privind acordarea unor facilități fiscale în conformitate cu prevederile Ordonanței de Urgență nr.107 din 06.09.2024 și aprobarea procedurii de acordare
Prin OUG nr.107 din 06.09.2024 se instituie cadrul legal general de acordare a unor facilități fiscale atât pentru persoane juridice cât și pentru persoane fizice astfel :
- anularea majorărilor de întârziere aferente obligațiilor bugetare restante la data de 31 august 2024 cu condiția achitării debitului.
- În art. X se prevede că în cazul obligațiilor bugetare restante la data de 31 august 2024 inclusiv, datorate bugetelor locale, prevederile art. II—IX din OUG nr.107 din 06.09.2024 se aplică de către unitățile administrativ-teritoriale, opțional, cu condiția ca aplicarea acestor prevederi să fie stabilită prin hotărâre a consiliului local, inclusiv procedura de acordare.
Justificarea aplicării la nivelul comunei Săvădisla a prevederilor OUG nr.107 din 06.09.2024, este următoarea : În cazul scutirii de la plata creanțelor accesoriilor această facilitate va contribui la încasarea voluntară a creanțelor bugetare principale restante.
Condițiile socio-economice actuale, studiile și datele statistice din care rezultă că la nivelul persoanelor fizice executarea silită a creanțelor bugetare restante se desfășoară foarte greu datorită numărului scăzut de persoane fizice ce obțin venituri urmăribile, utilizarea în continuare în foarte mică măsură a conturilor bancare, legislația fiscală care protejează într-o mare măsură persoanele fizice supuse executării silite au dus la acumularea unor creanțe bugetare restante foarte mari care cu greu mai pot fi încasate sau chiar imposibil de recuperat.
Asupra acestor creanțe organul fiscal local nu mai are potrivit legii nici o posibilitate directă de recuperare. Gradul de încasare din acest tip de creanță este foarte scăzută.
Având în vedere termenele foarte scurte în care aceste măsuri pot fi aplicate, respectiv 25 noiembrie 2024 și potrivit prevederilor art.7 alin.(13) din Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în cazul reglementării unei situații care, din cauza circumstanțelor sale excepționale, impune adoptarea de soluții imediate, în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului public, proiectele de acte normative se supun adoptării în procedura de urgență prevăzută de reglementările în vigoare.
Față de cele prezentate, mai sus propun spre dezbatere și adoptare a prezentei proiect de hotărâre.
PRIMAR,
ASZTALOS STEFAN