România

România

Județul Arad

Comuna Petriș

Comuna Petriș

Nr. 348 / 26.01.2024

Referat de aprobare

În temeiul prevederilor art. 136, alin. (8), lit. a) din Ordonanța de urgență nr. 57/2019 din 3 iulie 2019 - privind Codul administrativ, propun aprobarea, de către Consiliul Local al Comunei Petriș, a proiectului de hotărâre privind aprobarea decontării cheltuielilor cu naveta pentru funcționarii publici și personalul contractual din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Petriș, județul Arad.

Având în vedere faptul că în cadrul Primăriei comunei Petriș, avem angajate  mai multe persoane, atât funcţionari publici cât și personal contractual,  care  au domiciliul/reședința în altă localitate şi cărora nu le putem asigura o locuinţă de serviciu, în conformitate cu prevederile Legii nr. 348/10.11.2023 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.191/2022 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă  a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, autorităţile publice locale, pot decide decontarea cheltuielilor de deplasare.

Văzând prevederile art 11^1 din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice care dispun că : „(1) Pentru funcţionarii publici şi personalul contractual din cadrul familiei ocupaţionale "Administraţie" din aparatul de specialitate al primarilor comunelor şi al instituţiilor şi serviciilor publice de interes local, înfiinţate în subordinea, coordonarea sau sub autoritatea consiliilor locale din comune, posibilitatea decontării contravalorii cheltuielilor de transport între localitatea de domiciliu/reşedinţă şi localitatea unde se află locul de muncă al acestora se stabileşte prin hotărâre a consiliului local.

(2) Stabilirea contravalorii cheltuielilor de transport prevăzute la alin. (1) se realizează de către ordonatorul de credite, cu încadrarea în cheltuielile de personal prevăzute în bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat.

(3) Modalitatea de decontare a cheltuielilor de transport, potrivit prevederilor alin. (1), se stabileşte prin hotărâre a Guvernului*), la propunerea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei.”

Prin Hotărârea Guvernului României nr. 39 din 2024 s-a aprobat modalitatea de decontare a cheltuielilor de transport pentru funcţionarii publici şi personalul contractual din cadrul familiei ocupaţionale "Administraţie" din aparatul de specialitate al primarilor comunelor şi al instituţiilor şi serviciilor publice de interes local, înfiinţate în subordinea, coordonarea sau sub autoritatea consiliilor locale din comune.

Măsura decontării navetei este binevenită întrucât cheltuielile cu deplasarea au un impact major asupra veniturilor personalului iar posibilitatea decontării cheltuielilor de deplasare este unul dintre stimulentele necesare pentru asigurarea creşterii calităţii serviciilor publice la nivel local motiv pentru care am initiat prezentul proiect de hotărâre.