ANEXA NR. 1 la proiectul de hotărâre nr. 24 din 20.04.2023

                                    Anexa nr. 1 la   HCL  nr. 24/26.04.2023

                                                 

 

 

S T A D I U L

privind înscrierea datelor în registrul agricol,  

 

În baza Normelor tehnice de completare a registrului agricol pentru perioada 2020 - 2024, aprobate prin Ordinul nr. 25/1.382/37/1.642/14.297/746/20/2020 - la art.7, alin.(4), se prevede că „trimestrial, în ședința consiliului local, prin grija primarului, se face analiza stadiului de înscriere a datelor în registrul agricol și, prin hotărâre, se stabilesc măsuri pentru eficientizarea acestei activități".

În vederea aplicării dispozițiilor legale sus-invocate, la nivelul compartimentului de specialitate s-a realizat o verificare a activităților specifice organizării și funcționării registrului agricol, în raport de rolul și importanța acestui document oficial de evidență primară.

            Registrul agricol pentru perioada 2020-2024,  se întocmeşte în format electronic prin programul on line INFOPRIM, furnizat de către  S.D.G., pe fiecare localitate componentă a unităţii administrativ – teritoriale comuna Tanacu, cu obligaţia de a se interconecta cu Registrul agricol naţional (RAN), în vederea raportării unitare către instituţiile interesate a datelor gestionate de către acesta. 

            Registrul agricol naţional (RAN) reprezintă sistemul informatic centralizat care gestionează conţinutul în format electronic al registrelor agricole de la nivelul unităţilor administrativ - teritoriale, fiind implementat, dezvoltat şi administrat de către Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară. 

            Compartimentul registrul agricol și fond funciar funcționează în subordinea directa a primarului și secretarului general al comunei Tanacu.

            La nivelul UAT comuna Tanacu registrele agricole se țin numai în format electronic.

            Până la aceasta dată, sunt înscrise un număr total de 1907 poziții la registrul agricol, structurate astfel:

  • Registrul Agricol tip I (persoane fizice cu domiciliul în localitate)  

 sat. Tanacu  - 1117 poz.;

sat. Benești  - 230 poz;

  • Registrul Agricol tip II (persoane fizice cu domiciliul în localitate) - 536 poz.;
  • Registrul Agricol tip III(persoane juridice cu domiciliul în   localitate)   – 9 poz.;
  • Registrul Agricol tip IV(persoane juridice cu domiciliul în alte localități)    – 15 poz.

Situația statistică a terenurilor la nivelul   comunei  Tanacu, este următoarea:

Terenuri agricole total : 4975 ha, din care :   -  teren arabil     - 4975 ha;

  • pășune            -    711 ha ;
  • fânețe             -    170 ha;
  • vii                   -    92 ha;
  • livezi             -     22 ha;           

Terenuri neagricole total :1286 ha, din care :   -  păduri               -  674 ha;

  • teren cu ape și stuf                 -     32 ha ;
  • căi de comunicatii                   -    100 ha;
  • terenuri ocupate de construcții    -  103 ha; 
  • terenuri degradate și neproductive    -  377 ha;

                        Total general comuna : 6261 ha.

    Efectivele de animale  sunt următoarele :

  Bovine (capete)                                                                    244;                                 

  Ovine + caprine ( capete)                                                   1192;

  Porcine (capete)                                                                   341;

  Cabaline (capete)                                                                  120.

De la ultima analiză a  stadiului de   ȋnscriere a  datelor ȋn registrul agricol,  în trimestrul I al anului 2023  au fost eliberate un număr de aproximativ 365 de adeverinte pentru : A.P.I.A,  Școală, SPCLEP- Vaslui, E-ON, Ocolul Silvic, Directia Agricolă ; Notariat ; OCPI, pentru beneficiari de ajutor social și alocații complementare,  ajutor pentru încălzire, s.a.

- Au fost întocmite un număr de 75 declaratii de înscriere   în  registrul agricol a contractelor de vânzare cumpărare și a documentațiilor cadastrale, deasemeni s-au efectuat   operațiuni   privind reactualizarea     registrului agricol, conform declaratiilor depuse.

  •   In trimestrul I  al anului 2023  a fost eliberat  un singur atestat de producător și un  carnet de comercializare a produselor destinate comercializării în piețe  și oboare;

             - Efectuarea de activități   privind     relatii cu publicul, consiliere,  îndrumarea,  acordare de sprijin celor care se adreseaza cu diferite probleme agricole.

            -răspunsuri la adresele primite.