Referitor la:
Referatul de aprobare înregistrat cu nr. 2182/03.06.2026, al domnului Ionel - Gheorghe BERARI, Primarul Comunei Petriș, prin care se propune: acordarea unui mandat special reprezentantului Consiliului Local al Comunei Petriș în Adunarea Generală a Asociaților Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad în vederea aprobării Actului adițional nr. 2 la Contractul de delegare a gestiunii Serviciului de transport public local nr. 1990/31.12.2025.
Considerente generale: Datorită faptului că, Comuna Petriș este asociat în cadrul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad și ținând cont de prevederile Legii nr. 92/2007, privind serviciile publice de transport persoane în unitățile administrativ-teritoriale, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu prevederile Legii nr. 51/2006, privind serviciile comunitare de utilități publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și de cele din Regulamentul (CE) nr. 1370/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 octombrie 2007 privind serviciile publice de transport feroviar și rutier de călători și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 1191/69 și nr. 1107/70 ale Consiliului.
Având în vedere:
- Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 264/27.05.2026, privind acordarea unui mandat Primarului Municipiului Arad în Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad, în vederea aprobării Actului adițional nr. 2 la Contractul de delegare a gestiunii serviciului de transport public local nr. 1990/31.12.2025, respectiv aprobarea modificării tarifelor de călătorie la transportul public local urban aplicabile în Municipiul Arad;
- Avizul Consiliului Concurenței nr. 5302/15.04.2026 și al A.N.R.S.C. nr. 3997/17.04.2026;
- analiza și dezbaterile din ședința Adunării Generale a Asociaților a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad din data de 29.05.2026, consemnate în Procesul verbal al ședinței;
- adresa Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Transport Public Arad nr. 730/02.06.2026 primită din partea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad, înregistrată la Primăria comunei Petriș cu nr. 2164/02.06.2026 prin care se solicită acordarea unui mandat special reprezentantului comunei Petriș pentru a vota modificarea, prin act adițional, a Contractului de delegare a gestiunii Serviciului de transport public local nr. 1990/31.12.2026, Anexa nr. 6.1 – Tarife de călătorie practicate în momentul încheierii Contractului și Anexa nr. 18 – Estimare compensații pe perioada contractului la Contractul de delegare a gestiunii Serviciului de transport public local nr. 1990/31.12.2025,
Ținând cont de dezbaterile din cadrul ședinței Adunării Generale a Asociaților Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad din data de 29.05.2026, privind modificarea tarifelor de călătorie la transportul public local urban aplicabile în Municipiul Arad.
Având în vedere Contractul de delegare a gestiunii Serviciului de transport public local nr. 1990/31.12.2025,
Luând în considerare necesitatea modificării Contractului de delegare a gestiunii Serviciului de transport public local nr. 1990/31.12.2025, Anexei nr. 6.1 – Tarife de călătorie practicate în momentul încheierii Contractului și a Anexei nr. 18 – Estimare compensații pe perioada contractului la Contractul de delegare a gestiunii Serviciului de transport public local nr. 1990/31.12.2025,
Se impune modificarea Contractului de delegare a gestiunii Serviciului de transport public local nr. 1990/31.12.2025, potrivit propunerilor prezentate în Actul adițional nr. 2 la Contract.
Considerente juridice:
- prevederile Hotărârii nr. 60/11.12.2019 a Consiliului Local al Comunei Petriș privind aderarea la Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Transport Public Arad;
- prevederile Legii nr. 92/2007 Legea serviciilor publice de transport persoane în unitățile administrativ-teritoriale, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu prevederile Legii nr. 51/2006 Legea serviciilor comunitare de utilități publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- prevederile Regulamentului (CE) nr. 1370/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 octombrie 2007 privind serviciile publice de transport feroviar și rutier de călători și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 1191/69 și nr. 1107/70 ale Consiliului;
- prevederile art. 17, alin. (1) litera m) și alin. (11) din Legea nr. 92/2007, cu modificările și completările ulterioare;
- prevederile art. 9, alin. (2), lit. d) și art. 10, alin. (5) din Legea nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 289/2025 privind aprobarea actualizării documentului strategic ,,Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană a Municipiului Arad 2021-2027 și post 2027, ” sub denumirea de: ,,Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană a Municipiului Arad 2021-2027 și post 2027, cu modificările și completările ulterioare;
- H.G. nr. 877/2018 privind adoptarea Strategiei naţionale pentru dezvoltarea durabilă a României 2030, cu modificările și completările ulterioare;
- H.G. nr.739/2016 pentru aprobarea Strategiei naţionale privind schimbările climatice şi creșterea economică bazată pe emisii reduse de carbon pentru perioada 2016 - 2020 şi a Planului naţional de acţiune pentru implementarea Strategiei naţionale privind schimbările climatice şi creșterea economică bazată pe emisii reduse de carbon pentru perioada 2016 – 2020, modificată prin H.G. nr. 1010/2024 pentru aprobarea Strategiei naţionale privind adaptarea la schimbările climatice pentru perioada 2024 - 2030, cu perspectiva anului 2050 și prin HG nr. 1215/2023 privind aprobarea Strategiei pe termen lung a României pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră - România Neutră în 2050;
- H.G. nr. 1575/2022 privind aprobarea Strategiei naţionale de dezvoltare urbană integrată pentru orașe reziliențe, verzi, incluzive şi competitive 2022 - 2035 - Politica urbană a României;
- H.G. nr. 122/2015 pentru aprobarea Planului naţional de acţiune în domeniul eficienţei energetice;
- H.G. nr. 666/2016 pentru aprobarea documentului strategic Master Planul General de Transport al României, modificată prin H.G. nr.1 312/2021;
- H.G. nr. 163/2004 privind aprobarea Strategiei naţionale în domeniul eficienţei energetice;
- H.G. nr. 490/2022 pentru aprobarea Strategiei naţionale privind drepturile persoanelor cu dizabilități "O Românie echitabilă" 2022 – 2027;
- art. 1 alin. (6) și art. 2 din Legea serviciilor publice de transport persoane în unitățile administrativ-teritoriale nr. 92/2007, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu prevederile Legii nr. 51/2006, Legea serviciilor comunitare de utilități publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- Contractul de delegare a gestiunii Serviciului de transport public local nr. 1990/2025 dintre Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Transport Public Arad și operatorul de transport Societatea ”Compania de transport public” S.A. Arad;
- art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. (d) - (e), alin. (7) lit. c), i) și (n), art. 139 alin. (1), alin. (3) și art. 196 alin. (1) lit. (a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
În considerarea aspectelor enumerate mai sus,
P R O P U N E M:
Aprobarea proiectului de hotărâre în forma prezentată, cu următoarele măsuri:
- modificarea tarifelor de călătorie la transportul public local aplicabile în Municipiul Arad, după cum urmează:
- Bilet 1 călătorie urban Arad - 1,0 leu/24 de ore
- Abonament lunar urban adult Arad - 20,00 lei
- Abonament săptămânal urban Arad - 5,00 lei
- Abonament 2 săptămâni urban Arad - 10,00 lei
- Abonament nenominalizat urban Arad - 40 lei
- Abonament lunar subvenționat cu 50% urban Arad - 10,00 lei
- Abonament săptămânal subvenționat cu 50% urban Arad - 2,50 lei
- Bilet 1 călătorie adulți trenuleț de agrement - 1,00 leu
- Bilet 1 călătorie copii trenuleț de agrement -1,00 leu
Portofel electronic urban
- - Bilet 1 călătorie urban Arad 1,0 leu
- - Bilet 2 călătorii urban Arad 2,0 lei
- - Bilet 4 călătorii urban Arad 4,0 lei
- - Bilet 6 călătorii urban Arad 5,0 lei
- - Bilet 8 călătorii urban Arad 7,0 lei
- - Bilet 10 călătorii urban Arad 9,0 lei
Tarifele includ TVA.
2. Actualizarea Anexei nr. 6.1 – Tarife de călătorie aplicabile la Contractul de delegare a gestiunii serviciului de transport public local nr. 1990/31.12.2025, cu includerea noilor tarife.
3. Măsura reducerii tarifare se aplică pentru perioadă determinată de la 1 august 2026 până la finalul anului 2031.
4. Cu 90 de zile înainte de sfârșitul perioadei stabilite, operatorul de transport Compania de Transport Public Arad S.A. va furniza un raport statistic privind performanța serviciului de transport public local raportat la numărul de călătorii înregistrate în perioada de referință, raport în funcție de rezultatele căruia se vor fundamenta hotărârile Consiliului Local al Municipiului Arad și Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad privind politica de tarifare locală necesară în domeniul transportului public local în Municipiul Arad.
5. modificarea punctului 8.1 al Capitolului 8 – Valoarea contractului și garanția de bună execuție, astfel:
”8.1. Valoarea contractului este de 441.821.674 lei”.
6. modificarea Punctului 8.2 al Capitolului 8 – Valoarea contractului și garanția de bună execuție, astfel:
”8.2. În termen de 60 de zile de la Data Intrării în Vigoare a prezentului Contract, Operatorul este obligat să constituie, cu titlu de garanție de bună execuție, în contul Entității Contractante, o sumă de [441.821] lei, reprezentând [0,1%] din Valoarea Contractului, sau prin emiterea unui Bilet la Ordin fără scadență”.
7. aprobarea încheierii Actului adițional nr. 2 la Contractul de delegare a gestiunii Serviciului de transport public local nr. 1990/2025, cu modificările și completările ulterioare.
8. modificarea Anexei 18 – ”Estimare compensații pe perioada contractului” cu influențele rezultate ca urmare a modificării tarifelor, conform anexei 3, la prezenta hotărâre.
9. mandatarea Primarului Comunei Petriș, dl. Ionel - Gheorghe BERARI, să voteze în Adunarea Generală a Asociaților din cadrul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Transport Public Arad, în numele și pe seama Comunei Petriș, aprobarea Actului adițional nr. 2 la Contractul de delegare a gestiunii Serviciului de transport public local nr. 1990/31.12.2025. În absența domnului Ionel - Gheorghe BERARI, Primarul Comunei Petriș, atribuțiile de reprezentare a Unității Administrativ-Teritoriale Comuna Petriș în Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad vor fi îndeplinite de persoana desemnată pentru exercitarea atribuțiilor Primarului.
10. mandatarea Directorului executiv, dl. Ovidiu Ilie, să semneze Actul adițional nr. 2 la Contractul de delegare a gestiunii Serviciului de transport public local nr. 1990/2025.