Consiliul Local al comunei Sucevița, județul Suceava;
Având în vedere;
- referatul de aprobare al domnilor consilieri Pînzar Viorel, Ciornei Ionel, Crețan Gheorghe și Luțichevici Aurel,înregistrat la nr. 1305 din 04.03.2022;
- raportul compartimentului financiar - contabil, înregistrat la nr. 1322 din 04.03.2022
- avizul consultativ al comisiei pentru programe de dezvoltare economico-sociale buget, finanțe, administrarea domeniului public şi privat al comunei, agricultură, gospodărie comunală, protecția mediului, servicii şi comerț, turism înregistrat la nr. 1987 din 12.04.2022 ;
- adresa nr. 52.608/20.01.2022 a Inspectoratului de Poliție Județean Suceava;
- art. 57 alin. (1) și (2) din Legea nr. 273/2006 privind Finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
- art. 7 din Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată;
– HG nr. 310/2007 pentru actualizarea tarifului lunar al chiriei (lei/mp) practicat pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe aparţinând domeniului public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale ale acestuia, precum şi pentru locuinţele de serviciu, locuinţele de intervenţie şi căminele pentru salariaţi ale societăţilor comerciale, companiilor naţionale, societăţilor naţionale şi regiilor autonome;
– art. 108, art. 286, art. 287 lit.b, art. 297 din OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ, modificată;
– Legea nr. 24/2000 republicată, privind Normele de tehnică legislativă cu modificările şi completările ulterioare;
In temeiul art. 129 alin. (1), alin.(2) lit. ”b”, alin.(4) lit. ”a”, art. 139 alin.(3) lit.”a”, art. 196 alin.(1) lit.”a” din OUG 57/2019 privind Codul Administrativ;
H O T Ă R Ă Ș T E :
Art. 1.-Se aprobă atribuirea prin închiriere directă a unui spaţiu în suprafaţă de 28,12 mp, aparţinând domeniului public al comunei Sucevița, situat în incinta imobilului “Primăriei vechi” cu destinație funcționare sediul de Poliție Sucevița, până la data de 31 decembrie 2025;
Art. 2. Se stabileste nivelul chiriei pentru spatiul mentionat la art.1. în suma de 500 lei / lună ;
Art. 3.- Primarul comunei și compartimentul financiar- contabil vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Art. 4- Prezenta hotărâre se comunică prin grija secretarului comunei:
- Instituţiei Prefectului judeţului Suceava;
- Primar;
- Compartimentului financiar – contabil și, va fi adusă la cunoștință publică , în condițiile legii