În temeiul prevederilor art. 136, alin. (8), lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ îmi exprim inițiativa de promovare a unui proiect de hotărâre cu următorul obiect: „acordarea unui mandat reprezentantului Comunei Petriș în Adunarea Generală a Asociaţilor a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Transport Public Arad pentru aprobarea rectificării cotizației pe anual 2025 către Asociația de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad”,
Având în vedere prevederile art. 1 alin. (6), art. 16, alin. (7), art. 17, alin. (l) litera g) și alin. (11) din Legea nr. 92/2007, legea serviciilor de transport public local, precum și pe cele ale prevederilor art. 6 lit. e), art. 8 alin. (3) lit. c), art. 10 din Legea nr. 51/2006 privind serviciile comunitare de utilități publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
În conformitate cu prevederile O.U.G nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, ale Legii nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilităţi publice, ale Legii nr. 92/2007 privind serviciul de transport public local, O.G. nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii și H.G. nr. 855/2008 pentru aprobarea statutului-cadru al asociațiilor de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile comunitare de utilități publice;
Luând în considerare Hotărârea nr. 60/11.12.2019 a Consiliului Local al Comunei Petriș privind aderarea la Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Transport Public Arad;
Văzând solicitarea nr. 1188/14.08.2025 primită din partea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad, înregistrată la Primăria comunei Petriș cu nr. 3401/14.08.2025, privind acordarea unui mandat special, acordat expres, reprezentantului Comunei Petriș în Adunarea Generală a Asociației, în vederea aprobării modificării cotizației pe anual 2025;
Având în vedere prevederile art. 12 lit. ”b”, art. 17 alin. (2) lit. ”k” și art. 22 al. (1) din Statutul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad;
Ținând seama de Anexa – ESTIMARE calcul cotizații UAT-uri 2025 la Hotărârea Adunării Generale a Asociaților nr. 15/02.04.2025, prin care a fost stabilit nivelul cotizației aferente anului 2025 la suma de 867.703 lei, repartizată pe asociații Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad potrivit formulei prevăzute la art. 12, lit. ”b”, teza II-a din Statutul Asociației, rezultând astfel coeficientul de 2,317426 lei/locuitor, în baza căruia a fost determinat cuantumul cotizației ce îi revine noului asociat, UAT Comuna Covăsânț, pentru trimestrele III parțial (perioada 17.07.2025 – 31.08.2025) și IV ale anului 2025, în sumă de 2.806 lei (2,317426 lei/locuitor x 2.651 locuitori / perioada 17.07.2025 – 31.12.2025 = 2.806 lei);
Având în vedere Hotărârea Adunării Generale a Asociaților nr. 24/11.06.2025, prin care a fost aprobat Actul adițional nr. 17/2025 la Statut, respectiv aderarea Comunei Covăsânț la Asociația de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad
PROPUN
Adoptarea de către Consiliul Local al Comunei Petriș a unei hotărâri privind acordarea unui mandat special, reprezentantului Comunei Petriș în Adunarea Generală a Asociaților la Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad, să voteze pentru aprobarea rectificării cotizației pe anual 2025 către Asociația de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad.
DOCUMENT
România
Județul Arad
Comuna Petriș
Nr. 3472 / 22.08.2025