România

România

Județul Arad

Comuna Petriș

Comuna Petriș

Nr. 1478 / 25.04.2024

Referat de aprobare

În temeiul prevederilor art. 136, alin. (8), lit. a) din Ordonanța de urgență, nr. 57/2019 din 3 iulie 2019 - privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, propun aprobarea, de către Consiliul Local al Comunei Petriș, a proiectului de hotărâre referitor la respingerea modificării tarifului pentru activitatea de colectare separată şi transportul separat al deşeurilor menajere şi al deşeurilor similare provenind din activităţi comerciale din industrie şi instituţii, inclusiv fracţii colectate separate din județul Arad ZONA 5.

Având în vedere:

- prevederile Ordinului nr. 640/2022 privind aprobarea Normelor metodologice de stabilire, ajustare sau modificare a tarifelor pentru activităţile de salubrizare, precum şi de calculare a tarifelor/taxelor distincte pentru gestionarea deşeurilor şi a taxelor de salubrizare, cu modificările și completările ulterioare;
- prevederile Legii nr. 101/2006 privind serviciul de salubrizare a localităţilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, 
- prevederile Legii nr. 51/2006 privind serviciile comunitare de utilităţi publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- prevederile art. 129 alin. (2), lit. d) și alin. (7), lit. n) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și complerările ulterioare; 

Ținând cont de:
- adresa nr. 1810/19.04.2024 emisă de către  Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor Județul Arad, înregistrată la Primăria comunei Petriș cu nr. 1371/19.04.2024 prin care se solicită aprobarea/respingerea tarifului pentru activitatea de colectare separată și transportul separat al deșeurilor menajere și al deșeurilor similare provenind din activități comerciale din industrie și instituții, inclusiv fracții colectate separate din județul Arad ZONA 5, operatorului POLARIS M HOLDING SRL;
- adresa nr. 4946/15.04.2024, înregistrată la ADISIGD ARAD sub nr. 1753/16.04.2024, care cuprinde fișele de fundamentare a tarifelor emisă de către POLARIS M HOLDING SRL;
- raportul de specialitate din punct de vedere tehnic nr. 1797/19.04.2024;
- raportul de specialitate din punct de vedere economic nr. 1798/19.04.2024;
- Contractul de delegare a gestiunii unor activități componente ale serviciului de salubrizare, respectiv colectarea separată şi transportul separat al deşeurilor menajere şi al deşeurilor similare provenind din activităţi comerciale din industrie şi instituţii, inclusiv fracţii colectate separate din județul Arad ZONA 5, nr. 1168 / 03.03.2023;

Propun 

respingerea tarifelor conform fișelor de fundamentare ale operatorului POLARIS M HOLDING SRL pentru Contractul de delegare a gestiunii unor activități componente ale serviciului de salubrizare, respectiv colectarea separată şi transportul separat al deşeurilor menajere şi al deşeurilor similare provenind din activităţi comerciale din industrie şi instituţii, inclusiv fracţii colectate separate din județul Arad ZONA 5 nr. 1168/03.03.2023.