România

România

Județul Arad

Comuna Petriș

Comuna Petriș

Nr. 349 / 26.01.2024

Raport Juridic resurse umane și relații cu publicul

Menținerea și completarea personalului Primăriei Comunei Petriș cu funcționari competenți, capabili să aducă la îndeplinire obiectivele care îi sunt stabilite administrației locale prin lege sau de către conducerea acesteia, presupune măsuri concrete de încurajare a salariaților din afara ariei teritoriale a localității Petriș, care au evoluat profesional în cadrul Primăriei Comunei Petriș,  de a-și menține raportul de muncă sau de serviciu pe care-l au cu Comuna Petriș, dar și atragerea unor persoane cu certă valoare profesională prin decontarea cheltuielilor de transport dintre domiciliu/reședință și locul de muncă.

Văzând prevederile art 11^1 din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice care dispun că : „(1) Pentru funcţionarii publici şi personalul contractual din cadrul familiei ocupaţionale "Administraţie" din aparatul de specialitate al primarilor comunelor şi al instituţiilor şi serviciilor publice de interes local, înfiinţate în subordinea, coordonarea sau sub autoritatea consiliilor locale din comune, posibilitatea decontării contravalorii cheltuielilor de transport între localitatea de domiciliu/reşedinţă şi localitatea unde se află locul de muncă al acestora se stabileşte prin hotărâre a consiliului local.

(2) Stabilirea contravalorii cheltuielilor de transport prevăzute la alin. (1) se realizează de către ordonatorul de credite, cu încadrarea în cheltuielile de personal prevăzute în bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat.

(3) Modalitatea de decontare a cheltuielilor de transport, potrivit prevederilor alin. (1), se stabileşte prin hotărâre a Guvernului*), la propunerea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei.”

 

Prin Hotărârea Guvernului României nr. 39 din 2024 s-a aprobat modalitatea de decontare a cheltuielilor de transport pentru funcţionarii publici şi personalul contractual din cadrul familiei ocupaţionale "Administraţie" din aparatul de specialitate al primarilor comunelor şi al instituţiilor şi serviciilor publice de interes local, înfiinţate în subordinea, coordonarea sau sub autoritatea consiliilor locale din comune.

Rămâne ca administrația locală să aprobe, în cadrul legal existent, decontarea cheltuielilor de transport pentru personalul Primăriei Comunei Petriș care are domiciliul sau reședința în afara localității Petriș.

 

În temeiul art. 136 alin. (8) lit. b) și alin. (10) din Codul administrativ aprobat prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 propun Consiliului local Petriș să aprobe proiectul de hotărâre  privind aprobarea decontării cheltuielilor cu naveta pentru funcționarii publici și personalul contractual din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Petriș, județul Arad.