Având în vedere:
- prevederile Hotărârii Guvernului nr. 907 din 29 noiembrie 2016 privind etapele de elaborare și conținutul-cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice;
- prevederile art. 129 alin. (2) lit. b) și d), alin. (4) lit. d), alin. (7), lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
- documentația tehnico-economică faza SF și indicatorii tehnico-economici ai proiectului „Construire puncte de reîncărcare vehicule electrice - investiția I.1.3. din cadrul PNRR - Asigurarea infrastructurii pentru transportul verde - puncte de reîncărcare vehicule electrice”, elaborată de S.C. SCEPTRUM OPTIMAL SYSTEM S.R.L., proiect nr. SF 49/2025;
Investiția propusă are ca obiectiv principal dezvoltarea infrastructurii pentru transportul verde în Comuna Petriș, județul Arad, prin realizarea unor puncte de reîncărcare pentru vehiculele electrice. Amplasamentul ales pentru această lucrare este situat în intravilanul localității Petriș, la numărul administrativ 253, pe un teren înscris în cartea funciară ca aparținând domeniului public al comunei (CF 300698 Petriș).
Concret, proiectul prevede instalarea a două stații de reîncărcare distincte: prima este o stație mixtă ce permite atât încărcarea rapidă în curent continuu, cât și cea normală în curent alternativ, iar a doua stație este destinată încărcării simultane a două vehicule în regim normal. Lucrările includ și realizarea branșamentelor electrice necesare, cablurile fiind protejate subteran și conectate, în acest caz specific, la tabloul general al unui parc fotovoltaic din zonă.
Pe lângă echipamentele propriu-zise, investiția cuprinde amenajarea și marcarea corespunzătoare a locurilor de parcare dedicate exclusiv mașinilor electrice, astfel încât să nu stânjenească circulația rutieră sau pietonală. De asemenea, vor fi montate panouri de informare privind finanțarea și semne de circulație specifice pentru orientarea utilizatorilor către punctele de încărcare.
Ținând cont de cele prezentate propun discutarea şi adoptarea unei hotărâri de către Consiliul Local al comunei Petriș privind aprobarea Studiului de fezabilitate, a indicatorilor tehnico - economici și a analizei cost - beneficiu pentru proiectul Construire puncte de reîncărcare vehicule electrice – Investiția I.1.3. din cadrul PNRR - Asigurarea infrastructurii pentru transportul verde – puncte de reîncărcare vehicule electrice.
DOCUMENT
România
Județul Arad
Comuna Petriș
Nr. 123 / 20.01.2026