În temeiul prevederilor art. 136, alin. (8), lit. a) din Ordonanța de urgență nr. 57/2019 din 3 iulie 2019 - privind Codul administrativ îmi exprim iniţiativa de promovare a unui proiect de hotărâre cu următorul obiect: „acordarea unui mandat reprezentantului Comunei Petriș în Adunarea Generală a Acţionarilor la Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Transport Public Arad să voteze respingerea retragerii UAT Orașul Chişineu-Criș din Asociația de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad”,
Luând în considerare Hotărârea nr. 60/11.12.2019 a Consiliului Local al Comunei Petriș privind aderarea la Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Transport Public Arad;
Având în vedere adoptarea Hotărârii nr. 216/27.12.2023 a Consiliului Local al Orașului Chişineu-Criș privind retragerea UAT Orașul Chişineu-Criș din Asociația de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad;
Ținând cont de dispozițiile art. 10, alin. (11) din Legea nr. 51/2006, prevederile art. 13 alin. (2^1), art. 13 alin. (5), lit. ”d” din Statutul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad, Procesul-Verbal de conciliere nr. 120/30.01.2024 și dezbaterile din cadrul ședinței ordinare a Adunării Generale a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Local Arad din data de 22 februarie 2024,
Luând în considerare dispozițiile art. 10, alin. (11) din Legea nr. 51/2006 și prevederile art. 13 alin. (2^1) și art. 22 alin. (1) din Statutul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad, potrivit cărora retragerea din Asociație poate avea loc înainte de data expirării contractelor de delegare a gestiunii serviciilor numai cu acordul majorităţii celorlalte UAT-uri membre, exprimat prin hotărâri ale autorităţilor deliberative ale acestora,
Ținând cont de adresa Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad nr. 302/06.03.2024 înregistrată la Primăria comunei Petriș cu nr. 813/08.03.2024, prin care se solicită acordarea unui mandat special, pentru a vota modificarea, aprobarea/respingerea retragerii UAT Chișineu-Criș din ADITPA,
Având în vedere prevederile O.U.G nr. 57/2019 privind codul Administrativ, ale Legii nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilităţi publice, ale Legii nr. 92/2007 privind serviciul de transport public local, O.G. nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii și H.G. nr. 855/2008 pentru aprobarea statutului-cadru ale asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilități publice,
PROPUN, aprobarea proiectului de hotărâre cu următorul obiect: „acordarea unui mandat reprezentantului Comunei Petriș în Adunarea Generală a Acţionarilor la Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Transport Public Arad pentru respingerea retragerii UAT Orașul Chişineu-Criș din Asociația de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad”.