Art.1 Se aprobă stabilirea salariului de bază, începând cu 01.07.2026, pentru personalul contractual din cadrul aparatului de specialitate al Primarului comunei Sudiți, conform anexei 1, parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2 La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri orice dispoziție contrară își încetează aplicabilitatea.
Art.3 Prezenta hotărâre poate fi contestată în termenul legal, în condițiile Legii nr.554/2004 a Contenciosului administrativ, cu modificările si completările ulterioare.
Art.4 Prezenta hotărâre se comunică, prin grija secretarului general al comunei Sudiți, Instituției Prefectului – Județul Ialomița, în condițiile și termenele prevăzute de lege, Primarului comunei Sudiți, pentru aducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei, prin compartimentul de specialitate, și se publică pe site-ul instituției.