În temeiul prevederilor art. 136, alin. (8), lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, propun aprobarea, de către Consiliul Local al Comunei Petriș, a proiectului de hotărâre privind aprobarea modificării prin Actul adițional nr. 1 a Acordului de parteneriat nr. 36571/09.12.2022 încheiat pentru realizarea proiectului “Cu bicicleta prin vest – traseu cicloturistic”, din Investiția I.4 – “Implementarea a 3000 km de trasee cicloturistice la nivel național” finanțat din PNRR, Componenta C11 – Turism și Cultură
Având în vedere:
- adresa nr. 15980/02.07.2025 a Consiliului Județean Arad - Direcția Arhitect Șef înregistrată la Primăria comunei Petriș cu nr. 2821/03.07.2025 prin care se solicită emiterea unei hotărâri de aprobare a Actului Adițional de modificare a Acordului de parteneriat;
- necesitatea adaptării prevederilor parteneriatului, în sensul modificării și completării unor aspecte privind responsabilitățile partenerilor, bugetul și/sau calendarul de implementare, conform solicitării liderului de parteneriat și condițiilor prevăzute în contractul de finanțare;
- prevederile Acordului de parteneriat nr. 36571/09.12.2022 încheiat în vederea implementării proiectului “Cu bicicleta prin vest – traseu cicloturism”;
- prevederile art. 129 alin. (2) lit. e), alin. (9) lit. c) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
- Contractul de finanțare nr. 18306/14.02.2023 încheiat între Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și Județul Timiș;
- Ghidul specific pentru investiția I.4 – “Implementarea a 3000 km de trasee cicloturistice la nivel național, finanțat prin PNRR, Componenta C11 – Turism și Cultură;
- Studiul de fezabilitate cu elemente specifice DALI pentru obiectivul de investiții “Cu bicicleta prin vest – traseu cicloturistic”, din Investiția I.4 – “Implementarea a 3000 km de trasee cicloturistice la nivel național”;
Consider oportună aprobarea proiectului de hotărâre privind aprobarea modificării prin Actul adițional nr. 1 a Acordului de parteneriat nr. 36571/09.12.2022 încheiat pentru realizarea proiectului “Cu bicicleta prin vest – traseu cicloturistic”, din Investiția I.4 – “Implementarea a 3000 km de trasee cicloturistice la nivel național” finanțat din PNRR, Componenta C11 – Turism și Cultură.