Consiliul local al comunei Sucevița, judeţul Suceava;
Având în vedere:
- - Referatul de aprobare prezentat de domnul Pînzar Dorin - Ioan, primarul comunei Sucevița, judeţul Suceava, înregistrat la nr. 227 din 14.01.2021;
- Raportul compartimentului de achiziții publice din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Sucevița, judeţul Suceava, înregistrat cu nr 228 din 14.01.2021;
- avizul consultativ al comisiei pentru programe de dezvoltare economico-sociale buget, finanțe, administrarea domeniului public şi privat al comunei, agricultură, gospodărie comunală, protecția mediului, servicii şi comerț, turism înregistrat la nr.;
- - Hotărârea Guvernului nr. 855/2008 pentru aprobarea actului constitutiv-cadru şi a statutului-cadru ale asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilităţi publice;
- - Legea nr. 51/2006 serviciilor comunitare de utilităţi publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- - Legea nr. 241/2006 serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- - Statutul Asociaţiei Judeţene pentru Apă şi Canalizare Suceava.
- - adresa nr. 11 din 13.01.2021 a Asociației Judetene pentru Apă și Canalizare Suceava
În temeiul dispozițiilor art.129 alin.(2) lit. d), coroborat cu alin. (7) lit. n), ale art.132, ale art. 139 alin. (1) și ale art.196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,
HOTĂRĂŞTE:
Art. 1. Se acordă mandat special domnului Pînzar Dorin - Ioan, Primarul comunei Sucevița, Județul Suceava, reprezentantul de drept a comunei în Adunarea Generală a Asociaţiei Judeţene pentru Apă şi Canalizare Suceava, să voteze pentru adoptarea Actelor Adiţionale de actualizare, modificare şi completare a Actului Constitutiv şi a
Statutului Asociaţiei Judeţene pentru Apă şi Canalizare Suceava, ca urmare a alegerii noilor organe de conducere și control financiar intern ale AJAC Suceava, a schimbării sediului social al Asociației și a completării prevederilor art.19 din Statutul Asociației,cu clauze privind desfășurarea ședințelor AGA pe timp de pandemie.
Art. 2. Se acordă mandat special Asociaţiei Judeţene pentru Apă şi Canalizare Suceava (AJAC Suceava) să semneze prin reprezentantul său legal, Președintele Asociației, în numele și pe seama UAT comuna Sucevița, Județul Suceava, Actul Adițional la Actul Constitutiv și Actul Adițional la Statutul AJAC Suceava, ca urmare a modificărilor și completărilor intervenite, așa cum acestea sunt prevăzute la art.1 din prezenta hotărâre.
Art. 3. Persoanele nominalizate la art.1 și art.2 vor aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
INIȚIATOR PROIECT:
Dorin-Ioan PÎNZAR,
AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:
SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI SUCEVIȚA,
Mihaela VATAVU