Nr. 3 / 31.01.2022
Caracter normativ

HOTĂRÂRE

privind stabilirea cuantumului și numărului burselor, elevilor din învățământul preuniversitar de stat ai școlii Gimnaziale nr. 1 Târgușor, județul Constanța, pentru anul școlar 2021 - 2022

Inițiator proiect

Mădălina NEGRU

Primarul comunei

Stare

Hotărâre

adoptată

devine obligatorie sau produce efecte juridice din:

14 Februarie 2022

Hotărâre

România

România

Județul Constanța

Consiliul Local al comunei Târgușor

Comuna Târgușor

HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL

Nr. 3 din 31.01.2022

privind stabilirea cuantumului și numărului burselor, elevilor din învățământul preuniversitar de stat ai școlii Gimnaziale nr. 1 Târgușor, județul Constanța, pentru anul școlar 2021 - 2022

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

  1. prevederile art. 82  alin. (1)- (6) și art. 105 alin. (2) lit. d) din Legea Educației Naționale, nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare;
  2. prevederile art. 1 din Ordinul nr. 5576/2011 privind aprobarea Criteriilor generale de acordare a burselor elevilor din învățământul preuniversitar de stat;
  3. prevederile articolului unic alin. (1), alin. (2), alin. (3) și alin. (4) din HG nr. 1094/2021 pentru aprobarea cuantumului minim al burselor de performanță, de merit, de studiu și de ajutor social pentru elevii din învățământul preuniversitar de stat, cu frecvență, care se acordă în anul școlar 2021-2022;
  4. prevederile art. 1 din Ordinul nr. 5870/2021 privind aprobarea Criteriilor generale de acordare a burselor elevilor din învățământul preuniversitar de stat;

Ținând cont de:

  1. referatul de   aprobare al doamnei Negru Mădălina, primarul comunei Târgușor;
  2. raportul de specialitate al compartimentului Buget- Finanțe- Contabilitate- Salarizare-Resurse Umane-  Impozite și Taxe, din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Târgușor;
  3. avizul Comisiei de Nr. 1 de specialitate pe domenii de activitate pentru activități economico- financiare amenajarea teritoriului și urbanism, agricultură, a Consiliului local al comunei Târgușor;

Luând act de:

  1. adresa Școlii Gimnaziale nr. 1 Târgușor nr. 4580/2021 privind numărul de beneficiari de burse sociale;
  2. adresa Școlii Gimnaziale nr. 1 Târgușor nr. 3991/2021 privind numărul de beneficiari de burse de merit pentru semestrul I, al anului 2021;
  3. adresa Școlii Gimnaziale nr. 1 Târgușor nr. 4267/ 28.06.2021 privind numărul de beneficiari de burse de merit pentru semestrul II, al anului 2021;

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) și alin. (3) lit. a) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al comunei târgușor

întrunit în a 13-a ședință ordinară a mandatului 2020 - 2024, adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1 - Se stabilesc cuantumul și numărul burselor elevilor din învățământul preuniversitar de stat al Școlii Gimnaziale nr. 1 Târgușor, județul Constanța, pentru anul școlar 2021-2022, conform anexei la prezenta hotărâre. Anexa face parte integrantă din prezenta hotărâre.

 Art. 2 - Prezenta hotărâre se comunică prin intermediul secretarului general al comunei Târgușor, în termenul prevăzut de lege, Primarului comunei Târgușor, Instituției Prefectului – Județul Constanța,   Compartimentului Buget- Finanțe- Contabilitate- Salarizare-Resurse Umane- Impozite și Taxe, din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Târgușor și Trezoreriei Municipiului Constanța, în vederea ducerii la îndeplinire, se aduce la conoștință publică prin afișare la sediul Consiliului local Târgușor, postare pe pagina de internet www.primariatirgusor.ro și se publică în Monitorul Oficial Local . 


PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,

Vasilica MILEA

CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI TÂRGUȘOR,

Camelia VELICICĂ

PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

anterioare atestării autenticității Hotărârii Consiliului Local nr. 3 / 31.01.2022

PROCEDURA DE VOT UTILIZATĂ Vot prin ridicarea mâinii individual
HOTĂRÂRE CU CARACTER NORMATIV
0Hotărâre care se adoptă cu votul:
majorității absolute a consilierilor locali în funcție
Voturi necesare 6
1 Numărul consilierilor locali, potrivit legii 11
2 Numărul consilierilor locali în funcție 11
3 Numărul consilierilor locali prezenți la adoptarea hotărârii 11
4 Numărul voturilor „PENTRU” 11
5 Numărul voturilor „ÎMPOTRIVĂ” Voturile „ABȚINERE” se numără la voturile „ÎMPOTRIVĂ”. 0
6 Numărul voturilor „ABȚINERE” 0
7 Numărul consilierilor locali care absentează motivat 0
8 Numărul consilierilor locali care absentează nemotivat 0
9 Numărul consilierilor locali care nu iau parte la deliberare și la adoptarea hotărârii, neavând drept de vot 0
PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

ulterioare adoptării Hotărârii Consiliului Local nr. 3 / 31.01.2022

Nr.
crt.
OPERAȚIUNI EFECTUATE Data
0 1 2
1 Adoptarea hotărârii 31.01.2022
2 Comunicarea către primar 14.02.2022
3 Comunicarea către prefectul județului 14.02.2022
4 Aducerea la cunoștință publică 14.02.2022
5 Devine obligatorie sau produce efecte juridice începând cu 14.02.2022