România

România

Județul Cluj

Comuna Săvădisla

Comuna Săvădisla

Referat de aprobare

privind însușirea actului adițional nr.1 la Acordul de cooperare privind organizarea şi funcționarea compartimentului dezvoltare rurală aprobat prin HCL nr.69 din 26.07.2023 și modificat prin HCL nr.76 din 31.08.2023

      Prezentul referat de aprobare are la bază prevederile art. 6 alin. (3), art. 29 alin. (1) lit. c) și alin. (3) și art. 30 alin. (1) și (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare, reprezentând instrumentul de prezentare și motivare a proiectului Hotărârii Consiliului Local pentru însușirea actului adițional nr. 1 la Acordului de cooperare privind organizarea şi funcționarea compartimentului de dezvoltare rurală.

Motivul elaborării acestui proiect de hotărâre îl constituie, cu precădere, necesitatea realizării cadrului legal de dezvoltare rurală pentru comuna Săvădisla.

      În urma analizei efectuate în comun cu primarii din comunele județului Cluj care sunt interesați de această cooperare deoarece s-a constat că cea mai economică, eficientă și eficace formă o reprezintă constituirea compartimentului dezvoltare rurală la nivelul Filialei Județene Cluj a Asociației Comunelor din România, având ca scop facilitarea asigurării activității de dezvoltare rurală pentru mai multe comune, în temeiul unui acord de cooperare, prin relaţii profesionale bazate pe criterii de legalitate, economicitate, eficacitate, eficiență și colaborare pentru realizarea obiectivelor specifice acestei activități.

Dat fiind faptul că în structura funcțională a comunei nu putem cuprinde in termen scurt personalul de specialitate pentru realizarea activităților specifice de dezvoltare rurală, inclusiv prin atragerea de fonduri europene nerambursabile și ținând seama de faptul că obţinerea eficienţei şi eficacităţii serviciilor publice reprezintă o condiţie esenţială a managementului fiecărei entităţi publice, în acest caz, entitate publică fiind comuna, în calitatea acesteia de persoană juridică de drept public și, respectiv, de instituție publică locală, vă propun proiectul hotărârii, prevăzut ca anexă la prezentul referat de aprobare, pentru postul de funcționar administrativ modificarea nivelului cotei-părți care se va achita lunar în cuantum de 6200 lei/lună, pentru normă întreagă, pe perioadă nedeterminată.Pentru modificarea Acordului de cooperare și funcționarea compartimentului dezvoltare rurală este necesar încheierea unei Act adițional, care face parte integrantă din proiectul de hotărâre inițiat.

       Față de cele de mai sus, ținând seama de importanța sa, vă rog să analizați și să hotărâți asupra proiectului Hotărârii Consiliului Local pentru însușirea actului adițional nr.1 la Acordul de cooperare privind organizarea şi funcționarea compartimentului dezvoltare rurală.


PRIMAR,

ASZTALOS STEFAN