ANEXĂ la hotărârea nr. 38 din 30.09.2026

                                                                 Anexa nr. 1 la Proiectul de hotarâre nr. 38/2026

 

                                    

STABILIREA MODULUI DE ORGANIZARE ŞI A RESPONSABILITĂŢILOR PRIVIND APĂRAREA ÎMPOTRIVA INCENDIILOR LA NIVELUL COMUNEI TOPLITA

 

 

În temeiul prevederilor Ordinului M.A.I. nr. 163/2007 pentru aprobarea Normelor generale de apărare împotriva incendiilor, art.14. lit. b), se hotărăște stabilirea modului de organizare a apărării împotriva incendiilor în unitatea administrativ-teritorială, după cum urmează:

 

Art. 1. Organizarea apărării împotriva incendiilor presupune:

a)stabilirea structurilor cu atribuții în domeniul apărării împotriva incendiilor;

b)elaborarea, aprobarea și difuzarea actelor de autoritate: dispoziții, hotărâri și altele asemenea, prin care se stabilesc răspunderi pe linia apărării împotriva incendiilor;

c)elaborarea, aprobarea și difuzarea documentelor și evidențelor specifice privind apărarea împotriva incendiilor;

d)organizarea apărării împotriva incendiilor la locurile de muncă;

e)planificarea și executarea de controale proprii periodice, în scopul depistării, cunoașterii și înlăturării oricăror stări de pericol care pot favoriza inițierea sau dezvoltarea incendiilor;

f)analiza periodică a capacității de apărare împotriva incendiilor;

g)elaborarea de programe de optimizare a activității de apărare împotriva incendiilor;

h)îndeplinirea criteriilor și a cerințelor de instruire, avizare, autorizare, atestare, certificare, agrementare, prevăzute de actele normative în vigoare;

i)realizarea unui sistem operativ de observare și anunțare a incendiului, precum și de alertare în cazul producerii unui astfel de eveniment;

j)asigurarea funcționării la parametrii proiectați a mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor;

k)planificarea intervenției salariaților, a populației și a forțelor specializate, în caz de incendiu;

l)analizarea incendiilor produse, desprinderea concluziilor și stabilirea împrejurărilor și a factorilor determinanți, precum și a unor măsuri conforme cu realitatea;

m)reglementarea raporturilor privind apărarea împotriva incendiilor în relațiile generate de contracte/convenții;

n)asigurarea formularelor tipizate, cum sunt permisele de lucru cu focul, fișele de instruire.

 Art. 2. Consiliul local are următoarele obligații principale:

a) aprobă planul de analiză și acoperire a riscurilor, pentru unitatea administrativ-teritorială pe care o reprezintă, stabilește resursele necesare pentru aplicarea acestuia și îl transmite inspectoratului în raza căruia funcționează;

b) emite hotărâri, în condițiile legii, cu privire la organizarea activității de apărare împotriva incendiilor în unitatea administrativ-teritorială pe care o reprezintă;

c) instituie reguli și măsuri specifice corelate cu nivelul și natura riscurilor locale;

d) înființează, la propunerea primarului, cu avizul inspectoratului, serviciul voluntar de urgență și aprobă regulamentul de organizare și funcționare al acestuia;

e) desemnează șeful serviciului voluntar de urgență, la propunerea primarului, cu avizul inspectoratului;

f) prevede distinct, potrivit legii, din resursele financiare ale bugetului local, sumele necesare în vederea organizării, înzestrării, funcționării și îndeplinirii atribuțiilor legale de către serviciile de urgență voluntare înființate și exercită controlul folosirii acestora;

g) cuprinde anual în bugetul propriu sumele necesare pentru asigurarea bunurilor din dotarea serviciilor de urgență voluntare, pentru cazurile de avarie, distrugere sau pentru alte evenimente, precum și pentru asigurarea de persoane și răspundere civilă a personalului cu atribuții pe linie de intervenție, pentru cazurile de invaliditate sau de deces, produse prin accidente, catastrofe ori alte asemenea evenimente intervenite în timpul și din cauza îndeplinirii atribuțiilor specifice;

h) asigură includerea, în planurile de organizare, de dezvoltare urbanistică și de amenajare a teritoriului, a căilor de acces pentru intervenții, a lucrărilor pentru realizarea sistemelor de anunțare, alarmare, precum și de alimentare cu apă în caz de incendiu;

i) analizează, semestrial și ori de câte ori este nevoie, capacitatea de apărare împotriva incendiilor a unității administrativ-teritoriale pe care o reprezintă și informează inspectoratul cu privire la măsurile stabilite pentru optimizarea acesteia;

j) asigură imobile și spații amenajate corespunzător pentru funcționarea serviciului de urgență voluntar, precum și mijloacele de comunicații necesare;

k) îndeplinește orice alte atribuții prevăzute de lege pentru apărarea împotriva incendiilor.

 Art. 3. Primarul are următoarele obligații principale:

a) asigură elaborarea planului de analiză și acoperire a riscurilor și aplicarea acestuia;

b) asigură respectarea criteriilor de performanță pentru constituirea serviciului de urgență voluntar și elaborarea regulamentului de organizare și funcționare al acestuia;

c) coordonează organizarea permanentă a intervenției în caz de incendiu la nivelul unității administrativ-teritoriale, asigură participarea la intervenție a serviciului voluntar de urgență cu mijloacele din dotare și conducerea intervenției, până la stingerea incendiului ori până la sosirea forțelor inspectoratului;

d) asigură controlul respectării măsurilor de apărare împotriva incendiilor pe timpul adunărilor sau al manifestărilor publice;

e)asigură controlul respectării măsurilor de apărare împotriva incendiilor la construcțiile și instalațiile tehnologice aparținând domeniului public și privat al unității administrativ-teritoriale, precum și la instituțiile publice;

f)dispune verificarea îndeplinirii măsurilor stabilite prin avizele, autorizațiile și acordurile pe care le emite;

g)asigură realizarea și menținerea în stare de funcționare a căilor de acces, a sistemelor de anunțare, alarmare, precum și de alimentare cu apă în caz de incendiu;

h)organizează și execută, prin serviciul de urgență voluntar, controlul respectării regulilor de apărare împotriva incendiilor la gospodăriile cetățenești; informează populația cu privire la modul de comportare și de intervenție în caz de incendiu;

i)asigură încadrarea serviciului de urgență voluntar cu personal atestat în condițiile legii, precum și pregătirea profesională și antrenarea acestuia;

j)asigură condițiile pentru participarea la concursuri a serviciilor de urgență voluntare și a cercurilor de elevi Prietenii pompierilor;

k)asigură dotarea serviciilor de urgență voluntare, potrivit normelor, cu mijloace tehnice pentru apărare împotriva incendiilor și echipamente de protecție specifice, carburanți, lubrifianți și alte mijloace necesare susținerii operațiunilor de intervenție, inclusiv hrana și antidotul pentru participanții la intervențiile de lungă durată;

l)informează de îndată, prin orice mijloc, inspectoratul despre izbucnirea și stingerea, cu forțe și mijloace proprii, a oricărui incendiu pe raza unității administrativ-teritoriale, iar în termen de 3 zile lucrătoare completează și trimite acestuia raportul de intervenție;

m)analizează anual dotarea cu mijloacele tehnice de apărare împotriva incendiilor și asigură completarea acesteia, conform normelor în vigoare;

n)comunică de îndată inspectoratului scoaterea și repunerea din/în funcțiune a oricărei autospeciale de intervenție, precum și, în scris, dotarea cu autospeciale de intervenție noi;

o)asigură, prin mijloacele avute la dispoziție, desfășurarea activităților de informare și educație antiincendiu a populației;

p)analizează și soluționează petițiile cetățenilor în problema apărării împotriva incendiilor;

q)îndeplinește orice alte obligații prevăzute de lege pentru apărarea împotriva incendiilor a comunității locale.

 Art. 4. Actele de autoritate privind apărarea împotriva incendiilor emise de consiliul local sunt:

a) hotărârea de aprobare a planului de analiză și acoperire a riscurilor aferent unității administrativ-teritoriale pe care o reprezintă;

b) hotărâri privind modul de organizare a apărării împotriva incendiilor în unitatea administrativ-teritorială;

c) reguli și măsuri specifice de apărare împotriva incendiilor, corelate cu nivelul și natura riscurilor locale;

d) hotărârea privind reglementarea lucrului cu foc deschis și a fumatului;

e) raportul semestrial de evaluare a capacității de apărare împotriva incendiilor;

f) măsuri de optimizare a capacității de apărare împotriva incendiilor;

g)documente privind serviciul public voluntar pentru situații de urgență: hotărâre de înființare, regulament de organizare și funcționare, dispoziție de numire a șefului serviciului;

h) hotărârea de numire a cadrului tehnic sau a personalului de specialitate cu atribuții în domeniul apărării împotriva incendiilor, conform legii.

 Art. 5.Actele de autoritate privind apărarea împotriva incendiilor emise de conducătorul instituției (primar) sunt:

a) dispoziția privind stabilirea modului de organizare și a responsabilităților privind apărarea împotriva incendiilor;

b) instrucțiuni de apărare împotriva incendiilor și atribuții ale salariaților la locurile de muncă;

c) dispoziția privind reglementarea lucrului cu foc deschis și a fumatului;

d) dispoziția privind organizarea instruirii personalului;

e) dispoziția de constituire a serviciului privat pentru situații de urgență ori contract/convenție cu un alt serviciu privat pentru situații de urgență;

f) dispoziția de sistare a lucrărilor de construcții/oprire a funcționării ori utilizării construcțiilor/amenajărilor, în cazul anulării avizului/autorizației de securitate la incendiu;

g) reguli și măsuri de apărare împotriva incendiilor la utilizarea, manipularea, transportul și depozitarea substanțelor periculoase specifice produselor sale;

h) convenții/contracte cuprinzând răspunderile ce revin părților pe linia apărării împotriva incendiilor în cazul transmiterii temporare a dreptului de folosință asupra bunurilor imobile/antrepriză;

i) dispoziția de numire a cadrului tehnic sau a personalului de specialitate cu atribuții în domeniul apărării împotriva incendiilor, conform legii;

j) măsuri speciale de apărare împotriva incendiilor pentru perioadele caniculare sau secetoase.

 Art. 6. Documentele specifice privind apărarea împotriva incendiilor emise de primar sunt:

a) planul de analiza si acoperire a riscurilor;

b) fisa localității/sectorului, la solicitarea inspectoratului județean/al municipiului București pentru situații de urgenta, conform modelului prezentat în anexa nr. 6 la Regulamentul de planificare, organizare, pregătire si desfășurare a activității de prevenire a situațiilor de urgenta, aprobat prin Ordinul ministrului administrației si internelor nr. 1.474/2006, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 885 din 31 octombrie 2006; un exemplar din fisa localității se trimite la inspectoratul județean/al municipiului București pentru situații de urgenta;

c) raport de analiza a dotării cu mijloace de apărare împotriva incendiilor, întocmit anual, la o data anterioara definitivării bugetului local.

 Art. 7. Documentele si evidentele specifice apărării împotriva incendiilor la unitățile administrativ-teritoriale întocmite de cadru tehnic/persoana de specialitate cu atribuții în domeniul  apărării împotriva incendiilor trebuie sa cuprindă cel puțin:

a) planul de analiza si acoperire a riscurilor;

b) fisa localității, la solicitarea inspectoratului județean/al municipiului București pentru situații de urgenta;

c) avizele si autorizațiile de securitate la incendiu, obținute pentru construcțiile, instalațiile tehnologice si pentru alte amenajări din patrimoniul propriu, însoțite de documentele vizate spre neschimbate care au stat la baza emiterii lor;

d) date ale personalului din cadrul serviciului voluntar pentru situații de urgenta, conform criteriilor de performanta;

e) lista operatorilor economici/instituțiilor cu care s-au încheiat contracte de închiriere/convenții, cu specificarea obiectului de activitate al acestora si a numărului si termenului de valabilitate ale contractului/convenției; registrele pentru evidenta permiselor de lucru cu focul, inclusiv pentru arderea miriștilor;

f) rapoarte de intervenție ale serviciului public voluntar pentru situații de urgenta;

g) fisele de instruire, conform reglementarilor specifice;

h) evidenta exercițiilor de intervenite efectuate cu serviciul public voluntar pentru situații de urgenta, având anexate concluziile rezultate din efectuarea acestora;

i) rapoartele întocmite în urma controalelor preventive proprii sau ale autorității de stat competente;

j) programe/planuri cuprinzând masuri si acțiuni proprii sau rezultate în urma constatărilor autorităților de control pentru respectarea reglementarilor în domeniu.

 Art. 8. Documentele și evidențele specifice apărării împotriva incendiilor întocmite de cadru tehnic/persoana de specialitate cu atribuții în domeniul  apărării împotriva incendiilor trebuie să cuprindă cel puțin:

a)planul de analiză și acoperire a riscurilor al unității administrativ-teritoriale, în partea ce revine operatorului economic/instituției;

b) fișa obiectivului, conform modelului prezentat în anexa nr. 5 la Regulamentul de planificare, organizare, pregătire și desfășurare a activității de prevenire a situațiilor de urgență, aprobat prin Ordinul ministrului administrației și internelor; un exemplar din fișa obiectivului se trimite la inspectoratul județean/al municipiului București pentru situații de urgență;

c) raportul anual de evaluare a nivelului de apărare împotriva incendiilor;

d) documentația tehnică specifică, conform legii: scenarii de securitate la incendiu, identificarea și analiza riscurilor de incendiu etc.;

e) avizele/autorizațiile de securitate la incendiu, însoțite de documentele vizate spre neschimbare care au stat la baza emiterii lor;

f) certificate EC, certificate de conformitate, agremente tehnice pentru mijloacele tehnice de apărare împotriva incendiilor și echipamentele specifice de protecție utilizate;

g) registrele instalațiilor de detectare/semnalizare/stingere a incendiilor, copii după atestatele firmelor care au efectuat/efectuează proiectarea, montarea, verificarea, întreținerea, repararea acestora sau care efectuează servicii în domeniu;

h)registrul pentru evidenta permiselor de lucru cu focul;

i)date ale personalului din cadrul serviciului privat pentru situații de urgență, conform criteriilor de performanță;

j)lista operatorilor economici/instituțiilor cu care a încheiat contracte de închiriere/convenții, cu specificarea domeniului de activitate al acestora și a numărului și termenului de valabilitate ale contractului;

k)planurile de protecție împotriva incendiilor;

l)evidenta exercițiilor de evacuare a personalului propriu/utilizatorilor construcției;

m)evidența exercițiilor de intervenție efectuate, având anexate concluziile rezultate din efectuarea acestora;

n)rapoartele de intervenție ale serviciului privat pentru situații de urgență;

o)fișele de instruire, conform reglementărilor specifice;

p)lista cu substanțele periculoase, clasificate potrivit legii;

q)grafice de întreținere și verificare, conform instrucțiunilor producătorului/furnizorului, pentru diferite categorii de utilaje, instalații și sisteme care pot genera incendii sau care se utilizează în caz de incendiu;

r)rapoartele întocmite în urma controalelor preventive proprii sau ale autorității de stat competente;

s)programe/planuri cuprinzând măsuri și acțiuni proprii sau rezultate în urma constatărilor autorităților de control pentru respectarea reglementărilor în domeniu.

 Art. 9. Organizarea activității de apărare împotriva incendiilor la locul de muncă are ca scop asigurarea condițiilor care să permită salariaților/persoanelor fizice ca, pe baza instruirii și cu mijloacele tehnice pe care le au la dispoziție, să acționeze eficient pentru prevenirea și stingerea incendiilor, evacuarea și salvarea utilizatorilor construcției, evacuarea bunurilor materiale, precum și pentru înlăturarea efectelor distructive provocate în caz de incendii, explozii sau accidente tehnice.

  Art. 10. Prin loc de munca, în înțelesul prevederilor prezentelor norme generale, se înțelege:          

a)secție, sector, hală/atelier de producție, filială, punct de lucru și altele asemenea;

b)depozit de materii prime, materiale, produse finite combustibile;

c)atelier de întreținere, reparații, confecționare, prestări de servicii, proiectare și altele asemenea;

d)utilaj, echipament, instalație tehnologică, sistem, stație, depozit de distribuție carburanți pentru autovehicule, depozit cu astfel de produse, punct de desfacere a buteliilor cu GPL pentru consumatori;

e)laborator;

f)magazin, raion sau stand de vânzare;

g)sală de spectacole, polivalentă, de reuniuni, de conferințe, de sport, centru și complex cultural, studio de televiziune, film, radio, înregistrări și altele asemenea;

h)unitate de alimentație publică, discotecă, club, sală de jocuri electronice și altele asemenea;

i)clădire sau spațiu amenajat în clădire, având destinația de îngrijire a sănătății: spital, policlinică, cabinet medical, secție medicală, farmacie și altele asemenea;

j)construcție pentru cazare;

k)compartiment, sector, departament administrativ funcțional, construcție pentru birouri, cu destinație financiar-bancară;

l)bibliotecă, arhivă;

m)clădire sau spații amenajate în clădiri, având ca destinație învățământul, supravegherea, îngrijirea sau cazarea ori adăpostirea copiilor preșcolari, elevilor, studenților, bătrânilor, persoanelor cu dizabilități sau lipsite de adăpost;

n)lăcaș de cult, spațiu destinat vieții monahale;

o)clădire și/sau spațiu având destinația de gară, autogară, aerogară și stație de metrou;

p)fermă zootehnică sau agricolă;

q)punct de recoltare de cereale păioase sau de exploatare forestieră;

r)amenajare temporară, în spațiu închis sau în aer liber.

Art. 11. Atunci când pe unul sau mai multe niveluri ale aceleiași clădiri își desfășoară activitatea mai mulți operatori economici sau alte persoane juridice sau persoane fizice autorizate, locul de muncă se delimitează la limita spațiilor utilizate de aceștia, iar utilitățile comune se repartizează, după caz, proprietarului clădirii ori, prin înțelegere, operatorilor economici sau persoanelor juridice respective. 

Art. 12. Organizarea apărării împotriva incendiilor la locul de munca consta în:

a)prevenirea incendiilor, prin luarea în evidență a materialelor și dotărilor tehnologice care prezintă pericol de incendiu, a surselor posibile de aprindere ce pot apărea și a mijloacelor care le pot genera, precum și prin stabilirea și aplicarea măsurilor specifice de prevenire a incendiilor;

b)organizarea intervenției de stingere a incendiilor ;

c)afișarea instrucțiunilor de apărare împotriva incendiilor;

d)organizarea salvării utilizatorilor și a evacuării bunurilor, prin întocmirea și afișarea planurilor de protecție specifice și prin menținerea condițiilor de evacuare pe traseele stabilite;

e)elaborarea documentelor specifice de instruire la locul de muncă, desfășurarea propriu-zisă și verificarea efectuării acesteia;

f)marcarea pericolului de incendiu prin montarea indicatoarelor de securitate sau a altor inscripții ori mijloace de atenționare.

Art. 13. La stabilirea masurilor specifice de prevenire a incendiilor se au în vedere:

a)prevenirea manifestării surselor specifice de aprindere;

b)gestionarea materialelor și a deșeurilor combustibile susceptibile a se aprinde, cu respectarea normelor specifice de prevenire a incendiilor;

c)dotarea cu mijloacele tehnice de apărare împotriva incendiilor, prevăzute în documentația tehnică de proiectare;

d)verificarea spațiilor la terminarea programului de lucru;

e)menținerea parametrilor tehnologici în limitele normate, pe timpul exploatării diferitelor instalații, echipamente și utilaje tehnologice.

   Art. 14. Personalul primăriei si al unităților subordonate are următoarele sarcini pentru prevenirea si stingerea incendiilor:

a)      să cunoască si sa respecte masurile de apărare împotriva incendiilor stabilite;

b)      să întrețină si sa folosească in scopul pentru care au fost realizate dotările pentru apărarea împotriva incendiilor asigurate pentru locurile de munca;

c)      să respecte normele de apărare împotriva incendiilor specifice activităților pe care le desfășoară;

d)     să respecte regulile si masurile de apărare împotriva incendiilor aduse la cunoștința, sub orice forma, de primar sau conducerile instituțiilor in care își desfășoară activitatea sau de către responsabilul cu atribuții în domeniul apărării împotriva incendiilor;

e)      să utilizeze, potrivit instrucțiunilor date de șeful locului de munca  sau responsabilul cu atribuții în domeniul apărării împotriva incendiilor, substanțele periculoase, instalațiile, utilajele, mașinile, aparatura si echipamentele de lucru;

f)       să comunice, imediat primarului sau conducerii instituțiilor ori persoanelor împuternicite de acestea,  orice situație pe care este îndreptățit sa o considere un pericol de incendiu, precum si orice defecțiune sesizata la sistemele de protecție sau de intervenție pentru stingerea incendiilor;

g)      să nu efectueze manevre si modificări nepermise ale mijloacelor de protecție sau de intervenție pentru stingerea incendiilor;

h)      să coopereze cu salariații desemnați de primar sau conducerea instituțiilor subordonate, atât cât îi permit cunoștințele si sarcinile sale, in vederea realizării masurilor de apărare împotriva incendiilor.;

i)        să acorde ajutor, atât cât este rațional posibil, oricărui alt salariat aflat într-o situație de pericol.

 

                                                                      

                        

                                                                                 Anexa nr. 2 la Proiectul de hotarâre nr. 38/2026

 

 

 

REGULI ŞI MĂSURI SPECIFICE DE APĂRARE ÎMPOTRIVA INCENDIILOR, CORELATE CU NIVELUL ŞI NATURA RISCURILOR LOCALE

 

 

            În temeiul prevederilor Ordinului M.A.I. nr. 163/2007 pentru aprobarea Normelor generale de apărare împotriva incendiilor, art.14. lit. c), se hotărăște regulile și măsurile specifice de apărare împotriva incendiilor, după cum urmează:

 

Art. UNIC. Regulile și măsurile de prevenire și stingere a incendiilor ce se instituie pe raza Comunei Toplița sunt cele prevăzute în  Anexa la Hotărârea Consiliului Județean Hunedoara nr. 44/2001 - Reguli și dispoziții specifice de apărare împotriva incendiilor pentru domeniul public și privat al județului Hunedoara.

 

 

 

 


                              

                                                                             Anexa nr. 3 la Proiectul de hotarâre nr. 38/2026

 

 

REGLEMENTAREA FUMATULUI ŞI A MODULUI DE EXECUTARE A LUCRĂRILOR CU FOC DESCHIS

            

            În temeiul prevederilor Ordinului M.A.I. nr. 163/2007 pentru aprobarea Normelor generale de apărare împotriva incendiilor, art.14. lit. d), se hotărăște reglementarea lucrului cu foc deschis și a fumatului, după cum urmează:

Cap. I. Reglementarea lucrului cu foc deschis:

Art. 1. Locurile cu pericol de incendiu în care este interzisă utilizarea focului deschis vor fi reglementate prin dispoziția primarului.

Art. 2. Locurile cu pericol de incendiu în care este interzisă utilizarea focului deschis vor fi marcate conform reglementarilor în vigoare.

Art. 3. În cadrul instituției nu sunt locuri unde se pot executa permanent lucrări de sudură. 

Art. 4. În toate locuri de muncă din cadrul instituției este interzisa efectuarea lucrărilor de sudare, tăiere, lipire sau a altor asemenea operații care prezintă pericol de incendiu - instalații tehnologice cu risc de incendiu  sau explozie, în depozite ori alte spatii cu pericol de aprindere a materialelor, produselor sau substanțelor combustibile și este necesară  eliberarea Permisului de lucru cu foc.

Art. 5. Lucrările de sudură tăiere, lipire, vor fi   executate  de către personalul calificat și autorizat  pentru care se va  executa instructajul special pentru lucrări periculoase. Executantul lucrării are obligația de a utiliza echipamente si aparate în buna stare de funcționare.

 Art. 6. Persoanele care au dreptul să emită permis de lucru cu foc sunt șefii locurilor de muncă.

Art. 7. La eliberarea Permiselor de lucru cu foc se vor respecta următoarelor reguli:

a)      Permisul   de lucru cu foc se întocmește in doua exemplare din care unul se înmânează șefului formației de lucru sau persoanei care executa operațiunile cu foc deschis, iar celălalt rămâne la emitent;

b)      În Permisul de lucru cu focul se completează toate rubricile si se vor lua toate măsurile stabilite prin conținutul acestuia;

c)      Permisul de lucru cu foc se semnează de către emitent și se aduce la cunoștința sub semnătură șefului sectorului în care se    execută lucrările,   executanților lucrărilor cu foc  si   Serviciului voluntar/privat   pentru situații de urgență ;

d)      Permisul de lucru cu focul se consemnează în  registrul pentru evidența permiselor de lucru cu focul;    

e)      Permisul de lucru cu foc este valabil o singura zi; la terminarea lucrului permisul de lucru cu foc se predă de către executant emitentului.

Art. 8.  Lucrările de sudare, taiere, lipire sau a altor asemenea operații care prezinta pericol de incendiu, se pot executa în spatiile respective numai după ce s-au luat masuri pentru: evacuarea persoanelor, îndepărtarea sau protejarea materialelor combustibile, golirea, spălarea, blindarea traseelor de conducte ori utilajelor, aerisirea sau ventilarea spatiilor, dotarea locurilor de munca cu mijloace de limitare si stingere a incendiilor. 

Art. 9. Șeful sectorului de activitate în care se executa operațiuni cu foc deschis are obligația, să asigure măsuri pentru:

a.             pregătirea locului;

b.            instruirea personalului;

c.             controlul după terminarea lucrării.

Art.10. Pregătirea locului unde se executa lucrarea sau tăierea cu flacăra oxiacetilenica presupune:

a)      înconjurarea acestuia cu panouri necombustibile cu înălțimea de minim 2 m si bine ancorate de podea  (teren);

b)      îndepărtarea materialelor si substanțelor combustibile transportabile la o distanta de cel puțin 10 m de locul sudării sau tăierii;

c)      curățirea pieselor vopsite pe o porțiune de cel puțin 100 mm de o parte si de alta a punctului de lucru;

d)     umezirea cu apa sau protejarea cu panouri necombustibile  a materialelor si elementelor de construcție combustibile fixe pentru a fi ferite de contactul cu scânteile sau brocurile de sudură cu flacără sau cu alte particule de materiale incandescente;

e)      înlăturarea posibilităților ca sursele de foc-scântei, particule incandescente, să intre în contact cu materiale combustibile care se afla în încăperile adiacente;

f)       amplasarea la distanta de siguranță a generatorului de acetilenă transportabil si a buteliei de oxigen, astfel: cel puțin 10 m intre acestea si locul de sudura sau orice sursa cu foc deschis si respectiv, cel puțin 5 m intre ele;

g)      dotarea cu mijloace de prima intervenție corespunzătoare;

h)      asigurarea prezentei persoanei desemnate sa supravegheze executarea lucrărilor cu foc deschis.

Art.11.  Instructajul special pentru lucrări periculoase se execută înainte de începerea lucrărilor în timpul cărora pot apărea situații generatoare de incendiu din cauza manifestării unor surse specifice de aprindere sau a creării unor atmosfere potențial explozive ori se poate favoriza producerea unor situații de urgență.

Art.12. Lucrările care fac obiectul unui astfel de instructaj se referă în principal la:

a)  executarea unor operațiuni de manevră ori de comandă a unor instalații sau utilaje tehnologice de importanță ori intervenția asupra acestora, a căror operare greșită poate determina sau favoriza producerea unor incendii de amploare, explozii, calamități naturale ori a altor situații de urgență.

b) lucrări de reparații sau de întreținere, distrugerea unor deșeuri sau reziduuri periculoase pentru viața oamenilor sau pentru mediu;

c) prelevarea de probe din recipiente sau instalații care conțin substanțe periculoase.

d) lucrări de sudare;

e) lucrări de tăiere sau lipire cu flacără;

f) lucrări care pot provoca scântei mecanice;

g) lucrări care pot provoca scântei și arcuri electrice sau scurtcircuite;

h) lucrări de topire a bitumului sau asfaltului;

i) lucrări de curățare prin ardere a unor utilaje, aparate, conducte tehnologice sau conductoare electrice;

j) lucrări la care se utilizează foc deschis-dezghețări, decongelări, aprinderea cuptoarelor tehnologice, cazanelor;

k) punerea ori repunerea în funcțiune a instalațiilor și utilajelor tehnologice care prezintă risc foarte mare de incendiu sau oprirea acestora;

l) aplicarea unor materiale de protecție din care se pot degaja cu ușurință vapori și gaze inflamabile și/sau explozive;

m) curățarea interioară a unor vase, rezervoare, recipiente sau sisteme de evacuare în care au fost stocate, prelucrate ori vehiculate produse combustibile;

n) depozitarea, manipularea și transportul de substanțe/materiale periculoase.    

Art. 13.  Instructajul special pentru lucrări periculoase se efectuează astfel:

         a) privind tehnologia de execuție, de către conducătorul formației de lucru;

         b) privind condițiile tehnologice, de către conducătorul locului de muncă.

Art.14.  Efectuarea instructajului special pentru lucrări periculoase se consemnează, după caz, în autorizația de execuție a lucrării, registrul de tură sau în fișele individuale.

Art. 15.  Pe timpul executării lucrării trebuie sa se asigure:

a)      supravegherea permanenta a flăcării, a răspândirii si a traiectoriilor scânteilor  sau particulelor de materiale incandescente si a intensității fluxului de căldura;

b)      strângerea si depozitarea resturilor de electrozi in vase speciale cu nisip sau cu apa;

c)      închiderea robinetelor buteliei de oxigen si a generatorului de oxiacetilena , daca durata întreruperii executării lucrării depășește 10 minute;

d)     interzicerea agățării arzătoarelor, chiar stinse,  de buteliile de oxigen sau de generatoarele de acetilena;

e)      neefectuarea de deplasări cu arzătoarele aprinse în afara zonei de lucru sau urcări pe scări, schele;

f)       evacuarea carbidului din generator, în cazul întreruperii lucrului pe o perioada îndelungată.

Art. 16. După terminarea lucrării, șeful sectorului de activitate, va asigura următoarele masuri:

a.       verificarea minuțioasa a locului in care s-a executat lucrarea , precum si a spatiilor adiacente   si a celor situate la cotele inferioare sau superioare , pentru a constata daca nu s-au creat focare de incendiu : zone incandescente , miros de ars sau degajări de fum;

b.      descoperirea tuturor zonelor protejate, verificându-se daca starea lor este intacta, si luarea de masuri în consecință;

c.       verificarea la anumite intervale , pe parcursul a mai multor ore si in timpul nopții, a situației existente la locul în care s-a efectuat lucrarea si in imediata apropiere a acesteia;

d.      depozitarea in condiții de siguranță a echipamentelor folosite la lucrare;

e.       reamplasarea pe pozițiile inițiale a elementelor si materialelor combustibile la cel puțin 6 ore de la terminarea lucrării;

f.       colectarea șlamului de carbid in containere destinate acestui scop si depozitarea acestora într-un loc special amenajat.

Art.17. Prepararea hranei prin utilizarea focului deschis în incinta instituției, este interzisă.

Art.18. Arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deșeurilor și a altor materiale combustibile se face în locuri special amenajate ori pe terenuri pregătite cu luarea măsurilor ce se impun pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăți, asigurându-se supravegherea permanentă a arderii, precum și stingerea jarului după terminarea activității.

Art.19. Utilizarea focului deschis nu se admite la distanțe mai mici de 40 m față de locurile cu pericol de explozie: gaze și lichide combustibile, vapori inflamabili, explozivi, respectiv 10 m față de materiale sau substanțe combustibile: lemn, hârtie, textile, carton asfaltat, bitum, ulei, fără a fi supravegheat și asigurat prin măsuri corespunzătoare.

 Art.20. Distrugerea prin ardere a unor deșeuri sau reziduuri combustibile se efectuează si cu respectarea legislației specifice privind protecția mediului.

Art. 21. Folosirea flăcării: lumânări, făclii, torțe și altele asemenea pe timpul întreruperii curentului electric  este interzisă, fără luarea următoarelor masuri:

            a) evitarea amplasării în apropierea sau contactul cu materiale combustibile;

            b) folosirea unor suporturi incombustibile;

            c) prevenirea producerii unor incendii prin răsturnare, manevrare greșită;

            d) stingerea obligatorie a flăcărilor la terminarea evenimentului;

            e) nominalizarea personalului propriu ce asigură supravegherea și intervenția în caz de incendiu;

            f) asigurarea mijloacelor tehnice adecvate de apărare împotriva incendiilor;

            g) anunțarea, după caz, a serviciului profesionist, voluntar sau privat, pentru situații de urgență, a cadrului tehnic sau a personalului de specialitate cu atribuții în domeniul apărării împotriva incendiilor. 

 

Cap. II. Reglementarea   fumatului

Art. 22.  FUMATUL  este interzis în incinta instituției cu excepția a celor locuri prevăzute la art. 23 din prezenta dispoziție, acestea vor fi marcate cu indicatoare standardizate, de către persoana cu atribuții în domeniul apărării împotriva incendiilor.

Art. 23. Locurile amenajate pentru fumat vor fi amplasate în exteriorul clădirilor.

Art. 24. Persoanele desemnate să răspundă de supravegherea respectării reglementării, pe locuri și sectoare de activitate sunt personalul de curățenie.

Art. 25. Locurile în care este interzis fumatul se marchează conform legii cu indicatoare standardizate.

Art. 26. Locurile în care este permis fumatul se marchează cu indicatorul "LOC PENTRU FUMAT".

Art. 27. Locurile pentru fumat stabilite în exteriorul clădirilor sunt amplasate la o distanță mai mare de 40 m față de locurile în care există pericol de explozie: gaze și lichide combustibile, explozivi, vapori inflamabili, 10 m față de locurile în care există materiale solide combustibile: lemn, textile, hârtie, carton asfaltat, bitum, și 50 m față de culturile de cereale păioase în perioada coacerii și recoltării sau de zonele împădurite.

Art. 28. Locurile stabilite pentru fumat se prevăd cu:

Ø  scrumiere sau vase cu apă, nisip sau pământ;

Ø  instrucțiuni afișate, cuprinzând măsuri de prevenire a incendiilor și reguli de comportare în caz de incendiu;

Ø  mijloace tehnice de apărare împotriva incendiilor.

Art. 29. Scrumierele din interiorul clădirilor se amplasează astfel încât să nu fie posibilă aprinderea materialelor combustibile din apropiere, cum ar fi draperii, perdele, jaluzele.

Art. 30. Depunerea în scrumiere a altor deșeuri de materiale combustibile, cum sunt hârtia, cartonul, textilele, este interzisă.

Art. 31. Golirea scrumierelor în coșurile de hârtie sau în alte locuri în care există materiale combustibile este interzisă.

Art. 32. Aruncarea la întâmplare a resturilor de țigări sau chibrituri aprinse este interzisă.

 

Cap. III. Dispozițiilor generale de apărare împotriva incendiilor pe timpul utilizării focului deschis la arderea de miriști, vegetație uscată și resturi vegetale aprobate cu ordinul Ministerului Internelor și Reformei Administrative nr. 605 din 5 septembrie 2008.

             

 ART. 33  Scopul prezentelor dispoziții generale de apărare împotriva incendiilor pe timpul utilizării focului deschis la arderea de miriști, vegetație uscată și resturi vegetale, denumite în continuare dispoziții generale, este de prevenire și reducere a riscurilor de producere a incendiilor, de asigurare a condițiilor pentru limitarea propagării și dezvoltării incendiilor, precum și de protecție a bunurilor și mediului împotriva efectelor incendiilor.

ART. 34  (1) În perioadele de caniculă și secetă prelungită arderea miriștii, vegetației uscate și a resturilor vegetale este interzisă.

    (2) Respectarea prevederilor alin. (1) este verificată de primar împreună cu comitetul local pentru situații de urgență, prin șeful serviciului voluntar pentru situații de urgență sau o persoană desemnată în acest sens.

    (3) Cu excepția condițiilor meteorologice de la alin. (1), arderea miriștii, vegetației uscate și a resturilor vegetale poate fi interzisă pe o perioadă de timp sau între anumite intervale orare ale zilei prin ordin al prefectului.

    (4) Primarii sunt obligați să aducă la cunoștința populației perioadele în care se interzice arderea miriștii, vegetației uscate și a resturilor vegetale.

ART. 35  (1) Arderea miriștii se face cu respectarea următoarelor prevederi generale:

    a) condiții meteorologice fără vânt;

    b) parcelarea miriștii în suprafețe de maximum 10 ha, prin fâșii arate;

    c) izolarea zonei de ardere față de căi de comunicație, construcții, culturi agricole vecine, instalații, fond forestier, prin executarea de fâșii arate;

    d) desfășurarea arderii numai pe timp de zi;

    e) asigurarea până la finalizarea arderii a personalului de supraveghere și stingere a eventualelor incendii;

    f) asigurarea pentru suprafețe de ardere mai mici de 5 ha a substanțelor și mijloacelor de stingere necesare;

    g) asigurarea, în cazul suprafețelor de ardere mai mari de 5 ha, a unui plug, a unei cisterne cu apă, a mijloacelor de tractare și a personalului de deservire;

    (2) Pe terenurile în pantă, arderea miriștii se face pornind din partea de sus a pantei.

 ART. 36 (1) Arderea vegetației uscate și a resturilor vegetale se execută cu respectarea următoarelor prevederi generale:

    a) condiții meteorologice fără vânt;

    b) colectarea în grămezi a vegetației uscate și a resturilor vegetale în cantități astfel încât arderea să poată fi controlată;

    c) executarea arderii în zone care să nu permită propagarea focului la fondul forestier/construcții și să nu afecteze rețelele electrice, de comunicații, conductele de transport gaze naturale, produsele petroliere ori alte bunuri materiale combustibile;

    d) curățarea de vegetație a suprafeței din jurul fiecărei grămezi pe o distanță de 5 m;

    e) desfășurarea arderii numai pe timp de zi;

    f) asigurarea mijloacelor și materialelor pentru stingerea eventualelor incendii;

    g) supravegherea permanentă a arderii;

    h) stingerea totală a focului înainte de părăsirea locului arderii;

    i) interzicerea acoperirii cu pământ a focarelor.

    (2) La executarea arderii vegetației uscate și a resturilor vegetale în cadrul gospodăriei cetățenești, condiția de la alin. (1) lit. d) nu este obligatorie.

ART. 37 Primarul este obligat să aducă la cunoștința cetățenilor prevederile generale și specifice care trebuie să fie respectate când execută arderi de miriști, vegetație uscată și resturi vegetale.

ART. 38 (1) Arderea miriștii, vegetației uscate și a resturilor vegetale se execută numai după obținerea permisului de lucru cu focul, conform prevederilor Normelor generale de apărare împotriva incendiilor, aprobate prin Ordinul ministrului administrației și internelor nr. 163/2007.

    (2) Se exceptează de la prevederea alin. (1) executarea arderii vegetației uscate și a resturilor vegetale în cadrul gospodăriei cetățenești.

    (3) Emiterea permisului se face prin grija primarului de către șeful serviciului voluntar pentru situații de urgență sau persoana desemnată în acest sens.

    (3) În condițiile respectării, după caz, a prevederilor menționate la art. 5, 6 și art. 7 alin. (1), primarul transmite un exemplar din permisul de lucru cu focul celui care solicită permiterea executării arderii miriștii, vegetației uscate sau resturilor vegetale, iar pe cel de-al doilea serviciului public voluntar pentru situații de urgență.

ART. 39  În zona de siguranță a căii ferate, vegetația uscată și resturile vegetale se curăță obligatoriu de către proprietarii de drept ai terenurilor.

ART. 40  Zona de siguranță a drumurilor naționale și județene se curăță obligatoriu de vegetația uscată și resturile vegetale de către administratorii acestora și, după caz, de proprietarii de drept ai terenurilor.

 


                                                                     

 

 

                                                                                                                                                                                                                                                 Anexa nr. 4 la Proiectul de hotarâre nr. 38/2026

 

 

 

RAPORTUL SEMESTRIAL DE EVALUARE A CAPACITĂŢII DE APĂRARE ÎMPOTRIVA INCENDIILOR

 

 

            În temeiul prevederilor Ordinului nr. 163/2007 pentru aprobarea Normelor generale de apărare împotriva incendiilor, art.14. lit. e), se hotărăște modul de elaborare  și de prezentare a raportului semestrial de evaluare a capacității de apărare împotriva incendiilor, după cum urmează:

 

Art. UNIC. Raportul semestrial de evaluare a capacității de apărare împotriva incendiilor se va întocmi de către cadru tehnic/personalul cu atribuții în domeniul apărării împotriva incendiilor, care îl va prezenta domnului primar aducându-l la cunoștința consiliului local.

 

                        

 


   

                                                                             Anexa nr. 5 la Proiectul de hotarâre nr. 38/2026

 

 

MĂSURI DE OPTIMIZARE A CAPACITĂŢII DE APĂRARE ÎMPOTRIVA INCENDIILOR

 

            În temeiul prevederilor Ordinului nr. 163/2007 pentru aprobarea Normelor generale de apărare împotriva incendiilor, art.14. lit. f), se hotărăște măsurile de optimizare a capacității de apărare împotriva incendiilor, după cum urmează:

Art. UNIC. Se aprobă ca măsuri de îmbunătățire a capacității de apărare împotriva incendiilor următoarele:

1.      Păstrarea în bune condiții a documentelor vizate spre neschimbare care au stat la baza emiterii avizelor/autorizațiilor de securitate la incendiu, de către o persoană nominalizată, deoarece, avizele/autorizațiilor de securitate la incendiu sunt valabile numai însoțite de documentele vizate spre neschimbare/marcate cu sigiliul electronic avansat sau ștampilă, în copie sau original, care au stat la baza emiterii acestora iar deținătorul avizului sau autorizației are obligația de a o păstra în bune condiții și de a o prezenta împreună cu documentele vizate spre neschimbare, la cerere, organelor împuternicite să execute controale, în condițiile legii, conform prevederilor art. 18, lit. d, e)  din Normele generale de apărare împotriva incendiilor, aprobate cu O.M.A.I. nr. 163/2007, respectiv art. 26 din Normele metodologice privind avizarea și autorizarea de securitate la incendiu și protecție civilă, aprobate cu O.M.A.I.  nr. 180/2022 (Conform prevederilor art. 27, alin. (6) din O.M.A.I.  nr. 180/2022, pierderea valabilității avizului/autorizației survine și în condițiile în care, în termen de 90 de zile, investitorul/beneficiarul nu prezintă, la solicitarea organelor de control, documentele vizate spre neschimbare care au stat la baza emiterii lui/ei).

Termen: permanent

Răspunde: conducător instituție

2.      Solicitarea avizului/autorizația de securitate la incendiu în conformitate cu prevederile Normelor metodologice privind avizarea și autorizarea de securitate la incendiu și protecție civilă, aprobate cu OMAI   nr. 180/2022, în vederea intrării în legalitate a construcțiilor.

Termen: permanent

Răspunde: primarul

3.      Emiterea/actualizarea actelor de autoritate privind apărarea împotriva incendiilor, emiterea/actualizarea documentelor și evidențele specifice apărării împotriva incendiilor și emiterea/actualizarea documentelor de instruire în domeniul situațiilor de urgență,  conform prevederilor art. 13-18 din Normele generale de apărare împotriva incendiilor, aprobate cu OMAI nr. 163/2007 și a prevederilor Dispozițiilor generale privind instruirea salariaților in domeniul situațiilor de urgenta, aprobate cu  OMAI nr. 712/2005, modificat cu OMAI nr. 786/2005.

Termen: permanent

Răspunde: conducător instituție

4.      Verificarea zilnică a instalațiile de detectare, semnalizare și avertizare incendiu (IDSAI), respectiv consemnarea verificării în registrele de control pentru instalațiile de detectare, semnalizare și avertizare incendiu (IDSAI), de către persoana responsabilă, conform prevederilor art. 18, lit. „g” și anexa nr. 7 din Normele generale de apărare împotriva incendiilor, aprobate cu O.M.A.I. nr. 163/2007, respectiv art. 5.6.5, alin. (1) si alin. (2) din Normativul privind securitatea la incendiu a construcțiilor, Partea a III-a, Instalații de detectare, semnalizare și avertizare,  Indicativ P118/3/2015, cu modificările și completările ulterioare.

Termen: zilnic

Răspunde: persoana nominalizată

5.      Verificarea la intervale de cel mult o lună a stingătoarele de incendiu, respectiv consemnarea verificării în registru de evidență a stingătoarelor, de către persoana responsabilă, conform prevederilor art. 8, alin. (1-5) din Normelor tehnice privind utilizarea, verificarea, reîncărcarea, repararea și scoaterea din uz a stingătoarelor de incendiu, aprobate cu O.M.A.I. nr. 135 din 30 august 2023, cu modificările și completările ulterioare.

               Controlul presupune verificarea următoarelor elemente:

a)      stingătorul de incendiu este amplasat în locația stabilită prin planurile de evacuare;

b)     stingătorul de incendiu este amplasat astfel încât marcajul cu tipul stingătorului de incendiu și instrucțiunile de utilizare sunt vizibile;

c)      accesul la stingătorul de incendiu nu este blocat;

d)     locul de amplasare al stingătorului de incendiu este marcat;

e)      presiunea afișată de indicatorul de presiune este în intervalul nominal marcat de producător, pentru stingătoarele de incendiu presurizate permanent;

f)       existența și integritatea sigiliilor;

g)      încadrarea în termenele de verificare/reîncărcare menționate pe etichetă, după caz.

Termen: lunar

Răspunde: persoana nominalizată

6.      Verificarea lunară a fiecărui corp de iluminat de siguranță pentru evacuarea persoanelor și pentru marcarea hidranților interiori de incendiu prin verificarea fiecărei semnalizări de ieșire iluminată din interior de la bateria de acumulatoare prin simularea unui defect în alimentarea iluminatului normal pentru un interval de timp suficient, pentru a se asigura că fiecare corp de iluminat este funcțional, respectiv consemnarea verificării în registru de control pentru instalațiile de detectare, semnalizare, alarmare, alertare, limitare și stingere a incendiilor, de către persoana responsabilă, conform prevederilor art. 18, lit. „g” și anexa nr. 7 din Normele generale de apărare împotriva incendiilor, aprobate cu O.M.A.I. nr. 163/2007,   respectiv art. 8.3.1 - art. 8.3.7 din Normativul privind proiectarea, execuția și exploatarea instalațiilor electrice aferente clădirilor, indicativ I7/2011.

Termen: zilnic/lunar

Răspunde: persoana nominalizată

7.      Locurile în care este interzis fumatul se marchează cu indicatoare standardizate de avertizate și interzicere, conform prevederilor art. 106, alin. (4) din Normele generale de apărare împotriva incendiilor, aprobate cu O.M.A.I. nr. 163/2007.

Termen: permanent

Răspunde: persoana nominalizată

8.      Marcarea locurilor cu pericol de incendiu în care este interzisă utilizarea focului deschis, cu indicatoare standardizate de semnalizare, conform prevederilor art. 98, alin. (1), lit. b) din   Normele generale de apărare împotriva incendiilor, aprobate cu O.M.A.I. nr. 163/2007.

Termen: permanent

Răspunde: persoana nominalizată

9.      Actualizarea datele de organizare a activității de stingere a incendiilor pe toate locurile de muncă, cu privire la nominalizarea celor care trebuie sa utilizeze sau să pună în funcțiune mijloacele tehnice din dotare de stingere si de limitare a propagării arderii ori să efectueze manevre sau alte operațiuni la instalațiile utilitare si, după caz, la echipamente si utilaje, conform prevederilor art. 25, alin. (1), lit. „d” și alin (2), anexa nr. 1 din  Normele generale de apărare împotriva incendiilor, aprobate cu O.M.A.I. nr. 163/2007.

Termen: permanent

Răspunde: persoana nominalizată

10.  Actualizarea planurile de evacuare a persoanelor în caz de incendiu, cu privire la indicarea locului mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor: stingătoare, hidranți interiori, declanșatoare si alte sisteme de alarmare si alarmare a incendiilor, posibilitățile de refugiu, încăperi speciale, și cu privire la persoanele nominalizate în planul de evacuare, conform prevederilor art. 29, alin. (1), lit. „a,b,c”, anexa nr. 2 din  Normele generale de apărare împotriva incendiilor, aprobate cu O.M.A.I. nr. 163/2007.

Termen: permanent

Răspunde: persoana nominalizată

11.  Actualizarea instrucțiunilor specifice pe fiecare loc de munca cu risc de incendiu, conform prevederilor art. 33 din  Normele generale de apărare împotriva incendiilor, aprobate cu O.M.A.I. nr. 163/2007.

Termen: permanent

Răspunde: persoana nominalizată

12.  Actualizarea instrucțiunilor de apărare împotriva incendiilor specifice dispozitivelor și mașinilor termice de preparare a hranei utilizate, a instrucțiunilor de stingere a incendiilor de ulei sau grăsimi și a instrucțiunilor de evacuare specifice, în loc vizibil, conform prevederilor art. 33 din Normele generale de apărare împotriva incendiilor, aprobate cu OMAI nr. 163/2007.   

Termen: permanent

Răspunde: persoana nominalizată

13.  Dotarea clădirilor cu stingătoare, conform scenariilor de securitate la incendiu, în conformitate cu prevederile art. 19, lit. „r” din Legea nr. 307 din 12 iulie 2006 (*republicată*) privind apărarea împotriva incendiilor, cu modificările și completările ulterioare și  art. 131, alin. (1) din  Normele generale de apărare împotriva incendiilor, aprobate cu O.M.A.I. nr. 163/2007, respectiv art. 5.5 din Normele de prevenire și stingere a incendiilor specifice unităților cu profil de învățământ și educație, Redactarea a 2-a / 2000, aprobate cu Ordinul Ministerului Educației Naționale  nr: 3946   din 01.06.2001.

Termen: permanent

Răspunde: persoana nominalizată

14.  Exploatarea sistemelor, instalațiilor, dispozitivelor, echipamentelor, aparatelor, mașinilor și utilajelor de orice categorie se face conform reglementărilor tehnice specifice, respectiv exploatarea acestora cu defecțiuni, improvizații sau fără protecția corespunzătoare față de materialele sau substanțele combustibile din spațiul în care sunt utilizate este interzisă, precum, este obligatorie respectarea instrucțiunilor de funcționare, verificare și întreținere, precum și a măsurilor specifice de apărare împotriva incendiilor, emise și aprobate potrivit legii, conform prevederilor art. 81, alin. (1-3) din  Normele generale de apărare împotriva incendiilor, aprobate cu O.M.A.I. nr. 163/2007.

Termen: permanent

Răspunde: personal angajat 

15.  Amplasarea mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor, care sunt utilizate de personalul de pe locurile de muncă și/sau de forțele de intervenție, în caz de incendiu, se au în vedere și următoarele cerințe, conform prevederilor art.  133, lit. a-c) din  Normele generale de apărare împotriva incendiilor, aprobate cu O.M.A.I. nr. 163/2007:

a) locurile de amplasare să fie vizibile, ușor accesibile și la distanțe optime față de focarele cele mai probabile;

b) înălțimea de montare să fie accesibilă;

c)să fie bine fixate și să nu împiedice evacuarea persoanelor în caz de incendiu.

Termen: permanent

Răspunde: persoana nominalizată

16.  Mijloacele tehnice de apărare împotriva incendiilor, cu care sunt echipate și dotate construcțiile, instalațiile și amenajările, se amplasează și/sau se depozitează, conform documentațiilor tehnice de execuție și reglementărilor specifice, în locuri ferite de intemperii, agenți corozivi, efecte negative ale temperaturii etc. ori se protejează corespunzător mediilor în care se utilizează conform prevederilor art.  132 din   Normele generale de apărare împotriva incendiilor, aprobate cu O.M.A.I. nr. 163/2007.

Termen: permanent

Răspunde: persoana nominalizată

17.  Mijloacele tehnice de apărare împotriva incendiilor se marchează în conformitate cu prevederile reglementărilor tehnice și ale standardelor specifice, conform prevederilor art.  134, alin. (1-2) din  Normele generale de apărare împotriva incendiilor, aprobate cu O.M.A.I. nr. 163/2007.

Termen: permanent

Răspunde: persoana nominalizată

18.  Depozitarea  materialelor și substanțelor combustibile  se realizează în funcție de  caracteristicile fizico-chimice  ale acestora astfel încât să nu genereze incendiu și să  poată fi  stinse cu aceleași produse de stingere, conform prevederilor art. 6.2.11 din Normativul de siguranța la foc a construcțiilor, indicativ P118/1999.

Termen: permanent

Răspunde: persoana nominalizată

19. Pentru asigurarea condițiilor de evacuare și salvare a utilizatorilor în siguranță în caz de incendiu se adoptă următoarele măsuri, conform prevederilor art. 107 din Normele generale de apărare împotriva incendiilor, aprobate cu O.M.A.I. nr. 163/2007, după cum urmează::

a)întreținerea în bună stare de funcționare a sistemelor de decomprimare sau de etanșare la fum și gaze fierbinți, precum și a elementelor de limitare a propagării focului ori de izolare termică din compunerea construcțiilor și instalațiilor;

b) păstrarea căilor de evacuare libere și în stare de utilizare la parametrii la care au fost proiectate și realizate;

c)funcționarea iluminatului de siguranță și a celei de-a doua surse de energie electrică, conform reglementărilor tehnice;

d)funcționarea sistemelor de alarmare și semnalizare a incendiilor la parametrii de performanță pentru care au fost proiectate;

e) organizarea și desfășurarea, periodic, de exerciții și aplicații cu salariații, în condițiile legii.

Termen: permanent

Răspunde: persoana nominalizată

20.  Efectuarea lucrărilor de sudare, tăiere, lipire sau a altor asemenea operațiuni care prezintă pericol de incendiu, în instalații tehnologice cu risc de incendiu sau explozie, în depozite ori în alte spații cu pericol de aprindere a materialelor, produselor sau substanțelor combustibile, se pot executa în spațiile respective numai după ce s-au luat măsuri pentru: evacuarea persoanelor, îndepărtarea sau protejarea materialelor combustibile, golirea, spălarea, blindarea traseelor de conducte ori a utilajelor, aerisirea sau ventilarea spațiilor, dotarea locurilor de muncă cu mijloace de limitare și stingere a incendiilor, precum și după emiterea permisului de lucru cu foc, conform prevederilor art. 99-104 din Normele generale de apărare împotriva incendiilor, aprobate cu O.M.A.I. nr. 163/2007.

Termen: permanent

Răspunde: persoana nominalizată

21.  Verificarea periodică a instalațiilor de protecție împotriva trăsnetelor de către persoane autorizate, încălcându-se prevederile art. 2.199 din Normele de prevenire și stingere a incendiilor specifice unităților cu profil de învățământ și educație, Redactarea a 2-a / 2000, aprobate cu Ordinul Ministerului Educației Naționale   nr: 3946  din 01.06.2001,  respectiv art. 8.1.01 și art. 8.5.2.5 din Normativul privind proiectarea, execuția și exploatarea instalațiilor electrice aferente clădirilor, indicativ I7/2011, aprobat cu O Ministrului Dezvoltării Regionale și Turismului nr. 2741/2011, cu modificările și completările ulterioare.

Termen: permanent

Răspunde: persoana nominalizată

22.  Verificarea periodică a instalațiilor care pot genera incendii (electrice, încălzire, gaze), conform prevederilor art. 81, alin. (3) din Normele generale de apărare împotriva incendiilor, aprobate cu O.M.A.I. nr. 163/2007.

Termen: permanent

Răspunde: persoana nominalizată

 

 

           Anexa nr. 6 la Proiectul de hotarâre nr. 38/2026

 

NUMIREA ŞI ATRIBUŢIILE CADRULUI TEHNIC/PERSONALULUI DE SPECIALITATE  ÎN DOMENIUL APĂRĂRII ÎMPOTRIVA INCENDIILOR

 

În temeiul prevederilor Ordinului nr. 163/2007 pentru aprobarea Normelor generale de apărare împotriva incendiilor, art.14. lit. h), se hotărăște numire cadrului tehnic sau a personalului de specialitate cu atribuții în domeniul apărării împotriva incendiilor, după cum urmează:  

 

Art. 1, Primarul Comunei Toplița va numi prin dispoziție internă cadrul tehnic/personalul de specialitate  în domeniul apărării împotriva incendiilor, din cadrul primăriei.

Art. 2. Personalul nominalizat cu atribuții în domeniul apărării împotriva incendiilor, are următoarele atribuții:

a         urmăresc respectarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor pe timpul executării lucrărilor de investiții, exploatării construcțiilor și instalațiilor;

b        urmăresc respectarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor care au stat la baza emiterii autorizației de securitate la incendiu; 

c         urmăresc funcționarea instalațiilor pentru iluminat de siguranță și a instalațiilor, sistemelor și echipamentelor cu rol în asigurarea cerinței securitate la incendiu, potrivit reglementărilor tehnice specifice; 

d        urmăresc dotarea spațiilor și construcțiilor cu stingătoare de incendiu și funcționarea acestora;

e         întocmesc graficele de verificare a instalațiilor cu risc de incendiu sau explozie și a instalațiilor, sistemelor și echipamentelor cu rol în asigurarea cerinței securitate la incendiu și urmăresc respectarea acestora; 

f         organizează și desfășoară exerciții de evacuare și intervenție, planificate și inopinate; 

g        participă la controalele executate de inspectorate; 

h        stabilesc conținutul documentelor de instruire în domeniul situațiilor de urgență; 

i          desfășoară categoriile de instructaje în domeniul situațiilor de urgență stabilite prin decizie;

j          prezintă conducerii, semestrial sau ori de câte ori situația impune, raportul de evaluare a capacității de apărare împotriva incendiilor; 

k        propun măsuri alternative pentru a asigura alarmarea și evacuarea în condiții de siguranță a utilizatorilor în situațiile de nefuncționare a instalațiilor, sistemelor și echipamentelor cu rol în asigurarea cerinței securitate la incendiu; 

l          propun includerea în bugetele proprii a fondurilor necesare îndeplinirii și respectării măsurilor de apărare împotriva incendiilor; 

m      elaborează planuri de măsuri pentru eficientizarea activității de apărare împotriva incendiilor pe baza concluziilor rezultate în urma controalelor proprii și a celor desfășurate de inspectorate.

n        solicită planul de analiza și acoperire a riscurilor al unității administrativ-teritoriale, în partea ce revine operatorului economic;

o        întocmește fisa obiectivului, conform modelului prezentat în anexa nr. 4 la Regulamentul de planificare, organizare, pregătire si desfășurare a activității de prevenire a situațiilor de urgenta, aprobat prin Ordinul ministrului administrației si internelor nr. 89/2013, un exemplar din fisa obiectivului o trimite la inspectoratul județean pentru situații de urgenta;

p        întocmește raportul anual de evaluare a nivelului de apărare împotriva incendiilor, prezentând-ul spre aprobare conducerii;

q        păstrează în bune condiții documentația tehnică specifică, conform legii: scenarii de securitate la incendiu, planșe, etc.;

r          păstrează avizele/autorizațiile de securitate la incendiu, însoțite de documentele vizate spre neschimbare care au stat la baza emiterii lor;

s         păstrează certificate EC, certificate de conformitate, agremente tehnice pentru mijloacele tehnice de apărare împotriva incendiilor si echipamentele specifice de protecție utilizate;

t          întocmește registrele instalațiilor de detectare/semnalizare/stingere a incendiilor, copii după atestatele firmelor care au efectuat/efectuează proiectarea, montarea, verificarea, întreținerea, repararea acestora sau care efectuează servicii în domeniu;

u        întocmește registrul pentru evidenta permiselor de lucru cu focul;

v        prezintă datele personalului din cadrul serviciului privat pentru situații de urgenta, conform criteriilor de performanta (dacă este cazul);

w      întocmește lista operatorilor economici/instituțiilor cu care a încheiat contracte de închiriere/convenții, cu specificarea domeniului de activitate al acestora si a numărului si termenului de valabilitate ale contractului;

x        întocmește planurile de protecție împotriva incendiilor;

y        întocmește evidența exercițiilor de evacuare a personalului propriu/utilizatorilor construcției;

z         întocmește evidența exercițiilor de intervenție efectuate, având anexate concluziile rezultate din efectuarea acestora;

aa     întocmește rapoartele de intervenție ale serviciului privat pentru situații de urgentă (dacă este cazul);

bb    desfășoară exerciții de intervenție în caz de incendiu și de evacuare a  persoanelor de pe locurile de munca.

cc     prezintă fisele de instruire, conform reglementarilor specifice;

dd   întocmește lista cu substanțele periculoase, clasificate potrivit legii, un exemplar din listă o trimite la inspectoratul județean pentru situații de urgenta;

ee     întocmește grafice de întreținere si verificare, conform instrucțiunilor producătorului/furnizorului, pentru diferite categorii de utilaje, instalații si sisteme care pot genera incendii sau care se utilizează în caz de incendiu;

ff      întocmește rapoartele în urma controalelor preventive proprii sau ale autoritarii de stat competente;

gg    întocmește programe/planuri cuprinzând masuri si acțiuni proprii sau rezultate în urma constatărilor autorităților de control pentru respectarea reglementarilor în domeniu;

hh    acționează pentru înlăturarea pe loc a încălcărilor la normele de apărare împotriva incendiilor constatate;

ii        aduce la cunoștința  conducerii   unității  situațiile deosebite și  propune măsuri pentru soluționarea lor;

jj        verifica modul de întreținere și funcționare a mașinilor, instalațiilor, utilajelor, aparatelor, dispozitivelor, stingătoarelor si a celorlalte mijloace de apărare împotriva incendiilor existente în dotare, precum și cunoașterea   modului de folosire a acestora de către personalul desemnat;

kk    acordă asistență șefilor de servicii/compartimente ai locurilor de muncă pentru  organizarea    activității   de apărare împotriva incendiilor pe locurile de muncă; 

ll        verifică organizarea intervenției de stingere a incendiilor la locul de muncă si verifică instrucțiunile de apărare împotriva incendiilor întocmite de către conducătorii locurilor de munca;

mmverifică că atât salariații cât și persoanele din exterior cunosc si respecta instrucțiunile privind masurile de apărare împotriva incendiilor;

nn    acordă sprijin șefilor sectoarelor de activitate pentru  organizarea   evacuării persoanelor si bunurilor materiale;

oo    participă la acțiunile de stingere izbucnite în cadrul unității și la înlăturarea urmărilor avariilor, exploziilor, accidentelor tehnice si calamitaților naturale, la stabilirea măsurilor de siguranța pentru repunerea în funcțiune a clădirilor și instalațiilor afectate;

pp    face propuneri reprezentantului legal pentru realizarea materialelor și acțiunilor de prevenire si stingere a incendiilor și pentru informarea personalului privind măsurile și regulile de apărare împotriva incendiilor;

qq    face propuneri pentru sancționarea salariaților vinovați de nerespectarea măsurilor, normelor și reglementarilor de apărare împotriva incendiilor;

rr       colaborează cu organele inspectoratului județean pentru situații de urgenta în domeniul apărării împotriva incendiilor.