privind acordarea premiului în cuantum de 500 de lei cuplurilor care au împlinit 50 ani de casatorie
Având în vedere că împlinirea a 50 de ani de căsătorie în viaţa unei familii, reprezintă un lucru deosebit de care nu toţi au şansa de a se bucura, considerăm o datorie morală să sărbătorim persoanele vârstnice care au trăit, au muncit şi şi-au întemeiat o familie în comuna Săvădisla, dovedindu-le prin aceasta respectul pe care îl avem pentru ei şi pe care îl merită din plin.
Aşa cum Statul Român ocroteşte căsătoria şi familia, Primăria comunei Săvădisla ca recunoştinţă şi respect pentru familiile care au împlinit 50 de ani de la căsătorie şi care au reuşit să treacă peste toate încercările şi obstacolele vieţii, propunem acordarea unui premiul în valoare de 500 lei pentru fiecare familie.
Ținănd cont de evidența acestora tinută la nivelul compartimentului de asistență socială și a compartimentului de stare civilă, precum si prevederile art. 129 alin. 1, alin. 2 lit. b, alin. 4 lit. a, art 139 alin. 1, alin. 3 lit. a, art. 196 alin. 1 lit. a din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ,cu modificările și completările ulterioare, propunem inițierea unei proiect de hotărâre care să fie supus aprobării Consiliului Local al comunei Săvădisla.
Compartiment Asistență socială,Stare civilă,
Meszaros Orsolya