privind atribuirea directă a suprafetei de 3 ha păune in localitatea Săvădisla, pentru d-na HODREA VIORICA
In vederea încheierii contractelor de închiriere sau concesiune, după caz, a pajiștilor aflate în domeniul public/privat al comunei, crescătorii de animale din cadrul colectivității locale depun individual la compartimentul funcțional din cadrul primăriei documente care atestă că dețin animale din speciile bovine, ovine, caprine și ecvidee, înscrise în RNE, pentru care solicită pentru pășunat suprafețe de pajiști.
Potrivit prevederilor legale, nivelul minim al prețului concesiunii/închirierii se stabilește prin diferența dintre valoarea ierbii disponibile pentru animale și valoarea totală a cheltuielilor cu implementarea proiectului de amenajament pastoral, respectiv investiții/materiale și lucrări anuale prevăzute în acesta, cu respectarea prevederilor legale în vigoare. Valoarea ierbii disponibile pentru animale reprezintă produsul dintre producția anuală disponibilă de iarbă şi prețul mediu al ierbii stabilit, în condițiile legii, prin hotărâre a Consiliului Județean. Având in vedere solicitările de încetare a unor contrate de închiriere, au devenit disponibile suprafețe de pajisti pe raza comunei Săvădisla.
Astfel s-a demarat procedura de închiriere a suprafețelor de pajiști aparținând domeniului privat al comunei Săvădisla ramase disponibile, prin atribuire directa, în condițiile prevederilor legale. În vederea încheierii contractelor de închiriere, a pajiștilor aflate în domeniul public/privat al comunei, crescătorii de animale din cadrul colectivității locale au depus individual la compartimentul funcțional din cadrul primăriei documente care atestă că dețin animale din speciile bovine, ovine, caprine și ecvidee, înscrise în RNE, pentru care solicită pentru pășunat suprafețe de pajiști. Comisia a analizat cererile depuse și a repartizat suprafețele de pajiști aflat în domeniul privat al comunei.
Comisia a aprobat atribuirea suprafeței sus menționate și se înaintează spre aprobare Consiliului Local Săvădisla.
VICEPRIMAR,
GYRKA IZABELLA-KATALIN