Proiect de Hotărâre al autorității deliberative

Nr. 104 / 21.11.2024
Caracter normativ

Proiect de hotărâre

privind aprobarea vânzării, prin licitaţie publică, a unei parcele de teren, proprietate privată a Comunei Socodor

Viză CFPP

Viză CFPP - obținută

Raportul compartimentelor de resort

Raport Secretarul general

Forma inițiatorului

România

România

Județul Arad

Consiliul Local al comunei Socodor

Comuna Socodor

Proiect de hotărâre

Nr. 104 din 21.11.2024

privind aprobarea vânzării, prin licitaţie publică, a unei parcele de teren, proprietate privată a Comunei Socodor

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

  1. prevederile art.29 alin. (1) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
  2. prevederile art. 5 lit. dd), art.  129,  alin. (2)  lit. c),  alin. (6)  lit. b), art.311, art.  334-346, art. 363, precum și art. 354-355 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
  3. prevederile art. 1650 - 1762 din Legea nr. 287 din 2009, privind Codul Civil, republicată și actualizată;

Ținând cont de:

  1. necesitatea vânzării terenurilor cu destinația pentru desfășurarea de activități economice, ceea ce va conduce la  dezvoltarea economică a comunei și creșterea veniturilor bugetului local;

Luând act de:

  1. referatul de aprobare al primarului comunei Socodor, în calitate de iniţiator, înregistrat cu nr.4230 din 18.11.2024;
  2. raportul de specialitate al Compartimentului financiar - contabil, impozite și taxe, înregistrat cu nr.4231 din 18.11.2024, prin care se supune spre aprobare proiectul de Hotărâre pentru aprobarea vânzării, prin licitaţie publică, a unei parcele de teren, proprietate privată a comunei Socodor;
  3. raportul de evaluare, întocmite de evaluator, membru ANEVAR, prin societatea S.C. Just Eval Invest S.R.L., pentru estimarea valorii de piață a terenului, înregistrat cu nr.7213 din 18.11.2023;
  4. avizul favorabil al comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local Socodor;

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (2) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al comunei socodor

adoptă prezenta hotărâre.

Art.1. - Se aprobă studiul de oportunitate cu privire la vânzarea prin licitație publică a unei parcele de teren aparținând domeniului privat al Comunei Socodor, cu destinația pentru desfășurarea de activități economice, teren situat în intravilanul localității Socodor, conform 306865 - Socodor, anexa nr.1 la prezenta hotărâre.

Art.2. - Se însușește raportul de evaluare nr. 7213 / 18.11.2024 întocmit de către S.C. JUST EVAL INVEST S.R.L., înregistrat la Primăria Comunei Socodor cu nr. 4225/ 18.11.2024, privind evaluarea unui imobil – teren proprietatea privată a Comunei Socodor, anexa nr.2 la prezenta hotărâre.

Art.3. - Se aprobă vânzarea prin licitație publică a terenului situat în intravilanul localității Socodor, aflat în proprietatea privată a Comunei Socodor, precum și prețul minim de vânzare a  acestora, după cum urmează:

Nr.
Nr. administrativ
Nr. Extras CF Socodor
Nr. cadastral
Nr. cadastral vechi
Suprafața parcelei în mp
Prețul de pornire la licitație (Euro)
1
Socodor FN, Lot.4 
306865 - Socodor
306865
-
9.300
33.500

Art.4. - Se aprobă Documentația de atribuire pentru vânzarea prin licitație publică pentru imobilul teren prevăzut la Art. 3, cuprinzând Caietul de sarcini și formularele anexă ale acestuia, Fișa de date pentru licitația publică și Contractul - cadru de vânzare-cumpărare pentru licitația publică, conform anexei nr. 3,  care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.5. - Comisia de evaluare a ofertelor se constituie prin dispoziție a Primarului Comunei Socodor. 

Art.6. - Se împuternicește Primarul Comunei Socodor,  domnul Jura Ioan Dimitrie, să semneze în fața notarului public contractul de vânzare-cumpărare în forma autentică pentru suprafața de teren care face obiectul prezentei hotărâri.

Art.7. - Prezenta hotărâre se comunică prin intermediul secretarului Comunei Socodor, în termenul prevăzut de lege, primarului comunei Socodor, se duce la cunoştinţă publică prin afişare la sediul primăriei şi pe pagina de internet www.socodor.ro, secțiunea Monitorul Oficial Local şi se comunică cu Instituţia Prefectului - Județul Arad, Serviciul Juridic şi Contencios Administrativ.

INIȚIATOR PROIECT:

PRIMARUL COMUNEI SOCODOR

Ioan-Dimitrie JURA

AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI SOCODOR

Gheorghe CRIȘAN

Documente de prezentare și motivare

  • Referat de aprobare
    Referat de aprobare
  • Raport Secretarul general
    Raport Secretarul general
  • Avizul comisiei de specialitate ( Comisia 1 )
    Avizul comisiei de specialitate ( Comisia 1 )
  • Avizul comisiei de specialitate ( Comisia 2 )
    Avizul comisiei de specialitate ( Comisia 2 )
  • Avizul comisiei de specialitate ( Comisia 3 )
    Avizul comisiei de specialitate ( Comisia 3 )

Rezultate voturi