privind aprobarea prelungirii, prin act adițional a contractului de închiriere nr. 45 din 01.05.2010 încheiat între Consiliul Local Săvădisla și SC Unimode Impex SRL
Prin exercitarea atribuțiilor în conformitate de prevederile art.129 alin.(2) lit.c) din OUG nr.57/2019,privind Codul administrativ cu modificările și completările ulterioare, Consiliul Local Săvădisla administrează domeniul public și privat al comunei Săvădisla.
Având în vedere că se impune prelungirea contractului de închiriere, așa cum a fost modificat prin act adițional nr.1/30.04.2015,care expiră în data de 30.04.2025, având ca obiect închirierea terenului în suprafață de 200 mp situat în sat Vlaha, aflat în domeniul privat al comunei Săvădisla.
Ținând cont de clauza din contractul de închiriere, care prevede la art.5 Cap.III Durata contractului, că la expirarea contractului durata acestuia se poate prelungi cu acordul părților și cu aprobarea consiliului local, a cererii înregistrat sub nr. 2174/20.03.2025 a SC Unimode Impex SRL , prin care solicită prelungirea contractului de închiriere care încetează în data de 30.04.2025.
Având în vedere faptul că Comuna Săvădisla ca unitate administrativ-teritorial, deține rangul de posesor al terenului antemenționat. Imobilul de de natură teren este cuprins în listele de inventar al domeniului public al comunei Săvădisla. În exercitarea stăpânirii acestuia comportănduse ca un bun proprietar prin posesia ca stare de fapt care conferă posibilitatea prelungirii contractului de închiriere, iar prin prelungire a acestuia se aduce venit suplimentar la bugetul local.
Văzând prevederile art.858-865 și art.1777-1823 din Legea nr.287/2009 privind Codul Civil, republicat cu modificările și completările ulterioare, precum a prevederilor din OUG nr.57/2019 privind Codul administrativ cu modificările și completările ulterioare, sunt întrunite condițiile legale pentru prelungirea contractului de închiriere.
Ca urmare a celor prezentate propun spre dezbaterea consiliului local a proiectului de hotărâre și aprobarea în forma inițiată.
PRIMAR,
ASZTALOS STEFAN