Art. 1 - Se aprobă contractarea de la Ministerul Finanţelor a unui împrumut din venituri din privatizare, în valoare de maximum 6.696.000 lei (fără zecimale), cu o maturitate de 10 ani, din care 12 luni perioadă de grație.
Art. 2 - Contractarea împrumutului prevăzut la art. 1 se face pentru asigurarea decontării sumelor necesare implementării următoarelor proiecte, pentru care va fi întocmită cererea pentru autorizarea contractării împrumutului, după cum urmează:
- “Construirea unei piețe agroalimentare în comuna Sântandrei, județul Bihor”, implementat prin Programul Regional Nord-Vest 2021-2027, cod SMIS 303495, apel de proiecte: PRNV/2023/714.B/1;
- “Îmbunătățirea infrastructurii verzi prin: Amenajare parc pe strada Berzei comuna Sântandrei, județul Bihor, respectiv, amenajare parc pe strada Clopoțeilor, comuna Sântandrei, judetul Bihor“, cod SMIS 300351, apel de proiecte: PRNV/2023/371.B/1;
- „Construcție pistă de biciclete în interiorul comunei Sântandrei (Sântandrei-Palota) care vizează asigurarea infrastructurii pentru transport verde – piste pentru biciclete în comuna Sântandrei, județul Bihor”, Componenta 10 – Fondul local, Titlu apel: PNRR/2022/C10/I1.4, runda 1;
- „Reabilitarea în vederea creșterii eficienței energetice la nivelul clădirii Grădiniței cu Program Prelungit nr. 1 Sântandrei, Comuna Sântandrei, Județul Bihor”, Componenta 10 – Fondul Local, Titlu apel: PNRR/2022/C10/I3, PNRR/2022/C10/I1.3, Runda 2;
- „Îmbunătățirea infrastructurii de acces agricolă în comuna Sântandrei, județul Bihor”, finanțat prin Agenția pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale – România;
- „Îmbunătățirea infrastructurii rutiere în comuna Santandrei, judetul Bihor”, finanțat prin Agenția pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale – România.
Art. 3 - Din bugetul local al comunei Sântandrei se asigură integral plata serviciului anual al datoriei publice locale aferent împrumutului prevăzut la art.1.
Art. 4 - (1) Pe întreaga durată a serviciului datoriei publice locale, ordonatorul principal de credite are obligația să publice pe pagina de internet a comunei Sântandrei următoarele date:
a) hotărârea Comisiei de autorizare a împrumuturilor locale, precum și orice modificări și/sau completări ale acesteia;
b) valoarea îmrpumutului contractat, în valuta de contract;
c) gradul de îndatorare al comunei Sântandrei;
d) durata serviciului datoriei publice locale, cu precizarea perioadei de grație și a perioadei de rambursare a împrumutului;
e) dobânzile, comisioanele și orice alte costuri aferente fiecărei finanțări rambursabile;
f) plățile efectuate din fiecare finanțare rambursabilă;
(2) Datele prevăzute la alin. (1) se actualizează în prima decadă a fiecărui trimestru pentru trimestrul expirat, sub sancţiunile prevăzute de lege.
Art. 5 - Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se însărcinează primarul comunei Sântandrei.
Art. 6 - Prezenta hotărâre se comunică, prin intermediul secretarului general al comunei Sântandrei, în termenul prevăzut de lege, primarului comunei Sântandrei şi prefectului judeţului Bihor și se aduce la cunoștință publică prin afișarea la sediul primăriei, precum și pe pagina de internet www.primariasantandrei.ro, în Monitorul Oficial Local, subeticheta „HOTĂRÂRILE AUTORITĂȚII DELIBERATIVE”.