei Petriș în maxim 24 ore, instalarea vetrei de stupină, prezenţa sau plecarea cu stupii în pastoral;
  13. beneficiarul răspunde în mod personal pentru toate încălcările legii costatate de agenţii constatatori;

CAPITOLUL V: DENUNŢAREA UNILATERALĂ 

Art.7 Proprietarul are dreptul să denunţe unilateral contractul pentru nerespectarea clauzelor contractuale de către beneficiar.

Denunţarea unilaterală se realizează printr-o simplă notificare fără a fi necesară intervenția instanței  de judecată.

CAPITOLUL VI: ÎNCETAREA CONTRACTULUI

Art. 8 Prezentul contract încetează în următoarele situaţii:

  1. în cazul în care beneficiarul nu mai deţine în proprietate familii de albine;
  2. la predarea bunului de către beneficiar;
  3. prin trecerea termenului prevăzut în contract;

 

CAPITOLUL VII: FORŢA MAJORĂ

Art. 9 Forţa majoră exonerează părţile de răspundere în cazul executării necorespunzătoare sau cu întârziere a obligaţiilor asumate prin prezentul contract. Prin forţa majoră se înţelege un eveniment independent de voinţa părţilor, imprevizibil şi insurmontabil, apărut după încheierea contractului, care împiedică părţile să-şi execute obligaţiile asumate.

Comuna Petriș nu răspunde de pagubele beneficiarului provocate de intemperii, ploi abundente, inundaţii, viituri, alunecări de teren, incendii etc. sau de cele produse de către animalele domestice sau sălbatice.

CAPITOLUL VIII: SOLUŢIONAREA LITIGIILOR

Art. 11 Orice litigiu decurgând din sau în legătură cu acest contract, inclusiv referitor la validitatea, interpretarea, executarea ori desfiinţarea prezentului contract se va soluţiona de către instanţele judecătoreşti competente.

CAPITOLUL IX DISPOZIŢII FINALE

Art. 12 În cazul în care modificarea legislaţiei în perioada de valabilitate a contractului va presupune modificarea clauzelor, părţile contractante vor stabili de comun acord noile clauze printr-un act adiţional, aprobat prin hotărâre de consiliu local.

Art. 13 Prezentul contract de comodat s-a încheiat în 3 (trei) exemplare, astăzi ..............astfel:

- 1 exemplar Proprietar - Comuna Petriș;

- 1 ex. Compartimentul Impozite şi Taxe al Primăriei comunei  Petriș;

- 1 ex. beneficiar.

            

                    PROPRIETAR                                                                                               BENEFICIAR

                COMUNA PETRIȘ                                                                                   ---------------------------------------

prin Primar Ionel - Gheorghe Berari