Proiect de Hotărâre al autorității deliberative

Nr. 12 / 11.02.2025
Caracter normativ

Proiect de hotărâre

privind modificarea inventarului domeniului public al comunei Sadu și confirmarea identității unor bunuri aparținând domeniului public al comunei Sadu, jud. Sibiu

Avizul comisiilor de specialitate

  • Comisia 1

  • Comisia 2

  • Comisia 3

Raportul compartimentelor de resort

Forma inițiatorului

România

România

Județul Sibiu

Consiliul Local al comunei Sadu

Comuna Sadu

Proiect de hotărâre

Nr. 12 din 11.02.2025

privind modificarea inventarului domeniului public al comunei Sadu și confirmarea identității unor bunuri aparținând domeniului public al comunei Sadu, jud. Sibiu

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

  1. art. 15 alin. (2), art. 120 alin. (1), art. 121 alin. (1) și alin. (2) și art. 138 alin. (4) și alin. (5) din Constituția României, republicată;
  2. art. 3, art. 4 și art. 9 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr. 199 din 17 noiembrie 1997;
  3. art. 7 alin. (2), art. 858, art. 863 lit. „f”, art. 888 din Codul civil al României, adoptat prin Legea nr. 287/2009, republicat, cu modificările și completările ulterioare;
  4. art. 41 alin. (5) din Legea nr. 7/1996, republicată, modificată și completată prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.31/2018 şi Ordinului Directorului General al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară nr. 600/2023 privind aprobarea Regulamentului de avizare, recepție și înscriere în registrul de carte funciară;
  5. art. 6 alin. (2), alin. (3) lit. „d” din H.G. nr. 392/2020 privind aprobarea Normelor tehnice pentru întocmirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public și privat al comunelor, al orașelor, al municipiilor și al județelor, cu modificările și completările ulterioare;
  6. art. 129 alin. (2) lit. „c”, art. 139 alin. (3) lit. „g”, art. 196 alin. (1) lit. „a”, art. 286 și art. 287 lit. (b) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Ținând cont de:

  1. proiectul de hotărâre inițiat de primarul comunei Sadu, calitate acordată de prevederile  art. 136 alin. (1) ale Ordonanței de Urgență nr. 57/2019, privind Codul administrativ;
  2. referatul de aprobare al primarului comunei Sadu, în calitatea sa de inițiator, înregistrat sub nr. 2061/1/11.02.2025;
  3. raportul de specialitate nr. 2061/11.02.2025, întocmit de secretarul general al comunei;
  4. faptul că bunurile aparținând domeniului public al comunei Sadu sunt într-o dinamică permanentă, fapt care creează neconcordanțe uneori majore între situația de fapt și cea notată în anexa 51 la Hotărârea Guvernului nr. 978/2002, fiind transcrise în mod eronat elementele de identificare ale imobilului situat în comuna Sadu, str. Morii, nr. 4, jud. Sibiu, considerăm că este justificată actualizarea propusă, conform documentației cadastrale; 

Luând act de:

  1. avizul comisiei pentru muncă și protecție socială, juridică și de disciplină, comisia pentru agricultură, activități economico-financiare, amenajarea teritoriului și urbanism, protecția mediului și turism și comisia pentru activități social-culturale, culte, învățământ, sănătate și familie, protectie copii, tineret și sport;

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (2) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al comunei sadu

adoptă prezenta hotărâre.

Art.1 Inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al comunei Sadu din anexa 51 la Hotărârea Guvernului nr. 978/2002 privind atestarea domeniului public al judeţului Sibiu, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Sibiu, însușită prin HCL nr. 24/2001 privind insușirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al comunei Sadu, se  modifică și se completează după cum urmează: 

1. anexa 51 la Hotârârea Guvernului nr. 978/2002,

a) poziția 90 se modifică, după cum urmează:

- poziţia 90, coloana 4 ”Elemente de identificare”, va avea următorul cuprins: Sadu, str. Morii, nr. 4, jud. Sibiu, CF Sadu nr. 101306, nr. top. 631/2/1/1, suprafață 1.266 mp. 

Art.2 Se confirmă identitatea dintre imobilul teren în suprafață de 1.266 mp, situat în intravilanul comunei Sadu, str. Morii, nr. 4, jud. Sibiu, identificat prin CF Sadu nr. 101306, nr. top. 631/2/1/1, din documentația cadastrală întocmită de ing. Scorțar Silviu, Aut. Seria RO-SB-F nr. 0119 și terenul evidențiat la poziția nr. 90, actualizată potrivit art. 1 din prezenta Hotărâre, din anexa 51 la Hotararea Guvernului nr. 978/2002 privind atestarea domeniului public al judeţului Sibiu, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Sibiu, însușită prin HCL nr. 24/2001 privind insușirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al comunei Sadu.

Art.3 Se declară faptul că imobilul în cauză nu face obiectul unor litigii cu privire la apartenenţa acestuia la domeniul public al unităţii administrativ-teritoriale comuna Sadu și nu face obiectul unor cereri depuse în temeiul actelor normative care reglementează fondul funciar.

Art.4 Se atestă conformitatea cu realitatea pentru imobilul descris la art. 1 și se aprobă înscrierea în Cartea Funciară a dreptului de proprietate publică în favoarea comunei Sadu.

Art.5 Actualizarea pozițiilor menționate mai sus se va face ulterior, conform art. 289 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare. 

Art.6 Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se însărcinează Primarul comunei Sadu prin compartimentele de specialitate din cadrul Primăriei comunei Sadu.

Art.7 Prezenta hotărâre se comunică, prin intermediul secretarului general al U.A.T. Sadu, în termenul prevăzut de lege, Primarului comunei Sadu, Instituției Prefectului județului Sibiu, compartimentelor de specialitate și se aduce la cunoștință publică prin publicarea în Monitorul Oficial Local al Comunei Sadu.

INIȚIATOR PROIECT:

PRIMARUL COMUNEI SADU

Valentin-Dumitru-Ioan IVAN

AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI SADU

Delia-Paraschiva SAVOIU

Documente de prezentare și motivare

Rezultate voturi