Proiect de Hotărâre al autorității deliberative

Nr. 18 / 04.04.2025
Caracter individual

Proiect de hotărâre

privind indexarea cu rata inflației a impozitelor și taxelor locale, precum și a taxelor speciale, pentru anul 2026

Avizul comisiilor de specialitate

Raportul compartimentelor de resort

Forma inițiatorului

România

România

Județul Constanța

Consiliul Local al comunei Târgușor

Comuna Târgușor

Proiect de hotărâre

Nr. 18 din 04.04.2025

privind indexarea cu rata inflației a impozitelor și taxelor locale, precum și a taxelor speciale, pentru anul 2026

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

  1. prevederile art. 56, art. 120 alin.(1), art. 121 alin(1) și (2) și art. 139 alin.(2) din Constituția României, republicată;
  2. prevederile art. 4 și art. 9 paragraful 3 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr. 199/1997;
  3. prevederile art. 7 alin. (2) din Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil , republicată , cu modificările și completările ulterioare; 
  4. prevederile art. 20 și art. 28 din Legea –cadru a descentralizării nr. 195/2006, cu modificările și completările ulterioare;
  5. prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) și alin. (2) , art. 16 alin.(2) , art. 20 alin. (1) lit.b) , art. 27 , art. 30 și art. 761 alin. (2) și (3) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
  6. prevederile art. 1, art. 2 alin. (1) lit. h), precum și pe cele ale titlului IX , art.491  din Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal , cu modificările și completările ulterioare;
  7. prevederile art. 344 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare;   

Ținând cont de:

  1. referatul de aprobare întocmit de doamna Mădălina NEGRU, primarul comunei Târgușor,
  2. raportul compartimentului de specialitate din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Târgușor, întocmit de doamna Florina-Carmen OPREA;
  3. avizul Comisiei nr. 1 de specialitate pentru activități economico - financiare, amenajarea teritoriului şi urbanism, agricultură, a Consiliului local Târgușor;

Luând act de:

  1. Comunicatul de presă al Institutului național de statistică nr. 10/ 14 ianuarie 2025 prin care este stabilită rata inflației a anului 2024 în valoare de 5,6%;

  2. prevederile  art. 129 alin (2) lit. b) şi alin. (4) lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului.nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) și alin. (3) lit. c) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al comunei târgușor

adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1 -  (1) Se aprobă  indexarea impozitelor și taxelor locale, precum și a taxelor speciale, pentru anul  2026, cu rata inflației  de 5,6 %, conform tabloului cu valorile impozabile, nivelurile impozitelor și taxelor locale, taxelor speciale și amenzile stabilite, după caz, prevăzut în anexă. 

            (2) Anexa face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2 -  (1) Zonarea în cadrul comunei Târgușor, județul Constanța este următoarea:

  • strada Constanței și strada Cheilor din localitatea Târgușor - zona A;
  • toate celelalte străzi din localitatea Târgușor sunt în zona B;
  • strada Dobrogei din localitatea Mireasa - zona A;
  • celelalte străzi din localitatea Mireasa sunt în zona B.

            (2)  În extravilan zona se stabilește doar zona A.

Art. 3 - Creanțele fiscale aflate în sold la data de 31 decembrie a anului până la 10 lei inclusiv, se anulează conform art. 266 alin. (6) din Legea nr. 207/2015, privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare.

Art. 4 -  Se aprobă scutirea de la plata impozitului pe clădiri și teren intravilan, aferent locuinței de domiciliu, a taxei de salubrizare, pentru persoanele beneficiare de ajutor minim de incluziune, a beneficiarilor Decretului-Lege nr. 118/1990, cu modificările și completările ulterioare, conform prevederilor legale.

Art. 5 -  Primarul comunei Târgușor va asigura, cu sprijinul aparatului de specialitate și a prevederilor actelor normative în materie, aducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri.

Art. 6 - Prezenta hotărâre se comunică prin intermediul secretarului general al comunei Târgușor, județul Constanța, în termenul prevăzut de lege, Primarului comunei Târgușor,  Instituției Prefectului – județul Constanța, compartimentului Buget-Finanțe-Contabilitate-Salarizare-Resurse Umane-Impozite și taxe, în vederea ducerii la îndeplinire,  se aduce la cunoștință publică prin afișare la sediul Consiliului Local Târgușor/pagina de internet www.primariatargusor.ro și se publică în Monitorul Oficial Local.

INIȚIATOR PROIECT:

PRIMARUL COMUNEI TÂRGUȘOR

Mădălina NEGRU

AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI TÂRGUȘOR

Camelia VELICICĂ

Rezultate voturi