Având în vedere temeiurile juridice:
- art. 120 și art. 121 alin. (1) și (2) din Constituția României, republicată;
- art. 3 și 4 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr. 199/1997;
- art. 7 alin. (2) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, referitoare la contracte sau convenții;
- REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2020/1001 AL COMISIEI din 9 iulie 2020 de stabilire a unor norme detaliate de aplicare a Directivei 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește funcționarea Fondului pentru modernizare care sprijină investițiile în vederea modernizării sistemelor energetice și a îmbunătățirii eficienței energetice a anumitor state membre;
- Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
- Ordonanța de Urgență nr. 60 din 4 mai 2022 privind stabilirea cadrului instituțional și financiar de implementare și gestionare a fondurilor alocate României prin Fondul pentru modernizare, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative;
- Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative;
Luând act de:
- Ghidul solicitantului pentru Fondul pentru modernizare în România, Programul-cheie 1: Surse regenerabile de energie și stocarea energiei, Sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile pentru autoconsum, aprobat prin Ordinul Ministrului Energiei nr. 1431/01.11.2023;
- referatul de aprobare prezentat de către primarul comunei Pomârla, în calitatea sa de inițiator înregistrat sub nr. 144 din 08 noiembrie 2023;
- raportul compartimentului de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului, înregistrat sub nr.145 din 08 noiembrie prin care se motivează, în drept și în fapt, necesitatea și oportunitatea proiectului, constituind un aport pentru dezvoltarea colectivității;
Văzând avizele comisiilor de specialitate :
- pentru agricultură, activitate economico-financiară, amenajarea teritoriului si urbanism, protecția mediului și turism, servicii si comert înregistrat
- pentru administrația publică locală, juridică și de disciplină, apărarea ordinii și liniștii publice, a drepturilor cetățenilor, muncă si protecție sociala,protecție copii
- pentru activități culturale, culte, învățământ, sănătate și familie, tineret și sport
În temeiul dispozitiilor art.129 alin. (7) lit.”a” alin.(14) si art. 196 alin. (1) lit.”a” precum si art.197 din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificarile si completarile ulterioare;
CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI POMÂRLA, adoptă prezenta hotărâre:
Art.1.- Se aprobă realizarea proiectului de investiției „Construire centrală fotovoltaică pentru producere energie regenerabilă (verde) tip prosumator pentru punctul de consum Liceul Anastasie Bașotă și celelalte puncte de consum ale Comunei Pomârla” și depunerea la finanțare în cadrul Programului-cheie 1: Surse regenerabile de energie și stocarea energiei, Sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile pentru autoconsum, derulat de Ministerul Energiei.
Art.2.-Se aprobă valoarea totală a investiției, în cuantum de 2.109.617,35 lei fără TVA, respectiv 2.386.104,18 lei cu TVA, conform Deviz general ce reprezintă Anexa nr. 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.3.-Se aprobă valoarea totală eligibilă a investiției, valoarea totală neeligibilă a investiției, precum și contribuția proprie, conform Anexei nr. 2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.4.- Se aprobă documentația tehnico-economică, faza studiu de fezabilitate pentru realizarea proiectului de investiției „Construire centrală fotovoltaică pentru producere energie regenerabilă (verde) tip prosumator pentru punctul de consum Liceul Anastasie Bașotă și celelalte puncte de consum ale Comunei Pomârla”, întocmit de IMPACTTED RISE S.R.L.
Art.5.- Se aprobă asigurarea și susținerea din bugetul local al UAT Comuna Pomârla a cofinanțării proiectului, asigurarea fluxului financiar pentru implementarea proiectului, precum și toate cheltuielile neeligibile/conexe rezultate din documentațiile tehnico-economice/contractul de lucrări, ce pot apărea pe durata implementării proiectului „Construire centrală fotovoltaică pentru producere energie regenerabilă (verde) tip prosumator pentru punctul de consum Liceul Anastasie Bașotă și celelalte puncte de consum ale Comunei Pomârla”, conform cap. 2.1 lit. f. din ghidul de finanțare.
Art.6.- Se aprobă încheierea unui acord de parteneriat întocmit conform Anexei 6 la ghidul de finanțare pentru realizarea prezentului proiect de investiție, între Comuna Pomârla, având calitatea de lider și Liceul Teoretic „Anastasie Bașotă” Pomârla, având calitatea de membru.
Art.7.-Se aprobă ca lucrările să fie prevăzute în bugetul/bugetele solicitanților pentru perioada de realizare a investiției în cazul obținerii finanțării.
Art. 8.- Se aprobă angajamentul de a suporta cheltuielile de operare și întreținere a investiției pe o perioadă de minimum 5 ani de la PIF.
Art. 9. Persoana desemnată să reprezinte Comuna Pomârla în relația cu Ministerul Energiei este domnul primar, Dumitru CHELARIU.
Art. 10. Aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se asigură de către primarul comunei Pomârla.
Art. 11. Prezenta hotărâre se comunică, în mod obligatoriu, prin intermediul secretarului general comunei, în termenul prevăzut de lege, primarului comunei, Prefectului judeţului Botoșani și se aduce la cunoştinţă publică prin afișare la sediul primăriei precum şi prin publicarea în monitorul oficial local pe pagina de internet la adresa www.pomarla.ro.