Proiect de Hotărâre al autorității deliberative

Nr. 37 / 21.03.2023
Caracter normativ

Proiect de hotărâre

privind aprobarea modificării HCL nr. 67/22.09.2021 privind încheierea unui protocol de colaborare pentru servicii de urbanism între UAT Comuna Poiana Mărului și Asociația de Dezvoltare Intracomunitară „Poiana Mărului – Holbav”

Avizul comisiilor de specialitate

  • Comisia 1

  • Comisia 2

Viză CFPP

Necesită viză CFPP

Forma inițiatorului

România

România

Județul Brașov

Consiliul Local al comunei Poiana Mărului

Proiect de hotărâre

Nr. 37 din 21.03.2023

privind aprobarea modificării HCL nr. 67/22.09.2021 privind încheierea unui protocol de colaborare pentru servicii de urbanism între UAT Comuna Poiana Mărului și Asociația de Dezvoltare Intracomunitară „Poiana Mărului – Holbav”

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

  1. art. 120 alin. 1) și art. 121 alin. 1) și 2) din Constituția României, republicată;
  2. art. 7 alin. 2) din Codul civil al României, adoptat prin Legea nr. 287/2009, republicat, cu modificările și completările ulterioare;
  3. art. 36^1 alin. (5) și (6), art. 37 din Legea 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul;
  4. HCL Poiana Marului nr. 67/22.09.2021;
  5. art. 129 alin. (2) lit. d), art. 139, art. 140, alin. (1) art. 196 alin. (1) lit. a) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
  6. art. 3 alin. (2), art. 31, art. 40-49 și art. 80-83  din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

Ținând cont de:

a) proiectul de hotărâre nr. 37/21.03.2023 al Primarului comunei Poiana Mărului, în calitatea sa de inițiator, însoțit de referatul de aprobare nr. 2155/21.03.2023;

b) raportul nr. 2156/21.03.2023 al compartimentului de resort din cadrul aparatului de specialitate al Primarului comunei Poiana Mărului;

c) avizele Comisiilor de specialitate nr. 1 și 2 ale Consiliului local înregistrate cu nr. 2457/29.03.2022 și cu nr. 2458/29.03.2023;

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al comunei poiana mărului

adoptă prezenta hotărâre.

Art.  1. Se  aprobă modificarea art. 2. din HCL nr. 67/2021 care va avea următorul conținut: 

Pentru funcționarea Asociației de Dezvoltare Intracomunitară „Poiana Mărului – Holbav” se aprobă alocarea lunară de la bugetul local a sumei de 7.500 lei constând din:

  1. servicii de consultanță urbanism – 6.000 lei;
  2. cheltuieli de funcționare (contabil, indemnizație președinte, consumabile, etc) – 1.500 lei; 

Art.   2. Se aprobă încheierea unui act adițional la protocolul de colaborare pentru servicii de urbanism nr. 5904/23.09.2021 încheiat între UAT Comuna Poiana Mărului și Asociația de Dezvoltare Intracomunitară „Poiana Mărului – Holbav” prin care se aduc următoarele modificări: 

I. alin. 2 la articolul 1 se modifică și va avea următorul conținut:

Exercitarea consultanței în domeniul specificat mai sus va fi realizată de A.D.I prin intermediul arhitecților sau de către alte persoane cu competențe similare recunoscute legal, agreate în prealabil de Primăria Poiana Mărului”.

II. Art. 4 se modifică și va avea următorul conținut:

Pentru serviciile prevăzute la art. 1 prestate de CONSULTANT,  BENEFICIARA se obligă să plătească lunar un onorariu fix în cuantum de 6.000 lei, în baza facturii emise de prestator, care va fi însoțită în mod obligatoriu de raportul de activitate al specialistului/specialiștilor   care se ocupă de activitatea de urbanism”.

III. La art. 13 se elimină adresa de corespondență a reprezentantului consultantului.

Art. 3. Cu  ducerea   la  îndeplinire  a   prezentei  hotărîri se împuternicește Primarul comunei Poiana   Mărului, prin compartimentul Financiar Contabilitate.

Art. 4. Împotriva prezentei hotărâri se poate face contestație în termen de 30 de zile de la publicare, la instanța de contencios administrativ. 

Art. 5. Prezenta hotărâre se comunică prin grija Secretarului general următorilor: compartimentului Financiar Contabilitate, Primarului comunei Poiana Mărului, Instituției Prefectului Județului Brașov și se aduce la cunoștință publică prin publicarea ei pe site-ul oficial al instituției.

INIȚIATOR PROIECT:

PRIMARUL COMUNEI POIANA MĂRULUI

Alexandru-Cătălin PERȘOIU

AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

p SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI POIANA MĂRULUI

Daniel-Leonte POPA

Secretarul general

cu atribuții delegate specifice secretarului general

Observații aduse în cadrul ședinței

Se poartă discuții legate de oportunitate. Consilierii sunt de acord cu utilitatea unei astfel de colaborări pentru cetățenii comunei și cu faptul că rezultatele se văd, dar sunt voci care scot în evidență și atitudinea uneori neconformă a d-nei arhitect. Dl. Primar face o paralelă a activității compartimentului Urbanism de la venirea d-nei arhitect și cu activitatea din anii precedenți. Se constată o creștere semnificativă a numărului de documente emise. Este de acord și dumnealui că anumite aspecte ale muncii pot fi îmbunătățite.  

Rezultate voturi