Art. 1. – (1) Se aprobă utilizarea ratei inflației de 5,1% pentru indexarea impozitelor și taxelor locale aferente anului 2023.
(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), sumele prevăzute în tabelul prevăzut la art. 470 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, actualizat, se indexează anual în funcţie de rata de schimb a monedei euro în vigoare în prima zi lucrătoare a lunii octombrie a fiecărui an şi publicată în Jurnalul Uniunii Europene şi de nivelurile minime prevăzute în Directiva 1999/62/CE de aplicare la vehiculele grele de marfă pentru utilizarea anumitor infrastructuri. Cursul de schimb a monedei euro şi nivelurile minime, exprimate în euro, prevăzute în Directiva 1999/62/CE de aplicare la vehiculele grele de marfă pentru utilizarea anumitor infrastructuri se comunică pe site-urile oficiale ale Ministerului Finanţelor Publice şi Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei.
Art. 2. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se împuternicește primarul comunei prin compartimentul financiar-contabilitate.
Art. 3. Împotriva prezentei hotărâri se poate face contestație în termen de 30 de zile de la publicare, la instanța de contencios administrativ.
Art. 4. Prezenta hotărâre se comunică prin grija Secretarului General următorilor: compartimentului de resort din cadrul primăriei, primarului Comunei Poiana Mărului, Instituției Prefectului Județului Brașov și se aduce la cunoștință publică prin publicarea ei pe site-ul oficial al instituției.