Art. 1 - Se confirmă mandatarea ADI Eco-Metropolitan Cluj pentru negocierea şi încheierea tuturor contractelor cu organizaţiile care implementează obligaţiile privind răspunderea extinsă a producătorului (OIREP) pentru îndeplinirea obiectivelor prevăzute în Legea nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje, pentru orice demersuri privind încheierea, prelungirea, modificarea, executarea şi încetarea contractelor, respectiv pentru efectuarea oricăror demersuri necesare în ce priveşte relaţia cu OIREP, inclusiv aprobarea reducerii facturii pentru utilizatorii casnici care colectează separat deşeurile de hârtie, metal, plastic şi sticlă, din sumele încasate de la OIREP, pe durata contractului de delegare nr. 1111/24.08.2022(lotul 1). Se confirmă mandatarea Directorului ADI Eco-Metropolitan Cluj în vederea semnării contractelor şi a oricăror documente necesare pentru aducerea la îndeplinire a mandatului. Se confirmă posibilitatea Directorului Asociaţiei de a-şi substitui o altă persoană în măsura în care din motive obiective nu va putea aduce la îndeplinire această atribuţie. Se confirmă existenţa mandatului ADI Eco-Metropolitan Cluj în condiţiile expuse anterior pentru toate contractele încheiate în acest sens ulterior semnării contractului de delegare nr. 1111/24.08.2022(lotul 1).
Art. 2 - Se confirmă mandatarea ADI Eco-Metropolitan Cluj pentru calcularea şi aprobarea cuantumului reducerii valorii facturii pentru utilizatorii casnici care colectează separat deşeurile de hârtie, metal, plastic şi sticlă, pe baza sumelor încasate de la organizaţiile care implementează obligaţiile privind răspunderea extinsă a producătorilor, ori de câte ori va fi necesar, în conformitate cu normele metodologice elaborate şi aprobate de A.N.R.S.C, pe durata contractului de delegare nr. 1111/24.08.2022(lotul 1).
Art. 3 - Se confirmă mandatarea Consiliului Director al ADI Eco-Metropolitan Cluj pentru aprobarea reducerii facturii pentru utilizatorii casnici care colectează separat deşeurile de hârtie, metal, plastic şi sticlă, din sumele încasate de la OIREP, pentru deşeurile gestionate începând cu luna Aprilie 2024, pe durata Contractului de delegare nr. 1111/24.08.2022 (Lotul 1) şi în consecință, se ratifică Hotărârea AGA ADI Eco-Metropolitan Cluj nr. 6 din 31.03.2025 în maniera adoptată în acest sens ,cuprinsă în Anexa 1 a prezentei, parte integrantă din prezenta hotărâre).
Art. 4 - Cu ducerea la îndeplinire a prezentei Hotărâri se încredinţează Primarul comunei Săvădisla.
Art.5 - Prezenta hotărâre va fi comunicată Instituției Prefectului Judetului Cluj și Primarului comunei Săvădisla, Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Eco-Metropolitan Cluj.
Art.6 - Hotararea poate fi contestată în condițiile prevazute de Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, în termen de 30 de zile de la comunicare.