ANEXA NR. 1 la hotărârea nr. 46 din 25.08.2023

Anexa 1 la PHCL nr.45/21.08.2023

 

 

 

 

Strategia de dezvoltare a serviciilor sociale pentru perioada 2023-2024

la nivelul Comunei Tanacu

 

Capitolul I: PREMISE ŞI SCOP

1.Considerații generale

Urmare a modificărilor intervenite în nevoile sociale ale populaţiei localităţii, în comportamentul general al locuitorilor şi în legislaţia naţională în domeniul asistenţei sociale, se impune elaborarea unei strategii de dezvoltare a serviciilor sociale acordate de furnizorii publici şi privaţi la nivelul Comunei Tanacu, județul Vaslui, pentru perioada 2023-2024 şi a unui Plan de acţiune elaborat în conformitate cu aceasta.

Prezenta Strategie de dezvoltare a serviciilor sociale acordate de furnizorii publici şi privaţi la nivelul Comunei Tanacu pentru perioada 2023-2024 se elaborează în conformitate cu prevederile art 4-5 din Hotărârea nr. 797/2017 pentru aprobarea regulamentelor-cadru de organizare și funcționare ale serviciilor publice de asistență socială și a structurii orientative de personal.

Compartimentul de asistenţă socială din aparatul de specialitate al Primarului Comunei Tanacu îşi asumă obligaţia de a organiza şi acorda serviciile sociale ce-i revin în sfera de atribuţii şi competenţe, precum şi de a planifica dezvoltarea acestora, în funcţie de nevoile identificate ale persoanelor din comunitate, de priorităţile asumate, de resursele disponibile şi cu respectarea celui mai eficient raport cost/beneficiu.

2.Definiţi 

Serviciile sociale sunt definite ca reprezentând activitatea sau ansamblul de activităţi

realizate pentru a răspunde nevoilor sociale, precum şi a celor speciale, individuale, familiale sau de grup, în vederea depăşirii situaţiilor de dificultate, prevenirii şi combaterii riscului de excluziune socială, promovării incluziunii sociale şi creşterii calităţii vieţii.

3. Scop

Scopul elaborării strategiei este acela de a asigura condiţiile furnizării unor servicii sociale de calitate, care implicit să conducă la îmbunătăţirea calităţii vieţii familiilor şi persoanelor sărace, fără nici un venit sau cu venituri foarte mici, a persoanelor cu handicap, a şomerilor, a pensionarilor, precum şi a altor categorii de persoane defavorizate din Comuna Tanacu.

4. Legislația 

Prezenta Strategie şi Planul de acţiune corespunzător sunt elaborate cu respectarea legislaţiei în vigoare:

a) Hotărârea nr. 797/2017 pentru aprobarea regulamentelor-cadru de organizare și funcționare ale serviciilor publice de asistență socială și a structurii orientative de personal

b) Legea asistenţei sociale nr. 292/2011;

b) Legea nr.272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului-republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

c) Legea nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune

d) Legea nr.17/2000 privind asistenţa socială a persoanelor vârstnice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

e) Legea nr. 217/2003 privind prevenirea şi combaterea violenţei în familie, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

f) Legea nr.116/2002 privind prevenirea şi combaterea marginalizării sociale, cu modificările şi completările ulterioare;

g) Legea nr.448/2006 privind protecţia şi promovarea persoanelor cu handicap,

republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

  1. Legea nr. 197/2012 privind asigurarea calităţii în domeniul serviciilor sociale.

 

Capitolul II: PRINCIPII ŞI VALORI

 

A. Strategia se bazează pe respectarea următoarelor principii:

1. Universalitate: Fiecare persoană are dreptul la asistenţă socială în condiţiile prevăzute de lege. Prin acest drept este recunoscut principiul accesibilităţii egale la serviciile sociale pentru cetăţenii oraşului.

2. Obiectivitate şi imparţialitate: În acordarea serviciilor sociale se asigură o atitudine obiectivă, neutră şi imparţială faţă de orice interes politic, economic, religios sau de altă natură.

3. Eficienţă şi eficacitate: În acordarea serviciilor sociale se asigură toate condiţiile pentru rezolvarea eventualelor situaţii de criză în care se găseşte solicitantul,  avându-se în vedere următoarele caracteristici: calitative, cantitativ adecvate şi perioada de timp adecvate.

4. Abordarea integrată în furnizarea serviciilor sociale: Acordarea de servicii sociale se bazează pe o evaluare completă şi complexă (unde este cazul) a nevoilor solicitanţilor şi intervenţia asupra tuturor aspectelor problemelor de rezolvat.

5. Proximitate în furnizarea de servicii sociale: Serviciile sociale acordate se adaptează la nevoile comunităţii şi ale cetăţenilor Comunei Tanacu.

6. Cooperare şi parteneriat: Serviciile sociale se acordă în parteneriat şi cooperând cu ceilalţi furnizori de servicii sociale. Se va asigura transferul şi monitorizarea beneficiarului atunci când situaţia o impune, către alte servicii sociale primare sau specializate.

7. Orientarea pe rezultate: Compartimentul de asistență socială are ca obiectiv principal orientarea pe rezultate în beneficiul persoanelor deservite, adresându-se celor mai vulnerabile categorii de persoane, acordarea lui făcându-se în funcţie de veniturile şi bunurile acestora.

8. Îmbunătăţirea continuă a calităţii: Compartimentul de asistență socială se centrează pe îmbunătăţirea continuă a serviciilor sociale şi pe eficientizarea resurselor disponibile

9. Respectarea demnităţii umane: Fiecărei persoane îi este garantată dezvoltarea liberă şi deplină a personalităţii, îi sunt respectate statutul individual şi social şi dreptul la intimitate şi protecţie împotriva oricărui abuz fizic, psihic, intelectual, politic sau economic.

10. Subsidiaritatea: Persoana care nu-şi poate asigura integral nevoile sociale beneficiază de intervenţia comunităţii locale, a structurilor ei administrative sau asociative şi, implicit, a statului.

B. Strategia se bazează pe respectarea următoarelor valori: 

1. Egalitatea de şanse: Toate persoanele beneficiază de oportunităţi egale cu privire la accesul la serviciile sociale şi de tratament egal prin eliminarea oricăror forme de discriminare.

2. Libertatea de alegere: Fiecărei persoane îi este respectată alegerea făcută privind serviciul social ce răspunde nevoii sale sociale.

3. Independenţa şi individualitatea fiecărei persoane: Fiecare persoană are dreptul să fie parte integrantă a comunităţii, păstrându-şi în acelaşi timp independenţa şi individualitatea. Aceasta urmăreşte să evite marginalizarea beneficiarilor de servicii sociale pe baza principiului că toţi cetăţenii, indiferent dacă necesită servicii de asistenţă socială sau nu, sunt fiinţe normale cu nevoi şi aspiraţii umane normale.

4. Transparenţă în participarea şi acordarea serviciilor sociale: Fiecare persoană are acces la informaţiile privind drepturile fundamentale şi legale de asistenţă socială, precum şi posibilitatea de contestare a deciziei de acordare a unor servicii sociale. Membrii comunităţii trebuie încurajaţi şi sprijiniţi pentru a putea fi parte integrantă în planificarea şi furnizarea serviciilor sociale.

5. Confidenţialitatea: Furnizorii serviciilor sociale trebuie să ia măsurile posibile şi rezonabile, astfel încât informaţiile care privesc beneficiarii să nu fie divulgate sau făcute publice fără acordul respectivelor persoane.

 

Capitolul III: OBIECTIVE, GRUPUL ŢINTĂ ŞI PROBLEMELE SOCIALE ALE

CATEGORIILOR CUPRINSE ÎN GRUPUL ŢINTĂ

  1. Obiectiv general

Înființarea şi dezvoltarea unui sistem realist şi eficient de servicii sociale la nivelul 

localităţii, capabil să asigure incluziunea socială a tuturor categoriilor vulnerabile, creşterea calităţii vieţii, tratament egal, nediscriminare şi dreptul la o viaţă demnă pentru toţi locuitorii Comunei Tanacu.

 

PROBLEME IDENTIFICATE LA NIVELUL  LOCALITĂȚII

 

Lipsa locurilor de muncă pentru tinerii absolvenţi fapt care a determinat emigrarea acestora în străinătate la munci ocazionale şi chiar la munci permanente calificate dintre care şi mulţi specialişti de înaltă calificare. Reîntoarcerea lor în localitate se limitează la vizite. Categoria copiilor „rămaşi singuri acasă” a crescut din acest motiv în ultimii ani. Existenţa cazurilor de copii neglijaţi, abuzaţi, exploataţi datorită problemelor economice, medicale sau al nivelului educativ scăzut din partea reprezentanţilor legali ai copiilor. Neglijarea copilului este asociată de o serie de probleme sau cu neasigurarea unor nevoi ale acestora: neglijare alimentară (privarea de hrană, absenţa mai multor categorii de alimente necesare creşterii, mese neregulate, etc.), neglijare vestimentară (haine nepotrivite pentru anotimp, haine prea mici sau prea mari, haine murdare sau chiar inexistenţa vestimentaţiei în perioade reci ale anului) neglijarea igienei (lipsa igienei corporale, mirosuri respingătoare, paraziţi), neglijarea medicală (absenţa îngrijirilor necesare, omiterea vaccinărilor şi a vizitelor de control, neaplicarea tratamentelor prescrise), neglijarea locuinţei (locuinţă prost întreţinută, neîncălzită, mobilier absent/în stare de degradare) neglijarea educaţiei (lipsa modelelor de învăţare a abilităţilor de viaţă independentă, lipsa de urmărire şi supraveghere a situaţiei şcolare, frecvenţa şcolară redusă până la abandon şcolar).

Creşterea natalităţii la categoria de populaţie fără nici un venit, singura sursă de venit fiind alocaţia de stat pentru copii şi ajutorul social. 

Inexistenţa unor servicii specifice pentru copiii care au săvârşit fapte penale şi nu răspund penal, lipsa specialiştilor care să urmărească îndeplinirea cerinţelor impuse prin impunerea măsurii de supraveghere specializată.

Programe insuficiente de promovare a drepturilor persoanelor cu dizabilităţi (copii, tineri, adulţi, vârstnici), acţiunile reducându-se la procesul de evaluare a acestora pentru încadrarea în grad de handicap, facilitarea accesului la obţinerea prestaţiilor cuvenite potrivit prevederilor legale, însă măsuri concrete pentru creşterea gradului de integrare în comunitate, creşterea adaptabilităţii, a integrării socio-profesionale a persoanelor apte de muncă sunt insuficiente raportat la nevoile individuale ale persoanelor cu handicap.

Nivelul de educaţie al persoanelor din comunitatea de romi este scăzut, conservarea cutumei potrivit căreia viaţa sexuală debutează la vârste precoce şi nu este controlată prin metode contraceptive, nelegalizarea căsătoriei, nerecunoaşterea paternităţii copiilor datorită relaţiilor de concubinaj instabile şi temporare, acces limitat la informaţiile primare privind educaţia medicală, lipsa locurilor de muncă, a resurselor materiale necesare unui trai decent. Nevoile acestei categorii de populaţie sunt multiple şi interdependente, educaţia este singura intervenţie care poate asigura generaţii viitoare dezvoltate şi cu un grad redus de dependenţă faţă de structurile statului, aceasta reprezentând singura investiţie majoră, dar cu consecinţe imediate nepalpabile, dar cu efecte pozitive pe termen lung.

 

Obiective specifice

  1. Implementarea unitară şi coerentă a prevederilor legale din domeniul asistenţei sociale, 

corelate cu nevoile şi problemele sociale ale Grupului ţintă (categoriilor de beneficiari);

2. Înfiinţarea şi actualizarea continuă a unei Baze de date care să cuprindă date privind beneficiarii (date de contact, vârstă, nivel de pregătire şcolară şi profesională, adrese de domiciliu etc.), date privind indemnizaţiile acordate (ajutoare sociale, ajutoare de urgenţă, ajutoare pentru încălzire, ajutoare materiale, alocaţii de susţinere etc.), cuantumul şi data acordării acestora, orice alte informaţii relevante pentru completarea Bazei de date;

3. Înfiinţarea şi implementarea unui sistem armonizat, integrat şi performant de furnizare a tuturor categoriilor de servicii sociale la nivelul Comunei Tanacu;

4. Realizarea unor parteneriate public-public, public-privat cu alte autorităţi sau instituţii publice, ONG-uri, centre sociale etc., adaptate nevoilor sociale şi resurselor disponibile la nivelul Comunei Tanacu iniţiate şi realizate după efectuarea unor studii de piaţă referitoare la nevoile sociale şi priorităţile generale ale comunităţii locale;

5. Dezvoltarea unor atitudini pro-active şi participative în rândul populaţiei localităţii şi a beneficiarilor de servicii sociale.

II. La nivelul Comunei Tanacu a fost identificat un Grup ţintă (categorii de beneficiari) după cum urmează:

A. Copiii şi familiile aflate în dificultate:

a. familii monoparenta 

b. familii tinere;

c. copii separaţi de părinţi sau cu risc de separare;

d. copii cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate;

e. victimele violenţei în familie;

f. copiii străzii

Problemele sociale ale copiilor şi familiilor aflate în dificultate sunt:

 a. lipsa locuinţei;

b. lipsa actelor de identitate;

c. resurse financiare insuficiente şi dificultăţi în gestionarea lor;

d. dificultăţi în găsirea unui loc de muncă;

e. familii cu climat social defavorabil;

f. abandonul şcolar şi delincvenţa juvenilă;

g. probleme de sănătate;

h. dificultăţi în obţinerea unor drepturi.

Servicii şi prestaţii asigurate: informare şi consiliere, ajutor de urgenţă, alocaţie pentru susţinerea familiei.

B. Problemele saociale ale persoanelor vârstnice sunt:

a. sănătatea precară

b. venituri mici în raport cu necesităţile;

c. izolare, singurătate;

d. capacitatea scăzută de autogospodărire;

e. absenţa suportului pentru familia care are în îngrijire un vârstnic dependent;

f. nevoi spirituale;

g. lipsa locuinţei.

Servicii şi prestaţii asigurate: servicii de informare şi consiliere; prestaţii sociale: ajutor social, ajutor de urgenţă, ajutor pentru încălzire, ajutoare materiale.

C. Problemele sociale ale persoane cu handicap (minori sau adulți)

a. accesibilitatea, inclusiv în propria locuinmţă

b. lipsa locurilor de muncă protejate;

c. lipsa profesioniştilor în servicii specializate;

d. atitudinea discriminatorie a societăţii;

e. situaţia materială precară;

f. absenţa suportului pentru familia care are în întreţinere persoana cu handicap;

g. lipsa centrelor rezidenţiale de zi, specializate pe tipuri de handicap.

Servicii şi prestaţii asigurate: servicii de informare şi consiliere; identificare de soluţii pentru angajarea de asistenţi personali pentru a asigura îngrijirea la domiciliu a persoanelor cu handicap grav, indemnizaţie pentru persoane cu handicap grav, ajutor social, ajutor de urgenţă, ajutor pentru încălzire.

D. Problemele sociale ale persoanelor defavorizate de etnie romă sunt:

b. mentalitatea romilor cu privire la muncă şi educaţie;

c. sănătate;

d. familii dezorganizate;

e. lipsa actelor de identitate;

f. dificultate în obţinerea unui loc de muncă din cauza lipsei calificării;

g. condiţii improprii de locuit;

h. delicvenţă.

Servicii şi prestaţii asigurate: informare şi consiliere, ajutor social, ajutor de urgenţă, ajutor pentru încălzire, ajutoare materiale, alocaţii de susţinere.

Tipuri de servicii sociale

Serviciile sociale sunt  servicii de interes general şi se organizează în forme/structuri diverse, în funcţie de specificul activităţii/activităţilor derulate şi de nevoile particulare ale fiecărei categorii de beneficiari. Serviciile sociale au caracter pro-activ şi presupun o abordare integrată a nevoilor persoanei, în relaţie cu situaţia socio-economică, starea de sănătate, nivelul de educaţie şi mediul social de viaţă al acesteia.

Tipurile de servicii sociale identificate la nivelul Comunei Pădureni, care vor fi acordate beneficiarilor cuprinşi în Grupul ţintă, în intervalul 2023-2024, sunt:

a. După scopul serviciului: servicii de asistenţă şi suport pentru asigurarea nevoilor de bază ale persoanei, servicii de îngrijire personală, de recuperare/reabilitare, de inserţie/reinserţie socială etc.;

b. După categoriile de beneficiari: servicii sociale destinate copilului şi/sau familiei, persoanelor cu dizabilităţi, persoanelor vârstnice, victimelor violenţei în familie, persoanelor fără adăpost, persoane cu diferite adicţii, respectiv consum de alcool, droguri, alte substanţe toxice, internet, jocuri de noroc etc., victimelor traficului de persoane, persoanelor private de libertate, persoanelor sancţionate cu măsură educativă sau pedeapsă neprivativă de libertate, aflate în supravegherea serviciilor de probaţiune, persoanelor cu afecţiuni psihice, şomerilor de lungă durată, precum şi servicii sociale de suport pentru aparţinătorii beneficiarilor;

c) După regimul de asistare: servicii sociale cu cazare, pe perioadă determinată sau nedeterminată: Centrul de asistenţă medico-socială, locuinţe protejate, adăposturi de noapte etc.;

d) După locul de acordare serviciile sociale se asigură:

d.1. la domiciliul beneficiarului;

d.2. în Centrul de asistenţă medico-socială

d.3. la domiciliul persoanei care acordă serviciul;

d.4. în comunitate;

e) După regimul juridic al furnizorului serviciile sociale pot fi organizate ca

structuri publice sau private;

f) După regimul de acordare: în regim normal şi regim special:

f.1. servicii acordate în regim de accesare, contractare şi documentare uzuale;

f.2. servicii acordate în regim special cu eligibilitate şi accesibilitate extinsă, care vizează măsurile preventive care se oferă în regim de birocraţie redusă şi un set de servicii sociale, care vor fi accesate de beneficiar doar în condiţiile păstrării anonimatului, respectiv de persoane dependente de droguri, alcool, prostituate, victime ale violenţei în familie etc. Serviciile acordate în regim special pot fi furnizate fără a încheia contract cu beneficiarii;

f.3. categoria serviciilor acordate în regim special este reglementată prin lege specială.

 

Capitolul IV: PLANUL LOCAL DE ACŢIUNE PENTRU IMPLEMENTAREA

DE DEZVOLTARE A SERVICIILOR SOCIALE LA NIVELUL

COMUNEI TANACU

 

Obiectiv general: Înfiinţarea şi dezvoltarea unui sistem realist şi eficient de servicii sociale la nivelul localităţii, capabil să asigure incluziunea socială a tuturor categoriilor vulnerabile, creşterea calităţii vieţii, tratament egal, nediscriminare şi dreptul la o viaţă demnă pentru toţi locuitorii Comunei Tanacu.

Obiective specifice:

Obiectiv specific 1: Implementarea unitară şi coerentă a prevederilor legale din

domeniul asistenţei sociale, corelate cu nevoile şi problemele sociale ale Grupului ţintă:

Activităţi/acţiuni/măsuri

Termen

Responsabili

 

Colectarea informaţiilor necesare identificării sau actualizării nevoilor sociale la nivelul Comunei Tanacu

Permanent

Compartimentul de asistenţă

socială

Constituirea categoriilor de beneficiari de servicii sociale la nivelul localităţii, repartizaţiîn funcţie de tipurile de servicii sociale reglementate de lege

Permanent

Compartimentul de asistenţă

socială

Asigurarea şi urmărirea încadrării în standardele de cost şi de calitate pentru serviciile sociale acordate, cu respectarea prevederilor legale

2023-2024

Compartimentul de asistenţă

socială

Asigurarea resurselor financiare, materiale şi umane necesare 

Permanent

Consiliul Local al

Comunei Tanacu

Crearea unor noi modele de organizare şi funcţionare a grupurilor sau comisiilor 

2023-2024

Compartimentul de asistenţă

socială

 

Obiectiv specific 2: Înfiinţarea şi actualizarea continuă a unei Baze de date care să cuprindă date privind beneficiarii (date de contact, vârstă, nivel de pregătire şcolară şi profesională, adrese de domiciliu etc.), date privind indemnizaţiile acordate (ajutoare sociale, ajutoare de urgenţă, ajutoare pentru încălzire, ajutoare materiale, alocaţii de susţinere etc.), cuantumul şi data acordării acestora, precum şi alte informaţii relevante pentru completarea Bazei de date.

 

Activităţi/acţiuni/măsuri

Termen

Responsabili

Măsuri de facilitare a accesului persoanelor aflate în grupul ţintă în acordarea ajutoarelor financiare, materiale şi medicale pentru situaţiile reglementate de lege: ajutoare sociale, ajutoare de urgenţă, ajutoare pentru încălzire, ajutoare materiale, alocaţii de susţinere etc.

2023-2024

Compartimentul de asistenţă

Socială

Crearea unei evidenţe informatizate (fişiere, foldere, tabele centralizatoare etc.) care să cuprindă toate informaţiile referitoare la beneficiarii de servicii sociale

Semestrul II

2021

Compartimentul de asistenţă Socială

Completarea acestor documente pe zile, luni, ani (pe cât posibil, şi perioadele anterioare)

Semestrul

II 2021

 

Compartimentul de asistenţă Socială

Centralizarea datelor, verificarea şi corelarea cu evidenţele numerice, financiare din compartimentul contabilitate, resurse umane etc.

Trimestrul

I 2020

 

Compartimentul de asistenţă Socială

Actualizarea continuă a întregii Baze de date 

 

2023-2024

Compartimentul de asistenţă Socială

 

Obiectiv specific 3: Înfiinţarea şi implementarea unui sistem armonizat, integrat şi performant de furnizare a tuturor categoriilor de servicii sociale la nivelul comunei.

 

Activităţi/acţiuni/măsuri

Termen

Responsabili

Organizarea, la nivelul autorităţii sau cu sprijinul unor structuri publice sau private (ONG-uri, fundaţii, asociaţii etc.) pentru copii, a următoarelor tipuri de acţiuni: prevenirea

abuzului, neglijării, exploatării şi a oricăror forme de violenţă asupra copilului sau de separare a copilului de părinţii naturali, prevenirea malnutriţiei şi îmbolnăvirilor, informarea părinţilor şi a copiilor cu privire la alimentaţia celor mici, inclusiv cu privire la avantajele alăptării, igienei şi salubrităţii

mediului înconjurător, verificarea periodică a tratamentului copiilor care au fost plasaţi pentru a primi îngrijire, protecţie sau tratament, dezvoltarea, în unităţile şcolare, de programe de educaţie a copiilor pentru viaţă, inclusiv educaţie sexuală pentru copii, în vederea prevenirii contactării bolilor cu transmitere sexuală şi a gravidităţii minorelor etc.

2023-2024

Compartimentul de asistenţă Socială

Organizarea, la nivelul autorităţii sau cu sprijinul unor structuri publice sau private (ONG-uri, fundaţii, asociaţii etc.) de tineret şi pentru tineret, a următoarelor tipuri de acţiuni:

de încurajare a activităţii de voluntariat în rândul tinerilor în domenii de interes public, conf. legii, de consultanţă gratuită în domeniul planificării familiale pentru tinerele familii, de

asigurare a cadrului legal pentru accesul tinerilor la programele de educaţie pentru sănătate, pentru tratament gratuit al tinerilor suferinzi de boli cronice, pentru asistenţă

medicală gratuită tinerilor care urmează o formă de învăţământ autorizată sau acreditată, conform legii, precum şi promovarea unor măsuri de reintegrare socială a tinerilor dependenţi de alcool, droguri sau alte substanţe nocive etc.

2023-2024

Compartimentul de asistenţă Socială

Organizarea, la nivelul autorităţii sau cu sprijinul unor structuri publice sau private (ONG-uri, fundaţii, asociaţii etc.) pentru persoanele vârstei a treia, a următoarelor tipuri de acţiuni: de asigurare şi dezvoltare  serviciilor comunitare pentru persoanele vârstnice prin îngrijire temporară sau permanentă la domiciliu, îngrijire temporară sau permanentă în cămine pentru persoane vârstnice, precum şi facilitarea accesului acestora în centre de zi, cluburi pentru vârstnici,

case de îngrijire temporară, apartamente sau locuinţe sociale etc.

2023-2024

Compartimentul de asistenţă Socială

 

Obiectiv specific 4: Realizarea unor parteneriate public-public, public-privat cu alte autorităţi sau instituţii publice, ONG-uri, centre sociale etc., adaptate nevoilor sociale și resurselor disponibile la nivelul oraşului iniţiate şi realizate după efectuarea unor studii de piaţă referitoare la nevoile sociale şi priorităţile generale ale comunităţii locale.

 

Activităţi/acţiuni/măsuri

Termen

Responsabili

Stabilirea şi publicarea programului anual propriu pentru acordarea de finanţări nerambursabile, potrivit Legii nr. 350/2005, cu modificările şi completările ulterioare

Anual

 

Compartimentul     buget, finanțe, contabilitate

din aparatul de

specialitate al

Primarului

Elaborarea procedurilor de selecţie a proiectelor de parteneriat, potrivit legii

Anual

 

Compartimentul     buget, finanțe, contabilitate

din aparatul de

specialitate al

Primarului

 

Parcurgerea procedurilor de selecţie: publicarea anunţului de participare, înscrierea candidaţilor, prezentarea propunerilor de proiecte, verificarea eligibilităţii şi îndeplinirii condiţiilor tehnice şi economice etc.

Anual

 

Compartimentul     buget, finanțe, contabilitate

din aparatul de

specialitate al

Primarului și reprezentanții furniozorilor de servicii sociale publici/privați

Evaluarea proiectelor în conformitate cu criteriile generale şi specifice de evaluare şi încheierea contractelor de parteneriat

2021 – 2022

Primarul comunei Tanacu și reprezentanții furniozorilor de servicii sociale publici/privați

Încheierea contractelor şi implementarea proiectelor în parteneriat cu autoritatea/instituţia/furnizorul privat desemnat câştigător în urma selecţiei

2021

Primarul comunei Tanacu și reprezentanții furniozorilor de servicii sociale publici/privați

Iniţierea şi ulterior implementarea unor proiecte cu finanţare externă în domeniul asistenţei şi serviciilor sociale locale, care urmează a fi accesate din fondurile europene repartizate în

exerciţiul bugetar 2023-2024, care pot include diverse parteneriate cu alte structuri publice sau private (ONG-uri, fundaţii, asociaţii)

2021

 inițierea proiectelor

2023-2024 – implementarea proiectelor

Primarul comunei Tanacu și reprezentanții furniozorilor de servicii sociale publici/privați

 

Obiectiv specific 5: Dezvoltarea unor atitudini pro-active şi participative în rândul populaţiei localităţii şi a beneficiarilor de servicii sociale

 

Activităţi/acţiuni/măsuri

Termen

Responsabili

Informare şi consiliere a locuitorilor comunei Tanacu în orice domeniu de interes al serviciilor şi măsurilor sociale

 

2023-2024

Compartimentul de asistenţă Socială

Măsuri de implicare a asistentului/asistenţilor medicali comunitari şi/sau a medicilor de familie din localitate în programele de prevenire a stării de sănătate a populaţiei Comunei Tanacu, indiferent de vârstă

2023-2024

Compartimentul de asistenţă socială

Organizarea de grupuri de informare pe diverse tematici, în vederea reducerii riscului de abuz, neglijare, pentru orice persoană aflată în dificultate

2023-2024

Compartimentul de asistenţă Socială

Organizarea unor întâlniri periodice, la care vor participa personalul Primăriei, partenerii, reprezentanţi ai beneficiarilor şi ai comunităţii, alte persoane cu pregătire şi expertiză în domeniul serviciilor sociale, alţi invitaţi, unde

vor fi prezentate problemele personale sau de grup ale comunităţii

 

2023-2024

Compartimentul de asistenţă socială  asociații şi fundaţii cu activităţi

de asistenţă socială,

reprezentanţi ai

beneficiarilor

Programe de sprijin pentru copiii şi tinerii de

etnie romă în vederea urmării unei forme de

învăţământ, şi de suport pentru cei care sunt

identificaţi că posedă calităţi deosebite

2023-2024

Compartimentul de asistenţă socială, reprezentanți ai comunității de romi

 

În conformitate cu prevederile art. 112 alin. (3) lit. b) din Legea asistenţei sociale nr. 292/2011 şi în concordanţă cu Planul de acţiune de implementare a Strategiei pentru perioada 2023-2024, anual se va elabora un Plan anual de acţiune privind serviciile sociale administrate şi finanţate din bugetul local. Acest Plan anual de acţiune va cuprinde date detaliate privind: numărul şi categoriile de beneficiari, serviciile sociale existente, serviciile sociale propuse pentru a fi înfiinţate, programul de contractare a serviciilor din fonduri publice, bugetul estimat şi sursele de finanţare.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Capitolul V: MONITORITAREA ŞI EVALUAREA STRATEGIEI 

 

  1. Monitorizarea Strategiei

Strategia va fi monitorizată prin intermediul unor rapoarte anuale întocmite de funcţionarul  

public din cadrul Compartimentului de asistenţă socială, nominalizat prin fişa postului sau dispoziţia primarului localităţii.

Raportul anual este structurat astfel:

1. Stadiul în care se află diversele activităţi/acţiuni/măsuri programate pentru anul în care se face raportarea;

2. Problemele/piedicile întâmpinate;

3. Revizuirea/ajustarea activităţilor/acţiunilor/măsurilor, acolo unde este cazul;

4.Timpul estimat pentru îndeplinirea activităţilor/acţiunilor/măsurilor  revizuite/ajustate;

5. Alte aspecte.

La finalizarea implementării Strategiei se va întocmi un Raport final, separat de cel aferent anului 2020.

  1. Evaluarea strategie

Strategia va fi evaluată anual prin intermediul:

1. Rapoartelor anuale de monitorizare, care vor fi date publicităţii prin afişare la sediul Primăriei, pe site-ul www.primariatanacu.ro şi aduse la cunoştinţă celor interesaţi.

2. Unor Rapoarte intermediare de monitorizare, întocmite ori de câte ori intervin modificări legislative sau de altă natură, care impun elaborarea acestora. De asemenea Rapoartele intermediare vor fi date publicităţii prin afişare la sediul Primăriei, pe site-ul www.primariatanacu.ro şi aduse la cunoştinţă tuturor celor interesaţi;

3. Organizarea unor întâlniri anuale, la care vor participa personalul, partenerii, reprezentanţi ai beneficiarilor şi ai comunităţii, alte persoane cu pregătire şi expertiză în domeniul serviciilor sociale, alţi invitaţi, unde vor fi comunicate şi evaluate rezultatele implementării Strategiei. Aceste întâlniri anuale se vor finaliza prin întocmirea, de către persoana nominalizată, a unui proces-verbal în care se vor consemna toate informaţiile comunicate, toate luările de cuvânt şi care va fi semnat de toţi participanţii;

4. Raportul-final întocmit la finalizarea implementării Strategiei. Implementarea Strategiei se va face cu participarea tuturor compartimentelor aparatului de specialitate al Primarului Comunei Tanacu, a personalului, a partenerilor, a beneficiarilor şi a altor factori interesaţi din comunitate şi judeţ. Monitorizarea şi evaluarea Strategiei se vor face la nivelul Compartimentului de asistenţă socială, respectiv de persoana nominalizată în acest sens.

În funcţie de rezultatele evaluării şi monitorizării şi în acord cu modificările legislative sau cu modificările intervenite în contextul social, economic, cultural, Strategia poate fi revizuită sau completată ori de câte ori este necesar.