Nr. 2113 / 28.07.2023
la
PROIECTUL DE HOTĂRÂRE
Nr. 47 din 28.07.2023
privind constituirea ca parte civilă a Comunei Uileacu de Beiuș în Dosarul penal nr. 300/P/2023
Prezentul Referat de aprobare a fost întocmit în baza proiectului de hotărâre privind constituirea ca parte civilă a Comunei Uileacu de Beiuș în Dosarul penal nr. 300/P/2023.
Având în vedere prevederile art. 19 și 20 din Legea nr. 135/2010 privind codul de procedură penală, cu modificările și completările ulterioare care prevede posibilitatea ca, prin acţiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal să fie trase la răspundere civilă delictuală persoanele responsabile pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acţiunii penale.
Întrucât, potrivit prevederilor mai sus- enunțate, acţiunea civilă se exercită de persoana vătămată, care se constituie parte civilă împotriva inculpatului şi, după caz, a părţii responsabile civilmente, iar prin Adresa cu nr 59.297/S.O.P./ B.I.O./26.06.2023 a Inspectoratului General al Poliției Române- Inspectoratului de poliție Județean Bihor- Serviciul de Ordine Publică, înregistrată la Comuna Uileacu de Beiuș cu nr. 2104/28.07.2023 s-a pus în vedere Comunei Uileacu de Beiuș faptul că s-a deschis un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de tăiere fără drept de arbori din fondul forestier național, faptă prevăzută și pedepsită de art. 107 alin 1^1, lit. c din Legea 46/2008 privind Codul Silvic și a infracțiunii de furt de arbori, faptă prevăzută și pedepsită de art. 109, alin 1^1, lit. c din Legea 46/2008 privind Codul Silvic, asupra unui nr. de 10 arbori din speciile fag și cer, în volum de 26,51 m.c din suprafața de pădure aparținând Comunei Uileacu de Beiuș, situată în U.P. I Uileacu de Beiuș, parcela U.A. 66B, constituind un prejudiciu în valoare de 20.942,94 lei, considerăm că se impune constituirea Comunei Uileacu de Beiuș ca parte civilă cu suma de 20.942,94 lei, motiv pentru care propun spre adoptare proiectul de hotărâre privind constituirea ca parte civilă a Comunei Uileacu de Beiuș în Dosarul penal nr. 300/P/2023.
PRIMAR
Gheorghe CUCIULA