Art. 1. Se reînființează Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență, de tipul V1, în subordinea Consiliului local al comunei Poiana Mărului, județul Brașov.
Art. 2. Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență se încadrează cu un număr de 19 persoane, din care 1 angajat pe funcție specifică serviciului voluntar și 18 voluntari, după următoarea structură organizatorică:
1. Compartimentul pentru prevenire:
a) șef compartiment
b) un specialist pentru toate instituțiile publice și operatorii economici din subordinea Consiliului local;
c) un specialist la fiecare 500 de gospodării și/sau clădiri de locuit colective, în mediul rural;
2. Una formație de intervenție condusă de un șef formație de intervenție, care are în compunere:
Echipe specializate încadrate cu minimum 3 persoane, care include și șeful echipei specializate, astfel:
– 1 (una) echipă specializată pentru stingere incendii;
– 1 (una) echipă specializată pentru avertizare-alarmare-căutare-deblocare-salvare-evacuare.
Art. 3. Se aprobă Organigrama și numărul de personal ale Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă prevăzut în anexa nr. 1 la prezenta Hotărâre.
Art. 4. Se aprobă Regulamentul de organizare și funcționare al Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă prevăzut în anexa nr. 2 la prezenta Hotărâre.
Art. 5. Componenţa nominală a structurii operative a Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al comunei Poiana Mărului, judeţul Brașov, se regăsește în anexa nr. 3 la prezenta Hotărâre.
Art. 6. Unitatea administrativ teritorială are în compunere un numar de 2.500 gospodării și/sau cladiri de locuit colective (conform biroului de urbanism din cadrul U.A.T.).
Art. 7. Pe teritoriul unității administrativ teritoriale (sectorul de competență), conform Planului de Analiză și Acoperire a Riscurilor, au fost identificate următoarele tipuri de risc:
- inundații;
- cutremure;
- alunecări de teren;
- incendii.
Art. 8. Începând cu data adoptării prezentei Hotărâri, HCL nr. 8/30.01.2020 privind aprobarea reînființării SVSU Poiana Mărului de tipul V1, își încetează aplicabilitatea.
Art. 9. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se împuternicește Primarul Comunei, prin Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă.
Art. 10. Împotriva prezentei hotărâri se poate face contestație în termen de 30 de zile de la publicare, la instanța de contencios administrativ.
Art. 11. Prezenta hotărâre se comunică prin grija Secretarului general următorilor: compartimentului SVSU din cadrul Primăriei, Primarului Comunei Poiana Mărului, instituțiilor interesate, Instituției Prefectului Județului Brașov și se aduce la cunoștință publică prin publicarea ei pe site-ul oficial al instituției.