Art. 1 - Se modifică la art.1lit.a) din HCL nr.113 din 19.12.2023 privind faptele săvârșite de instituțiile publice , agenții economici, alte persoane juridice, precum și de cetățeni, care constituie contravenții în domeniul bunei gospodăriri al localităților comunei Săvădisla după cum urmează:
” Constituie contravenții și se sancționează cu amendă de la 500 lei până la 1500 lei faptele săvârșite de instituţii publice , persoanele fizice şi juridice, după cum urmează:
a) neefectuarea lucrărilor de curățenie şi întreţinere a şanţurilor, rigolelor , podeţelor, trotuarelor, acostamentului și părții carosabile a străzii sau drumului, căilor de acces , a arborilor şi arbuştilor decorativi aferente proprietăţii sau imobilelor pe care le dețin sub orice formă ,precum și neîntreținerea spaţiilor verzi din curţi şi dintre clădiri ;”
Art. 2 - Celelalte prevederi ale HCL nr.113 din 19.12.2023 ramân neschimbate.
Art.3 - Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se încredințează primarul comunei Săvădisla.
Art.4 - Prezenta hotarare va fi comunicata Institutiei Prefectului Judetului Cluj si Primarului comunei Savadisla.
Art.5 - Hotararea poate fi contestata in conditiile prevazute de Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, in termen de 30 de zile de la comunicare