Art. 1 (1) Se aprobă modificarea Anexei nr. 1 – Statul de funcții al aparatului de specialitate al Primarului comunei Săvădisla, aprobată prin Hotărârea Consiliului Local nr. 21/02.04.2026, prin rectificarea centralizatorului funcțiilor publice, după cum urmează:
a) numărul total al funcțiilor publice de execuție se rectifică de la 13 la 16, prin includerea celor 3 funcții publice de execuție din cadrul Compartimentului Asistență Socială, exceptate potrivit art. III alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 63/2010;
b) numărul funcțiilor publice de execuție ocupate se rectifică de la 12 la 13, prin includerea unei funcții publice de execuție ocupate din cadrul Compartimentului Asistență Socială, exceptată potrivit art. III alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 63/2010;
c) numărul funcțiilor publice de execuție vacante se rectifică de la 1 la 3, prin includerea a două funcții publice de execuție vacante din cadrul Compartimentului Asistență Socială, exceptate potrivit art. III alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 63/2010;
d) centralizarea numărului total de posturi din cadrul aparatului de specialitate al Primarului comunei Săvădisla se rectifică astfel: 24 posturi ocupate, 5 posturi vacante, total 29 posturi, din care 3 posturi sunt aferente Compartimentului Asistență Socială și sunt exceptate potrivit art. III alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 63/2010.
(2) Rectificările prevăzute la alin. (1) au caracter exclusiv de corectare a centralizatorului funcțiilor publice și a centralizării numărului total de posturi, fără modificarea structurii organizatorice a aparatului de specialitate al Primarului comunei Săvădisla, fără înființarea sau desființarea unor posturi și fără afectarea numărului maxim de posturi stabilit în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 7/2026 și comunicate prin adresele Instituției Prefectului – Județul Cluj nr. 2728/IV/I din 10.03.2026 și nr. 3000/IV/I din 25.03.2026.
Art. 2. Se dispune modificarea Anexei nr. 1 – Statul de funcții al aparatului de specialitate al Primarului comunei Săvădisla, în sensul că, la pozițiile aferente Compartimentului Asistență Socială, denumirea funcției publice „consilier (asistent social)” se înlocuiește cu denumirea „asistent social”, cu menținerea celorlalte elemente ale funcției.
Art. 3. Se actualizează poziția nr. 8 din Anexa nr. 1 – Statul de funcții, aferentă Compartimentului Taxe și Impozite Locale, în sensul că funcția publică de consilier, clasa I, grad profesional debutant se înlocuiește cu funcția publică de consilier, clasa I, grad profesional asistent, ca urmare a numirii definitive în funcția publică a doamnei Derzsi Anna, potrivit Dispoziției nr. 50/08.04.2026.
Art. 4. Se actualizează poziția nr. 13 din Anexa nr. 1 – Statul de funcții, aferentă Compartimentului Agricol, în sensul că funcția publică de consilier, clasa I, grad profesional asistent se înlocuiește cu funcția publică de consilier, clasa I, grad profesional principal, ca urmare a promovării în grad profesional a doamnei Gîta Antonela-Codrina, potrivit Dispoziției nr. 53/20.04.2026.
Art. 5. Se actualizează poziția nr. 16 din Anexa nr. 1 – Statul de funcții, aferentă Compartimentului Juridic, Contencios administrativ, în sensul că funcția publică de consilier juridic, clasa I, grad profesional asistent se înlocuiește cu funcția publică de consilier juridic, clasa I, grad profesional principal, ca urmare a promovării în grad profesional a doamnei Jakab Judit, potrivit Dispoziției nr. 54/20.04.2026.
Art. 6. Se actualizează poziția nr. 15 din Anexa nr. 1 – Statul de funcții, aferentă Compartimentului Implementare Proiecte, în sensul că funcția publică de referent, clasa III, grad profesional asistent se înlocuiește cu funcția publică de referent, clasa III, grad profesional principal, ca urmare a promovării în grad profesional a doamnei Bardos Andrea-Beáta, potrivit Dispoziției nr. 55/20.04.2026.
Art. 7. Se actualizează poziția nr. 6 din Anexa nr. 1 – Statul de funcții, aferentă Compartimentului Financiar-Contabil, în sensul că funcția publică de consilier, clasa I, grad profesional debutant se înlocuiește cu funcția publică de consilier, clasa I, grad profesional asistent, ca urmare a numirii definitive în funcția publică a doamnei Enyedi Emese, potrivit Dispoziției nr. 110/12.06.2026.
Art. 8. Se actualizează poziția nr. 10 din Anexa nr. 1 – Statul de funcții, aferentă Compartimentului Taxe și Impozite Locale, în sensul că funcția publică de referent, clasa III, grad profesional superior se transformă în funcția publică de consilier, clasa I, grad profesional asistent, ca urmare a promovării în clasă a doamnei Oltean-Csere Aliz-Renata, potrivit Dispoziției nr. 132/14.07.2026.
Art. 9. Se actualizează poziția nr. 12 din Anexa nr. 1 – Statul de funcții, aferentă Compartimentului Fond Funciar, Administrativ, în sensul că funcția publică de consilier, clasa I, grad profesional asistent se înlocuiește cu funcția publică de consilier, clasa I, grad profesional principal, ca urmare a promovării în grad profesional superior a domnului Bonda Tudor Mihai, potrivit Dispoziției nr. 251/04.11.2025.
Art. 10. (1) Anexa nr. 1 – Statul de funcții al aparatului de specialitate al Primarului comunei Săvădisla, astfel modificată și actualizată, înlocuiește Anexa nr. 1 la Hotărârea Consiliului Local nr. 21/02.04.2026 și face parte integrantă din prezenta hotărâre.
(2) Celelalte dispoziții ale Hotărârii Consiliului Local nr. 21/02.04.2026 rămân neschimbate.
Art. 11. Primarul comunei Săvădisla, prin Compartimentul Resurse Umane, va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Art. 12. Secretarul General al comunei Săvădisla va asigura comunicarea prezentei hotărâri:
a) Primarului comunei Săvădisla;
b) Compartimentului Resurse Umane;
c) Compartimentului Financiar-Contabil;
d) Agenției Naționale a Funcționarilor Publici;
e) Instituției Prefectului – Județul Cluj;
f) precum și aducerea la cunoștință publică, în condițiile legii.
Art. 13. Împotriva prezentei hotărâri persoanele interesate se pot adresa instanței de contencios administrativ competente, în condițiile și în termenele prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.