Art.1. – (1) Se stabilește închirierea pășunii alpine ”OANCEA” disponibilă, poprietate privată a comunei Sadu, în suprafață totală de 25,35 ha, înscrisă în CF 107743 Sadu, conform documentației de atribuire, prevăzută in Anexele nr. 1- 5, care fac parte integranta din prezenta hotărâre.
(2) Documentația de atribuire cuprinde:
Anexa nr. 1 - Studiul de oportunitate și calendarul procedurii;
Anexa nr. 2 - Caietul de sarcini;
Anexa nr. 3 -Regulamentul privind închirierea pajiștilor;
Anexa nr. 4 - Regulamentul de pășunat;
Anexa nr. 5 - Contract de închiriere;
(3) Durata de închiriere se stabilește la 7 ani, conform prevederilor art. 9 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2013 cu modificările şi completările ulterioare, iar contractual de închiriere va înceta la data de 31 decembrie al ultimului an de contract.
(4) Nivelul minim al chiriei a fost calculat în conformitate cu Amenajamentul pastoral și Hotărârea Consiliului Județean nr. 358/22 decembrie 2023, privind stabilirea preţurilor medii ale produselor agricole din Judeţul Sibiu, pentru evaluarea în lei a venitului brut, în cazul în care arenda se exprimă în natură, valabile pentru anul fiscal 2024, care stabileste pretul mediu de 0,06 lei/kg la masa verde obtinută de pe proprietatea publică sau privată a unităților administrativ teritoriale, astfel:
Nr. crt. | Denumire trup păşune | Specia de animale | CF | Suprafaţa – ha disponibila pentru inchiriere
| Încărcătura optimă | Producția de masă verde la ha | Preț minim al chiriei |
| 1 | Oancea | ovine | 107743 Sadu | 25,35 | 127 | 3-5 tone | 7.605 lei |
TOTAL | 25,35 ha | ||||||
(5) Se stabileste perioada de păşunat pentru păşunile montane: 1 iunie – 30 septembrie a anului în curs.
Art.2.- Se aprobă desemnarea reprezentanților Consiliului Local al comunei Sadu în Comisia de analiză a cererilor, care va fi constituită prin Dispoziția primarului, după cum urmează:
- ROMAN CONSTANTIN - consilier local - președinte cu drept de vot;
- VEȘTEMEAN IONUȚ - viceprimar - membru;
- DĂNCĂNEȚ STELIAN - consilier local - membru.
Art.3. Se aprobă numirea următorilor membri supleanţi:
- MOTIOC ILEANA-ADRIANA-GINA - consilier local
- VEȘTEMEAN CONSTANTIN-COSMIN – consilier local, membru
Art.4. - Se împuterniceşte domnul Valentin-Dumitru-Ioan IVAN, Primarul comunei Sadu, pentru semnarea contractului de închiriere.
Art.5.- Primarul comunei Sadu, prin compartimentele de specialitate, va aduce la îndeplinire prezenta hotărâre iar secretarul general al comunei Sadu, va asigura comunicarea acesteia Instituţiei Prefectului – judeţul Sibiu şi ulterior aducerea la cunoştinţă publică prin afişare la sediul Primariei si publicarea pe site-ul Primariei Sadu, jud. Sibiu, www.sadu.ro.