Nr. 52 / 27.11.2024
Caracter individual

HOTĂRÂRE

privind aprobarea modificării și completării anexei la Hotărârea Consiliului Local al Comunei Șoldanu nr. 47 din 05.11.2024 privind aprobarea anulării unor obligații bugetare principale și a accesoriilor aferente, restante la data de 31 august 2024 inclusiv, datorate bugetului local al Comunei Șoldanu, precum și a procedurii de acordare a acestora, conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 107/2024

Inițiator proiect

Ion BUCUR

Primarul comunei

Stare

Hotărâre

adoptată

devine obligatorie sau produce efecte juridice din:

28 Noiembrie 2024

Hotărâre

România

România

Județul Călărași

Consiliul Local al comunei Șoldanu

Comuna Șoldanu

HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL

Nr. 52 din 27.11.2024

privind aprobarea modificării și completării anexei la Hotărârea Consiliului Local al Comunei Șoldanu nr. 47 din 05.11.2024 privind aprobarea anulării unor obligații bugetare principale și a accesoriilor aferente, restante la data de 31 august 2024 inclusiv, datorate bugetului local al Comunei Șoldanu, precum și a procedurii de acordare a acestora, conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 107/2024

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

  1. prevederile art. 3, art. 4 și art. 9 punctele 1-3 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985 şi ratificată prin Legea nr. 199/1997;
  2. prevederile art. 15 alin. (2), art. 120 alin. (1) și art. 121 alin. (1) și (2) din Constituția României, republicată, aprobată prin Legea de revizuire a Constituției României nr. 429/2003;
  3. prevederile art. 7 alin. (2) din Codul civil al României, aprobat prin Legea nr. 287/2009, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  4. prevederile  art. 47 alin. (4), art. 59, art. 61 și art. 62 din legea nr. 24/2000 rerepublicată privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, cu modificările și completările ulterioare;
  5. prevederile art. I - X și art. XVI din ordonanța de urgență a Guvernului nr. 107/2024 pentru reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare în domeniul gestionării creanțelor bugetare şi a deficitului bugetar pentru bugetul general consolidat al României în anul 2024, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative;
  6. prevederile art. IV pct. 1-3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 132/2024 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal și pentru completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedura fiscală, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative;
  7. prevederile art. 453-492 din Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, cu modificările și completările ulterioare;
  8. prevederile art. 22 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare;
  9. prevederile art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin. (4) lit. d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

Ținând cont de:

  1. Hotărârea Consiliului Local al Comunei Șoldanu nr. 47 din 05.11.2024 privind aprobarea anulării unor obligații bugetare principale și a accesoriilor aferente, restante la data de 31 august 2024 inclusiv, datorate bugetului local al Comunei Șoldanu, precum și a procedurii de acordare a acestora, conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 107/2024;
  2. Hotărârea Consiliului Local al Comunei Șoldanu nr. 48 din 21.11.2024 privind modificarea Hotărârii Consiliului Local al Comunei Șoldanu nr. 47 din 05.11.2024 privind aprobarea anulării unor obligații bugetare principale și a accesoriilor aferente, restante la data de 31 august 2024 inclusiv, datorate bugetului local al Comunei Șoldanu, precum și a procedurii de acordare a acestora, conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 107/2024;
  3. Hotărârea Consiliului Local al Comunei Șoldanu nr. 40 din 19.08.2019 privind aprobarea Regulamentului propriu cuprinzând măsurile metodologice, organizatorice, termenele și circulația proiectelor de hotărâri cu caracter normativ care se supun adoptării Consiliului Local al Comunei Șoldanu, cu modificările și completările ulterioare;
  4. Hotărârea Consiliului Local al Comunei Șoldanu nr. 42 din 28.10.2024 privind aprobarea alegerii Președintelui de şedinţă al Consiliului Local al Comunei Șoldanu pentru lunile octombrie, noiembrie și decembrie 2024.

Luând act de:

  1. Referatul Compartimentului financiar-contabil al Aparatului de specialitate al Primarului Comunei Șoldanu, înregistrat cu nr. 6406 din 26.11.2024, prin care propune modificarea și completarea anexei la Hotărârea Consiliului Local al Comunei Șoldanu nr. 47 din 05.11.2024 privind aprobarea anulării unor obligații bugetare  principale și a accesoriilor aferente, restante la data de 31 august 2024 inclusiv, datorate bugetului local al Comunei Șoldanu, precum și a procedurii de acordare a acestora, conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 107/2024;
  2. Proiectul de hotărâre înregistrat în Registrul pentru evidența proiectelor de hotărâri ale Consiliului Local al Comunei Șoldanu cu nr. 54 din 26.11.2024 privind aprobarea modificării și completării anexei la Hotărârea Consiliului Local al Comunei Șoldanu nr. 47 din 05.11.2024 privind aprobarea anulării unor obligații bugetare  principale și a accesoriilor aferente, restante la data de 31 august 2024 inclusiv, datorate bugetului local al Comunei Șoldanu, precum și a procedurii de acordare a acestora, conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 107/2024;
  3. Referatul de aprobare nr. 6417 din 26.11.2024, elaborat de dl Ion BUCUR, Primarul Comunei Șoldanu, prin care se propune aprobarea modificării și completării anexei la Hotărârea Consiliului Local al Comunei Șoldanu nr. 47 din 05.11.2024 privind aprobarea anulării unor obligații bugetare   principale și a accesoriilor aferente, restante la data de 31 august 2024 inclusiv, datorate bugetului local al Comunei Șoldanu, precum și a procedurii de acordare a acestora, conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 107/2024
  4. Raportul de specialitate nr. 6418 din 27.11.2024 privind aprobarea modificării și completării anexei la Hotărârea Consiliului Local al Comunei Șoldanu nr. 47 din 05.11.2024 privind aprobarea anulării unor obligații bugetare  principale și a accesoriilor aferente, restante la data de 31 august 2024 inclusiv, datorate bugetului local al Comunei Șoldanu, precum și a procedurii de acordare a acestora, conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 107/2024;
  5. Avizul Comisiei de specialitate juridică și de disciplină, înregistrat sub nr. 2840/212 din 27.11.2024;
  6. Avizul Comisiei de specialitate pentru agricultură, activități economico-financiare, amenajarea teritoriului și urbanism, protecție mediu și turism, înregistrat sub nr. 2841/212 din 27.11.2024;
  7. Avizul Comisiei de specialitate pentru învățământ, sănătate și familie, activități social-culturale, culte, muncă și protecție socială, protecție copii, tineret și sport, înregistrat sub nr. 2842/212 din 27.11.2024.

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) și alin. (3) lit. e) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al comunei șoldanu

întrunit în prima ședință ordinară a mandatului 2024 - 2028, adoptă prezenta hotărâre.

Art. I. - Anexa la Hotărârea Consiliului Local al Comunei Șoldanu nr. 47 din 05.11.2024 privind aprobarea anulării unor obligații bugetare principale și a accesoriilor aferente, restante la data de 31 august 2024 inclusiv, datorate bugetului local al Comunei Șoldanu, precum și a procedurii de acordare a acestora, conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 107/2024, modificată și completată prin Hotărârea Consiliului Local al Comunei Șoldanu nr. 48 din 21.11.2024 se modifică și completează după cum urmează:

a) termenul de 25 noiembrie 2024 se înlocuiește cu termenul de 19 decembrie 2024 în cuprinsul art. 1 alin. (4), art. 2 lit. a) și lit. c), art. 3 alin. (1) lit. a), b) și d), art. 4 alin. (1) lit. a) și lit. b), art. 5 alin. (1) lit. a), lit. b) și lit. d), art. 7 alin. (1), alin. (3) lit. c), alin. (5) lit. b), art. 8 alin. (1) și (2), art. 9 alin. (1) lit. a) și paragraful 1, precum și anexa 1.3 la procedură;

b) Articolul 9 se completează și va avea următorul cuprins:

Art. 9. - Specificații privind debitorii, persoane fizice

(1) Debitorii, persoane fizice, care înregistrează obligații bugetare principale restante la data de 31 august 2024 inclusiv în cuantum mai mic de 5.000 lei inclusiv, pot beneficia de:

a) anularea unui procent de 50% din obligațiile bugetare principale, restante la data de 31 august 2024 inclusiv, în situația în care acestea sunt stinse în procent de 50% până la data depunerii cererii de anulare, dar nu mai târziu de data de 19 decembrie 2024;

b) anularea dobânzilor, penalităților și a tuturor accesoriilor aferente obligațiilor bugetare principale restante la data de 31 august 2024 inclusiv, dacă este respectată condiția de la lit. a) din prezentul paragraf.

(2) Debitorii, persoane fizice, care înregistrează obligații bugetare principale restante la data de 31 august 2024 inclusiv în cuantum mai mare de 5.000 lei, pot beneficia de:

a) anularea unui procent de 25% din obligațiile bugetare principale, restante la data de 31 august 2024 inclusiv, în situația în care acestea sunt stinse în procent de 75% până la data depunerii cererii de anulare, dar nu mai târziu de data de 19 decembrie 2024;

b) anularea dobânzilor, penalităților și a tuturor accesoriilor aferente obligațiilor bugetare principale, restante la data de 31 august 2024 inclusiv, dacă este respectată condiția de la lit. a) din prezentul paragraf.

(3) Anularea dobânzilor, penalităților și a tuturor accesoriilor se acordă dacă cererea de anulare se depune până la data de 19 decembrie 2024 inclusiv și eșalonarea la plată se finalizează până la data depunerii cererii de anulare inclusiv, dar nu mai târziu de data de 19 decembrie 2024 inclusiv.

(4) În cazul debitorilor care au depus notificări până cel mai târziu la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor după îndeplinirea în mod corespunzător a condițiilor și nu mai târziu de data de 19 decembrie 2024, organul fiscal emite și o decizie de amânare a unui procent de 50%, respectiv 25%, după caz, din obligațiile bugetare principale restante la data de 31 august 2024 inclusiv.

(5) În cazul în care debitorul depune notificare potrivit art. VI alin. (1) din OUG 107/2024 până la data de 19 decembrie 2024 inclusiv, dar nu depune cererea de anulare până la 19 decembrie 2024 inclusiv și îndeplinește la această dată celelalte condiții prevăzute de art. I—XVI și/sau XVIII, după caz, acesta beneficiază de anularea unor obligații bugetare, prin emiterea, din oficiu, de către organul fiscal a deciziei de anulare a unor obligații bugetare după constatarea îndeplinirii acestor condiții.

(6) În cazul în care debitorul depune cererea de anulare a unor obligații bugetare anterior îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. I—XVI din OUG 107/2024, pentru care nu a fost emisă decizia de respingere, dar îndeplinește condițiile la data de 19 decembrie 2024 inclusiv, organul fiscal emite decizia de anulare a unor obligații bugetare după constatarea îndeplinirii acestor condiții.

(7) Debitorii pentru care au fost stinse, după data intrării în vigoare a legislației privind măsurile fiscal-bugetare în domeniul gestionării creanțelor bugetare și a deficitului bugetar pentru bugetul general consolidat al României în anul 2024 (6 septembrie 2024), sumele reprezentând un procent de 50%, respectiv 25%, după caz, din obligațiile bugetare restante la data de 31 august 2024 inclusiv, precum și dobânzile, penalitățile și toate accesoriile care pot fi anulate, acestea se restituie.

(8) Prevederile referitoare la anularea accesoriilor aferente obligațiilor bugetare principale restante nu se aplică obligațiilor bugetare:

a) care fac obiectul unor procese penale aflate în curs de desfășurare la data intrării în vigoare a legislației privind măsurile fiscal-bugetare în domeniul gestionării creanțelor bugetare și a deficitului bugetar pentru bugetul general consolidat al României în anul 2024 (6 septembrie 2024) sau care încep ulterior acestei date;

b) stabilite prin hotărâri penale definitive;

c) reprezentând prejudicii datorate bugetului general consolidat de până la 1.000.000 euro, în echivalentul monedei naționale.

(9) Prin cererea de anulare, contribuabilii declară pe propria răspundere că nu se află în niciuna dintre situațiile prevăzute la lit. a)-c) de mai sus.”

Art. II. - Articolele Hotărârii Consiliului Local al Comunei Șoldanu nr. 47 din 05.11.2024 privind aprobarea anulării unor obligații bugetare principale și a accesoriilor aferente, restante la data de 31 august 2024 inclusiv, datorate bugetului local al Comunei Șoldanu, precum și a procedurii de acordare a acestora, conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 107/2024 rămân neschimbate.

Art. III. - Primarul Comunei Șoldanu și Compartimentul financiar-contabil al aparatului său de specialitate îndeplinesc prevederile prezentei hotărâri.

Art. IV. - (1) Prezenta hotărâre are caracter individual și intră în vigoare la data comunicării către Primarul Comunei Șoldanu. 

(2) Prezenta hotărâre poate fi contestată în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

(3) Prezenta hotărâre se comunică, în mod obligatoriu, prin grija secretarului general al comunei, în termenul prevăzut de lege, Primarului Comunei Șoldanu, Prefectului Județului Călărași și se aduce la cunoștință publică prin publicarea în format electronic, la adresa www.primaria-soldanu.ro, în Monitorul Oficial Local, subeticheta „HOTĂRÂRILE AUTORITĂȚII DELIBERATIVE”.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,

Vasilică STANCU-MARINCIU

CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI ȘOLDANU,

Traian HULEA

PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

anterioare atestării autenticității Hotărârii Consiliului Local nr. 52 / 27.11.2024

PROCEDURA DE VOT UTILIZATĂ Vot prin ridicarea mâinii individual
HOTĂRÂRE CU CARACTER INDIVIDUAL
0Hotărâre care se adoptă cu votul:
majorității absolute a consilierilor locali în funcție
Voturi necesare 5
1 Numărul consilierilor locali, potrivit legii 13
2 Numărul consilierilor locali în funcție 9
3 Numărul consilierilor locali prezenți la adoptarea hotărârii 9
4 Numărul voturilor „PENTRU” 9
5 Numărul voturilor „ÎMPOTRIVĂ” Voturile „ABȚINERE” se numără la voturile „ÎMPOTRIVĂ”. 0
6 Numărul voturilor „ABȚINERE” 0
7 Numărul consilierilor locali care absentează motivat 0
8 Numărul consilierilor locali care absentează nemotivat 0
9 Numărul consilierilor locali care nu iau parte la deliberare și la adoptarea hotărârii, neavând drept de vot 0
PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

ulterioare adoptării Hotărârii Consiliului Local nr. 52 / 27.11.2024

Nr.
crt.
OPERAȚIUNI EFECTUATE Data
0 1 2
1 Adoptarea hotărârii 27.11.2024
2 Comunicarea către primar 28.11.2024
3 Data până la care hotărârea trebuie comunicată prefectului, potrivit legii 10.12.2024
4 Comunicarea către prefectul județului 28.11.2024
5 Comunicarea către persoanele cărora li se adresează 28.11.2024
6 Devine obligatorie sau produce efecte juridice începând cu 28.11.2024