România

România

Județul Cluj

Comuna Săvădisla

Comuna Săvădisla

Raport Compartimentul Impozite și Taxe Locale

privind stabilirea impozitelor și taxelor locale pe anul 2026 al comunei Săvădisla, județul Cluj

Nr.9333 din 12.11.2025

           Prin Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, cu modificările și completările ulterioare, sunt adoptate reglementări în materie fiscală, inclusiv la nivelul administrației publice locale.

 Astfel, în Titlul IX din actul normativ mai sus menționat sunt prezentate impozitele și taxele locale așa cum acestea au fost stabilite de către legiuitor. În algoritmul de calcul al impozitelor și taxelor locale anumite valori au fost stabilite însăși prin Codul Fiscal, iar altele au fost determinate între anumite cote procentuale, lăsându-se la latitudinea Consiliilor Locale stabilirea valorilor între limitele prevăzute de lege. Pentru anul 2026, la nivelul Comunei Săvădisla, impozitele și taxele locale nu vor fi majorate față de nivelul stabilit pentru anul 2025. 

      Având însă în vedere prevederile art. 491, alin. (1) din Codul Fiscal, în situația oricărui impozit sau oricărei taxe locale care constă într-o anumită sumă în lei sau care este stabilită pe baza unei anumite sume în lei, sumele respective se indexează anual până la data de 30 aprilie avânduse în vedere rata inflației pentru anul fiscal anterior, rată comunicată pe site-urile oficiale ale Ministerului finațelor Publice și ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice Locale. Potrivit alin. (2) al aceluiași articol, sumele indexate se aprobă prin hotărâre a Consiliului Local și se aplică în anul fiscal următor 

Potrivit prevederilor legale mai sus menționate pentru Autovehicule de transport marfă cu masa totală maximă autorizată egală sau mai mare de 12 tone, valoarea s-a indexat cu rata de schimb a   monedei euro in vigoare in prima zi lucratoare a lunii octombrie a fiecarui an si publicata in Jurnalul Uniunii Europene si de nivelurile minime prevazute in Directiva 1999/62/CE   rata de schimb a monedei  euro 5,0806 LEI  .

Pentru anul 2026, propunem ca nivelul impozitelor şi taxelor locale, tarifelor şi chiriilor pentru administrarea bunurilor ce aparţin domeniului public şi privat al comunei Săvădisla să rămână la nivelul stabilit prin HCL nr. 113/19.12.2024  care se  indexează cu rata inflației a nivelurilor valorilor impozabile, impozitelor, taxelor locale și a altor taxe asimilate acestora, amenzilor pentru anul fiscal 2026. 

      Faţă de cele prezentate mai sus şi în conformitate cu prevederile art. 129, alin. (1), alin (2) litera b), alin (4) litera c), alin. 14 şi art. 139, alin. (3), litera c) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ supunem, spre dezbatere şi aprobare, Consiliului Local al comunei Săvădisla proiectul de hotărâre privind stabilirea impozitelor și taxelor locale, precum și a taxelor speciale pentru anul 2026 în forma prezentată.

 

 


COMPARTIMENT IMPOZITE SI TAXE LOCALE

DERZSI ANNA