În temeiul prevederilor art. 136, alin. (8), lit. a) din Ordonanța de urgență nr. 57/2019 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ, propun aprobarea, de către Consiliul Local al Comunei Petriș, a proiectului de hotărâre privind aprobarea participării la „Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante și eficiente din punct de vedere energetic 2020 - 2024”
Proiectul de hotărâre se întemeiază pe:
- prevederile Ordinului nr. 323 din 2 februarie 2020 pentru aprobarea Ghidului de finanțare a Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante și eficiente din punct de vedere energetic 2020 - 2024, cu modificările și completările ulterioare;
- prevederile art. 1 alin. (2) lit. a), art. 19 alin. (1) lit. a), art. 38, art. 41 - 42 și ale art. 49 - 51 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare;
- prevederile art. 129 alin. (1), art. 129 alin. (2) lit. b) și art. 129 alin. (4) lit. d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
- achiziționarea unei mașini hibrid plug - in este o necesitate în condițiile în care ne îndreptăm către un viitor ecologic și electrificat, aceasta fiind disponibilă la prețuri accesibile – economisind bani pe facturile de combustibil și taxe.
- la mașinile hibrid, motorul pe benzină funcționează numai atunci când este necesar, economisind combustibil în timp ce funcționează doar cu energie electrică. Deci, este mai economic, deoarece nu are nevoie să producă atât de multă putere. De asemenea, modelele hibrid folosesc sistemul numit frânare regenerativă pentru a genera electricitate din energia uzată pe măsură ce mașina încetinește. Această energie electrică este stocată în baterie și poate fi utilizată ulterior pentru alimentarea motorului electric.
Ținând cont de cele prezentate propun aprobarea, de către Consiliul Local al Comunei Petriș, a proiectului de hotărâre privind aprobarea participării la „Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante și eficiente din punct de vedere energetic 2020 - 2024”.