Proiect de Hotărâre al autorității deliberative

Nr. 82 / 31.07.2026
Caracter normativ

Proiect de hotărâre

privind prelungirea valabilității Planului Urbanistic General (P.U.G.) și a Regulamentului Local de Urbanism (R.L.U.) al comunei Roseți, județul Călărași

Avizul comisiilor de specialitate

  • Comisia 1

  • Comisia 2

  • Comisia 3

Forma inițiatorului

România

România

Județul Călărași

Consiliul Local al comunei Roseți

Comuna Roseți

Proiect de hotărâre

Nr. 82 din 31.07.2026

privind prelungirea valabilității Planului Urbanistic General (P.U.G.) și a Regulamentului Local de Urbanism (R.L.U.) al comunei Roseți, județul Călărași

Având în vedere:

-prevederile art. 46 alin. (13) din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, cu modificările și completările ulterioare, 

-prevederile art. 129 alin. (2) lit. c), alin. (6) lit. c) din O.U.G nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

-prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată;

-Prevederile art. 7 din Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată, cu modificările și completările ulterioare,

Analizând: 

-Prevederile H.C.L. Roseți nr. 59 din 224.11.2016 privind aprobarea P.U.G. și R.L.U. al comunei Roseți, județul Călărași;

-Prevederile H.C.L. nr. 53 din 28.05.2026 privind aprobarea Strategiei de dezvoltare locală a Comunei Roseți, județul Călărași, pentru perioada 2026-2036,

-Referatul de aprobare al Primarului comunei Roseți, înregistrat sub nr.6839 din 31.07.2026,

-Raportul de specialitate întocmit de Compartimentul Urbanism și Amenajarea Teritoriului din cadrul aparatului de specialitate al primarului, înregistrat sub nr. 2287 din 11.03.2026 cu privire la necesitatea prelungirii valabilității și inițierea demersurilor de actualizare P.U.G precum și referatul de necesitate înregistrat cu nr. 6751 din 29.07.2026 privind achiziția serviciilor de ridicare topografică necesare pentru elaborarea /actualizarea PUG Roseți;

-Avizele consultative ale comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local Roseți înregistrate cu nr. ___ din ___ 2026, nr.___ din ___ 2026, nr.___ din ___ 2026;

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (3) coroborate cu prevederile art. 196 alin. (1) lit.a) din O.U.G nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul Local Roseți, adoptă următoarea 

HOTĂRĂRE:

Art. 1. Se aprobă prelungirea termenului de valabilitate al Planului Urbanistic General (P.U.G.) și al Regulamentului Local de Urbanism (R.L.U.) al comunei Roseți, aprobat inițial prin Hotărârea Consiliului Local Roseți nr. 59 din 24.11.2016, până la data intrării în vigoare a noii documentații de urbanism actualizate, dar nu mai târziu de data de 24.11.2036.

Art. 2. Documentația de urbanism menționată la art. 1  din prezenta, va fi utilizată în continuare pentru eliberarea Certificatelor de Urbanism și a Autorizațiilor de Construire pe teritoriul administrativ al comunei Roseți cu aplicarea prevederilor legale în vigoare în materia urbanismului și a amenajării teritoriului precum și a autorizării construcțiilor.

Art. 3. Primarul comunei Roseți, prin Compartimentul Urbanism și Amenajarea Teritoriului, va asigura ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri.

Art. 4. Secretarul general al comunei Roseți va comunica prezenta hotărâre Instituției Prefectului Județului Călărași, pentru verificarea legalității, Primarului comunei Roseți, compartimentului Urbanism și amenajarea teritoriului precum și altor instituții interesate şi se aduce la cunoştinţă publică prin afişare la sediul instituției în spaţiul accesibil publicului, precum şi pe pagina de internet www.comunaroseti.ro, eticheta monitorul oficial local-hotărârile autorității deliberative.

INIȚIATOR PROIECT:

PRIMARUL COMUNEI ROSEȚI

George CHIRIȚĂ

AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI ROSEȚI

Lavinia TĂNASE

Documente de prezentare și motivare

Rezultate voturi