Art.1. (1) Se aprobă vânzarea terenului în suprafaţă de 496 mp înscris în cartea funciara nr. 20430, având nr. cadastral 20430, situat în cv 26, parcela 2, lot 2, şi aflat în Lista inventarului terenurilor din domeniul privat al comunei Poroschia la poziția nr. 27.
(2) Se aprobă recunoaşterea dreptului de preempţiune prevăzut la art. 364 din OUG nr. 57/2019 privind codul administrativ, pentru domnul SPÎNU MARIUS, proprietari de bună credinţă al clădirilor edificate pe terenul care se vinde, notificarea acestuia cu privire la prezenta hotărâre în termen de 15 zile de la adoptare şi vânzarea directă către acesta, dacă şi-a exprimat opțiunea de cumpărare în termen de 15 zile de la primirea notificării.
(3) În situaţia neexprimării opțiunii de cumpărare de către preemptorul prevăzut la alin. (2), în termen de 15 zile de la primirea notificării, terenul se vinde prin licitaţie publică, pe baza documentaţiei de licitaţie aprobate de către primarul comunei Poroschia în baza şi în condiţiile prezentei hotărâri.
Art. 2. (1) Se aprobă studiul de oportunitate privind vânzarea terenului în suprafața de 496 mp înscris în cartea funciara nr. 20430, având nr. cadastral 20430, situat în cv 26, parcela 2, lot 22, întocmit de Evaluator E.P.I. MITROI AURELIAN DUMITRU, ce constituie anexă la prezenta hotărâre.
(2) Consiliul Local al Comunei Poroschia ia act de Raportul de evaluare nr. 186.1/23.04.2024, întocmit de către evaluatorul SC ABSOLUT QUALITY SRL, autorizat ANEVAR, prin care terenul prevăzut la Art. 1 a fost evaluat la 38.811 lei, echivalentul a 7.800 euro, preţ fără TVA şi aprobă această valoare drept preţ de vânzare directă către preemptorul prevăzut la art. 1 alin. (2), respectiv drept preţ de pornire a licitaţiei publice, în situaţia prevăzută la art. 1 alin. (3).
Art. 3. Consiliul local va preda terenul liber de sarcini si îl va asigura pe cumpărator de evicțiune.
Art. 4. Se împuterniceşte primarul Comunei Poroschia, domnul Iulian BADEA, să încheie, în numele Comunei Poroschia, contractul notarial privind vânzarea terenului prevăzut la art. 1, la preţul în lei stabilit conform art. 2 şi, după caz, art. 1 alin. (2) sau alin. (3), costurile privind tranzacţia urmând să fie suportate suplimentar de către cumpărător.
Art. 5 - Prezenta hotărâre se comunică, în mod obligatoriu, prin intermediul secretarului general al comunei, în termenul prevăzut de lege, primarului comunei Poroschia, prefectului județului Teleorman, domnului SPÎNU MARIUS și se aduce la cunoștință publică prin publicarea în Monitorul Oficial Local, în format electronic, la adresa www.primariaporoschia.ro, în subeticheta „HOTĂRÂRILE AUTORITĂŢII DELIBERATIVE”, pentru înscrierea în Registrul pentru evidența hotărârilor autorității deliberative, prin grija compartimentlui pentru monitorizarea procedurilor administrative.