Art.1 Se deleagă către Unitatea Administrativ Teritorială - Județul Sibiu, dreptul Unității Administrativ - Teritoriale Comuna Sadu de depunere a aplicației de finanțare aferentă proiectului „Microbuze școlare electrice în județul Sibiu”, gestionat de Ministerul Educației, în cadrul apelului de proiecte PNRR/2023/C15/EDUCATIE/I.10.
Art.2 Se aprobă încheierea Acordului de Parteneriat între Unitatea Administrativ Teritorială – Județul Sibiu, în calitate de Lider de parteneriat (Solicitant eligibil) și Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Sadu, în calitate de Partener (Beneficiar al investiției), privind depunerea spre finanțare, implementarea și monitorizarea proiectului menționat la art.1, conform Anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.3. Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Sadu, în calitate de beneficiar al investiției, își asumă amplasarea unei stații de încărcare pentru microbuzele electrice, în localitatea pentru care se solicită microbuz școlar electric, până cel târziu la data de 31.12.2024.
Art.4. Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Sadu , în calitate de beneficiar al investiției, își asumă asigurarea, pe o durată de minim 4 ani, a resursei umane (șofer), a costurilor de reparații și întreținere a microbuzelor, precum și costurile de alimentare.
Art.5. Se împuternicește Primarul Comunei Sadu, domnul Valentin-Dumitru-Ioan IVAN, să semneze pentru și în numele Unității Administrativ Teritoriale Comuna Sadu, Acordul de parteneriat menționat la art. 2, precum și orice alte documente necesare pentru implementarea și monitorizarea proiectului.
Art.6. Ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri revine Primarului Unității Administrativ Teritoriale – Comuna Sadu.
Art.7. Prezenta hotărâre se comunică: Instituției Prefectului - Județul Sibiu, Unității Administrativ-Teritoriale Județul Sibiu și persoanelor fizice și juridice interesate.